UPDATE… Șapte luni le-au trebuit celor din PNL să-l excludă pe Marius Arcăleanu din partid, omul care vara trecută a întors organizația cu susul în jos, în timpul campaniei interne. Îndrumat din umbră de Buzatu și Dan Marian, Arcăleanu a încercat un hold-up în interiorul PNL, dorind să-l îndepărteze pe Nelu Tătaru din fruntea Organizației Județene. Finanțat din exteriorul partidului, acesta a dus o campanie virulenă atât la adresa PNL, dar mai ales la adresa membrilor PNL, pentru a-i deschide calea lui Dan Marian de a reveni din partid. Acum, acesta lucrează împreună cu dizidenții de la Bârlad la un nou proiect. Vor să pună pe picioare partidul lui Orban în județ, alături de gașca lui Dan Marian, proaspăt decuplat de președintele Olteanu de la butoanele ALDE. Marius Arcăleanu însă a crezut că poate face aceste manevre din umbră, punând tot felul de interpuși în față. Numai că a fost mirosit la timp, tocmai când încerca să găsească un sediu în municipiul Vaslui, partidului Forța Liberală. Vremea Nouă a făcut un scurt inventar al activității acestui politician atipic, constatând cum a reușit să strângă o avere impresionantă din profesia de candidat de serviciu. Acesta, de-a lungul carierei politce, a candidat la Primărie de mai multe ori, la Camera Deputaților, la Parlamentul European și la CJ Vaslui, iar averea sa a sporit vizibil, ajungând aproape la un million de euro. Un episod petrecut în 2016 relevă modul în care acesta își negocia candidaturile, dar mai ales ce sume de bani cerea pentru a candida.
După apariția acestui articol, Marius Arcăleanu a făcut câteva precizări pe care le prezentăm mai jos.
Au început excluderile și în PNL Vaslui după șapte luni de la alegerile interne de partid. Vineri, în ședința Biroului Politic Județean (BPJ) au fost propuși spre excludere doi consilieri județeni, iar trei consilieri locali și un membru simplu de partid au fost puși deja pe liber. În cadrul consilierilor județeni, forul care ia decizia este Comitetul Director Județean (CDJ) al PNL Vaslui, BPJ face doar propunerile. Deciziile de excludere ale celor șase membri au fost luate de organizațiile locale, ele fiind votate în unanimitate în BPJ. Marius Arcăleanu și Carmen Bulandra sunt consilierii județeni care vor ajunge cu propunerile de excludere în fața membrilor CDJ. Marius Arcăleanu a fost sancționat de colegii liberali pentru atitudinea din campania internă de alegeri, când a lansat atacuri furibunde la adresa contracadidatului său, Nelu Tătaru, dar și a altor membri PNL. Acesta nu s-a limitat doar la acuze politice, trecând cu mult pragul unor controverse de opinie legate de moțiunile cu care cei doi s-au prezentat în fața membrilor de partid. Colega acestuia, Carmen Bularda, a fost acuzată de nereguli economice în cadrul Organizației Municipale Bârlad, mai exact de proasta gestionare a resurselor financiare ale partidului, de angajarea unor cheltuieli fără aprobare și că a abuzat de funcția de trezorier pe care o avea, neoperând în registrul intern cotizațiile unor membri de partid.
Marius Arcăleanu lucrează în ascuns la partidul lui Orban
Epopea lui Marius Arcăleanu în PNL este arhicunoscută. Acesta a mai fost dat afară din partid, pe vremea lui Dan Marian. Președintele PNL Nelu Tătaru l-a recuperat și i-a acordat toată încredera, numindu-l secretarul general al partidului. Din această poziție acesta a fost și propunerea de candidat al PNL pentru Consiliul Județean în 2020, moment în care au început derapajele. Acesta a mai ieșit în decor și în momentul în care nu a mai fost numit prefect, în 2019, când PNL a intrat la guvernare. Atunci nu a înțeles că nu îndeplinea condițiile pentru ocuparea acelui post (nu avea vechimea necesară) și a creat un scandal în interiorul partidului. Cum discuțiile nu au apărut în spațiul public, acesta a fost iertat, ba mai mult a fost numit director interimar la Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui, funcție în care a dat nenumărate rateuri. În momentul în care s-au declanșat alegerile interne, acesta s-a înscris în cursa atât pentru președinte la Organizația Municipală Vaslui, cât și la județ. La municipiu a pierdut în fața lui Tudor Polak și la alegerile pe județ a schimbat strategia, atacând ca un disperat atât PNL, cât și pe fostul ministru Tătaru. După ce a pierdut alegerile, Arcăleanu s-a poziționat cu aripa fostului premier Ludovic Orban și acum se ocupă să înființeze și la Vaslui noul partid Forța Liberală.
Averea impresionantă a lui Arcăleanu din profesia de candidat de serviciu
Marius Arcăleanu este un politician atipic, care a reușit să strângă o avere frumușică de pe urma profesiei de candidat de serviciu. Dacă consultăm declarațiile sale de avere, o să vedem că proprietățile acestuia cresc exponențial după fiecare scrutin de alegeri. Averea acestuia nu se poate justifica din salariile avute. Singurul serviciu mai serios fiind cel de la Casa de Asigurări de Sănătate, restul banilor venind din indemnizațiile de consilier și din venitul modest pe care-l avea la o companie privată. Averea lui se compune din două terenuri în intravilanul Vasluiului, de o parte și de alta a orașului (unul la Munetenii de Jos, altul la Muntenii de Sus), un apartament la București, un apartament în Vaslui și un imobil de trei nivele în buricul Vasluiului, care valorează aproape 500.000 de euro. Un episod din 2016 relevă modul în care acesta a obținut bani din profesia de candidat de serviciu. La alegerile de atunci, Dan Marian nu era decis să meargă pe mâna acestuia la alegerile de la Primărie și Arcăleanu a decis să negocieze cu PMP lui Vrânceanu. Discuția a avut loc la restaurantul Livada, la o friptură, acesta cerându-i lui Vrânceanu un buget de peste două miliarde de lei vechi pentru a intra în competiție din partea PMP. Cum a fost refuzat, a acceptat să candideze pentru PNL, unde a venit cu acea trăsnaie și anume elicopterele pentru pacienții spitalului județean. La acele alegeri a obținut un scor modest, de sub 10%. Cel mai mare scor l-a avut în 2020, la alegerile pentru CJ Vaslui, unde a beneficiat de transferul de imagine și credibilitate de la ministrul Tătaru. Practic, scorul acestuia i s-a datorat președintelui PNL.
Carmen Bularda, acuzată de nereguli financiare la PNL Bârlad
Carmen Bularda este președinta Organizației de Femei și în cadrul PNL Bârlad se ocupa de finanțele organizației municipale. Aceasta a fost exclusă din partid, chiar de PNL Bârlad, fiind acuzată în principal că a refuzat să încaseze cotizațiile mebrilor de partid și din acest motiv mulți dintre ei nu au putut participa la alegerile interne. Un alt capăt de acuzare este acela că unii care au plătit nu au fost trecuți și în registrul cu membri ca și cum nu ar fi achitat toate obligațiile financiare, astfel la alegerile interne de la Bârlad aproape 70 de persoane nu au putut vota, deși aveau chitanțe cu plata cotizației la zi. În fine, ultima acuzație este aceea că a angajat o firmă să execute lucrări în sediul PNL, fără să aibă un contract semnat de președintele de partid și nici măcar nu a înștiințat pe nimeni. Mai mult, aceasta a plătit un avans și a girat o lucrare de peste 12.000 de lei fără să aibă niciun document prin care putea angaja aceste plăți. Prezentă în BPJ ca membru, aceasta a spus în apărarea sa că nu a predat situațiile financiare la Organizația Județeană, fiindcă senatorul Bîca i-ar fi închis toate documentele în fișetul acestuia. Totuși, aceasta a mai tăiat multe chitanțe cu încasarea cotizațiile de atunci, ceea ce demonstrează că avea acces la documente.
La Drânceni au fost excluși consilierii trădători, la Dimitrie Cantemir cei neimplicați
DEMIȘI… BPJ a mai decis să excludă din partid doi consilieri de la Drânceni, acuzați că la alegerea viceprimarului au votat cu ALDE. După cum se știe, la Drânceni, primarul Morărașu a obținut și o majoritate confortabilă în CL, dar cu toate acestea viceprimar a ajuns un membru ALDE. Între timp acesta a și decedat, fiind doborât de Covid. La Dimitrie Cantemir excluderea consilierului local, Vasile Botezatu a venit ca urmare a faptului că nu și-a achitat cotizația și nici nu s-a mai implicat cu aceeași ardoare în campania electorală de la alegerile parlamentare. Un alt membru exclus este și Petrică Stoian, care se afla pe lista viitoare de consilieri și acesta putea ajunge în CL. Tot la fel, a fost exclus pentru neplata cotizației și activitate politică slabă în ultima perioadă.
Replica lui Marius Arcăleanu
Reacția lui Marius Arcăleanu a venit la o zi după ce Vremea Nouă a publicat acest articol. Iată ce spune acesta: „Scriu acest drept la replică ca urmare a numeroase articole redactate de către această publicație în care am fost atacat pe nedrept, fiind folosite afirmații pe care nu mai doresc să le numesc, în mod diplomat, inexacte sau exagerate – în fapt, este vorba despre minciuni. Simt nevoia să clarific câteva dintre aceste minciuni și să aduc la cunoștința vasluienilor realitatea, fără ca aceasta să fie contaminată de atacuri nejustificate. Deși am ales ca pentru o perioadă să rămân pasiv la atacurile constante la adresa mea publicate de către Vremea Nouă, considerând că este o decizie matură și că nu are sens să continui aceste dezbateri fără rezultat, consider că articolul în legătură cu propunerea pentru excluderea mea din PNL publicat în data de 14 februarie a atins un nivel care nu mai poate fi acceptat. De aceea, voi analiza, pe rând, câteva afirmații care au fost făcute. În primul rând, aș dori să povestesc episodul în care se spune că aș fi cerut sume exorbitante de campanie pentru a candida din partea altui partid. Informația aceasta este pur și simplu falsă. Adevărul este că acea întâlnire a avut loc la restaurantul despre care se vorbește, dar discuțiile au fost de cu totul altă natură, mult mai lipsite de însemnătate decât se insinuează. Am acceptat acea întrevedere după lungi insistențe ale domnului Onofrei, nefiind informat că va participa și domnul Vrânceanu. Având în vedere că nu eram deloc interesat de propunerile celor doi, am fost pasiv în discuție și doar am ascultat lucrurile pe care le aveau de zis. Nu am luat în calcul candidatura pentru partidul lor și nu am cerut nicio sumă de bani, aceste informații fiind exclusiv niște minciuni. Pentru mine, acea întâlnire a fost un eveniment total lipsit de importanță, din care am rămas doar cu concluzia pe care am prezentat-o la o conferință de presă în vară (relația de ucenic-maestru dintre domnii Onofrei și Vrânceanu). Mai mult, a fost afirmat complet eronat că aș lucra pentru o nouă formațiune politică sau că aș căuta sedii pentru aceasta. Nu există nicio dovadă care să susțină această afirmație, iar acest fapt se datorează caracterului neadevărat al acesteia. Nu mi-am propus niciodată să părăsesc PNL și nu am lucrat niciodată pentru un oponent politic al acestui partid. Această afirmație este falsă și se folosește de faptul că, în timpul campaniei interne din PNL, fiind contracandidat al lui Nelu Tătaru, am fost asociat direct cu o anumită tabără. Doresc să vă reamintesc că eu am avut exclusiv o problemă cu maniera de leadership a lui Nelu Tătaru și că nu m-am implicat în niciun fel în alte lupte (deși, de partea cealaltă, au existat numeroase implicări externe). În aceeași încercare de a mă portretiza drept un inamic al PNL, am fost numit și om al PSD sau al lui Buzatu. Doresc să infirm categoric și această informație, nu am nicio legătură cu acea latură a politicii vasluiene, a fost evident din acțiunile mele politice din ultimii ani ce relație am cu ei. Ultima problemă pe care aș dori să o adresez este cea a repetatelor insinuări că aș fi dobândit averi și bunuri cu ajutorul unor fapte ilicite (deși nu este spus sau demonstrat în mod direct acest lucru, este evident că aceasta este sugestia). Nu a fost prezentată niciodată vreo dovadă pentru acest lucru, ci doar a fost folosită declarația mea de avere (completată corect și complet tocmai din motive de transparență) în moduri care să mă decredibilizeze. Toate veniturile și proprietățile mele au fost declarate, întotdeauna, la zi, nu am mințit niciodată în nicio privință legată de averea mea. Mi-aș dori ca această discuție să se poarte în baza unor dovezi clare, nu a unor „pastile” aruncate cu scopul de a manipula. Dar de data aceasta voi intra în mai multe detalii pentru a clarifica această discuție pentru totdeauna. Muncesc de la 14 ani, am muncit și în timpul facultății (Academia de Studii Economice din București), iar, înainte de a mă implica în administrația locală și județeană, am lucrat exclusiv în mediul privat. Cea mai mare parte a averii mele este obținută în această perioadă. În ceea ce privește proprietățile trecute în declarația de avere, acestea au fost supraevaluate până la absurd de către redacție. Nu se pune problema ca acea casă despre care vorbesc să valoreze 500.000 euro, iar proveniența banilor pentru a o dobândi a fost din familie – apartamente vândute, bani strânși în mulți ani. Terenurile care „au apărut” în ultimii ani în declarația de avere în cele două comune din vecinătatea orașului Vaslui au fost cumpărate din interiorul familiei. Apartamentul în care locuiesc este cumpărat prin credit, ceea ce poate fi observat din declarația de avere. După cum vedeți, realitatea este cu totul alta față de ce a fost prezentat. Nu aș fi putut niciodată să strâng averi de genul celor despre care se vorbește întrucât, ca om, nu aș accepta niciodată să fac bani într-un mod ilegal sau imoral. Mai mult, în majoritatea covârșitoare a timpului petrecut în zona administrației, am fost consilier local sau județean de opoziție. Nu am fost niciodată numit în vreun Consiliu de Administrație sau în vreo Adunare Generală, la fel cum nu am făcut niciodată bani din vreo campanie electorală. Dacă mai există alte dubii din partea redacției referitoare la conținutul declarației mele de avere, sunt deschis să răspund la orice întrebare. De asemenea, dacă există orice dovadă care să demonstreze fapte ilegale prin care m-aș fi îmbogățit, îi invit să le prezinte autorităților competente. Nu sunt un „șmecher”, după cum mă caracterizează articolul la început, nu iau decizii alături de grupuri externe PNL și nu fac bani în mod ilicit. Sper ca acest drept la replică să fi clarificat măcar o parte dintre neadevărurile spuse în legătură cu mine și că, pe viitor, abordarea subiectelor ce mă implică să fie tratată cu un mai bun simț al realității”.
Nu-s banii lui. Sunt ai lu’ fra’su. Nu-l mai ridicati in slavi ca si cum ar fi milionar in euro. Ii cresteti poparitatea. Numai cine nu stie crede ce scrieti voi. In realitate e un parlit. Tot ce are pe numele lui e a lui fra’su. Luati-l la intrebari pe fra’su cum a facut banii in Londra.
Îl găsești pe Insta pe frate su… Mai ales pe cumnata sa, da, da. Și mai sunt… Ca ei
Voi încă mai credeți ca PNL Vaslui e condus de Tătaru? Va înșelați amarnic…e condus de dl. Timofticiuc. Madame Polak, singura care mai poate face ceva, e ținută în frâu foarte ușor prin Tudor. Dacă ar încerca ceva, dnl. Lucian ar lovi unde doare…în Polak Jr. Și uite așa, un partid bine închegat se duce ușor ușor la vale.
Un articol de căcat făcut la comanda PSD-istului Garincea, toți cei care nu îl suporta pe el dar și pe șefu Tătaru sunt dați afară,, cum elefantului de la vrn îi place să mănânce căcat abia astea ca Tătaru sa dea ok pentru un articol, va gara tez ca pnl nu va lua peste 5% la următoarele alegeri
PNL + ALDE + FORTA LIBERALA = liberalismul românesc !
Ăaaa -îii – hic !
iiieu….cu cine votez ??????
Cum se nu se înghesuie toate leprele si sa nu facă averi când România este în topul tarilor UE la subvenționarea partidelor
Eu nu-l vad pe el vinovat, la noi sistemul e de ccat, din moment ce practic ți se oferă pe tava trebuie sa fii prea imbecil sa crezi ca nu se va profita
Iar legile astea de îmbogățit politicienii nu-s făcute de păcăliciul asta, sunt făcute de partidele care arata cu degetul doar când le pleacă vreun ciumete
dar pe rromi nu i convinge sa vina cu el?
Cît de prost poți fi să votezi un partid condus de un ungur.
Si uite asa politrucul cu apucaturi de comisar sovietic,Nelu Tataru,ajutat de presurile slugarnice tradatoare a liberalismului vasluian,distruge din radacini PNL Vaslui.Bine,ce.a mai ramas si ce mai misca in front impotriva lui si a sleahtei de slugi parvenit sinecuriste.Incredibil pana unde poate ajunge aceasta gasca care distruge din temelii PNL.Nu pot dormi linistiti pana cand toti,absoluti toti liberalii din judet.Nu se vor alinia in spatele politrucului,groparul PNL,NELU TATARU.Bravo PNL Vaslui.Dormiti linistiti pana la alegeri.Pana la disparitia completa.Ca doar nu credeti ca si la alegeri o sa va mearga.Aleluia !!!
Care sunt consilierii exmatriculați de la Dranceni. Întreb pentru un prieten! Ursan sau Stoica? Fanuță Roșca?
Cotizatia asta la Pnl trebuie sa fie mare de tot de n o pot plati saracii Consilieri