spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pleacã Szekely, vine Stativã

- Advertisement -

SCHIMBARE Conform declaratiei primului ministru desemnat, Victor Ponta, în chiar primele zile de dupã învestirea oficialã, vor fi schimbati din functie toti actualii prefecti si secretari de stat. Printre cei vizati este si Levente Csaba Szekely, înlocuitorul acestuia fiind, cel mai probabil, fostul deputat Irinel Stativã, cel care a pierdut „la mustatã”, în urma redistribuirii voturilor, mandatul de deputat în 2008, si singurul care îndeplineste conditiile de Înalt Functionar Public, în afara actualului subprefect, Ciprian Iftimoaei.

Levente Csaba Szekely, prefectul judetului Vaslui, care a fost numit în aceastã functie în data de 29 ianuarie 2010, chiar dacã nu era functionar public superior. Practic, prin hotãrârea 68/2010, Szekely a fost numit temporar pe functia de prefect al judetului Vaslui, pânã la organizarea unui concurs, care nu a mai avut loc, beneficiind de prevederile unui articol, 43, a Hotãrârii de Guvern 341/2007, care prevede cã „În mod exceptional, în cazul în care (…) se constatã cã, în categoria înaltilor functionari publici nu existã persoane care îndeplinesc conditiile stabilite pentru ocuparea unor functii publice corespunzătoare acestei categorii, sunt aplicabile dispozitiile art. 80 din Legea 188/1999”. Deci, practic Szekely a primit dispensã pentru ocuparea celei mai înalte functii din judet. Intervievat cu privire la ceea ce va face dupã ce va fi eliberat din functie, Levente Csaba Szekely a declarat cã „voi face cerere pentru a mã angaja la cotidianul Vremea Nouã”, declaratie evident iresponsabilã. Practic, optiunea actualului prefect este de a-si relua meseria de medic veterinar în judetul Galati, urmând ca, la urmãtoarele alegeri parlamentare, sã candideze pentru un loc în Camera Deputatilor, în care a mai fost pânã în urmã cu 4 ani.

Pleacã Szekely, cine vine?

În afara actualului subprefect, Ciprian Iftimoaei, care este Înalt Functionar Public Superior, doar fostul deputat PSD Irinel Stativã mai are aceeasi demnitate. În rest, Cãtãlin Cupsan, fostul subprefect a iesit la pensie, Ioan Zaharia, fostul prefect, a renuntat la aceastã calitate în schimbul functiei de director la Registrul Comertului, Sergiu Marian, alt fost subprefect, nu mai poate accede la o functie publicã datoritã condamnãrii de la începutul anului. Singurul care ar mai putea fi numit la conducerea Institutiei Prefectului Judetului Vaslui ar fi Ioan Tibulcã, fost prefect, actualmente director economic la SC LDP Vaslui, societate din subordinea Consiliului Judetean Vaslui. Drept urmare, cele mai previzibile numiri în functia de prefect al judetului Vaslui ar fi cea a fostului deputat Irinel stativã, alegere logicã din partea PSD, având în vedere serviciile fãcute de acesta partidului, sau, ca si în cazul lui Szekely, numirea, prin acordarea de dispensã, a unui alt personaj, mai obedient fatã de USL, poate chiar din rândul liberalilor. La o adicã, dacã tot am avut prefect ungur, ne putem astepta la orice!

Ciprian Iftimoaei se pune la dispozitia guvernului

Un alt Înalt Functionar Public, actualul subprefect al judetului Vaslui, Ciprian Iftimoaei, este constient cã, odatã cu schimbarea prefectului, este posibil sã fie, la rândul sãu, schimbat din functie. „În ceea ce mã priveste, sunt Înalt Functionar Public începând din anul 2007, când am absolvit programul de formare specializatã organizat de Institutul National de Administratie, curs complet de 1 an. M-am definitivat prin concurs pe post în 2008, si, conform procedurilor legale, sunt în orice moment la dispozitia guvernului, prin urmare mã voi supune dispozitiilor privind mobilitatea în functie publicã. Am lucrat foarte bine cu actualul ministru desemnat Victor Paul Dobre în perioada în care Domnia sa era coordonatorul Directiei Generale pentru Relatia cu Prefecturile, mă cunoaste, însã, evident, decizia politicã va fi aceea care va clarifica evolutia mea profesionalã. Organizarea alegerilor locale este o misiune complexã. Eu, unul, am experientã în gestionarea tuturor tipurilor de alegeri, însã, dacã decidentii politici vor considera sã-mi aplice mobilitatea în functie, nu este o problemã. Am mai trecut prin astfel de experiente, am fost inspector guvernamental, si voi sluji în continuare guvernul, indiferent de configuratia sa politicã. În concluzie, rãmân Înalt Functionar Public, indiferent de functia pe care o voi exercita!”, este declaratia subprefectului judetului Vaslui, Ciprian Iftimoaei.

SCHIMBARE Conform declaratiei primului ministru desemnat, Victor Ponta, în chiar primele zile de dupã învestirea oficialã, vor fi schimbati din functie toti actualii prefecti si secretari de stat. Printre cei vizati este si Levente Csaba Szekely, înlocuitorul acestuia fiind, cel mai probabil, fostul deputat Irinel Stativã, cel care a pierdut „la mustatã”, în urma redistribuirii voturilor, mandatul de deputat în 2008, si singurul care îndeplineste conditiile de Înalt Functionar Public, în afara actualului subprefect, Ciprian Iftimoaei.

Levente Csaba Szekely, prefectul judetului Vaslui, care a fost numit în aceastã functie în data de 29 ianuarie 2010, chiar dacã nu era functionar public superior. Practic, prin hotãrârea 68/2010, Szekely a fost numit temporar pe functia de prefect al judetului Vaslui, pânã la organizarea unui concurs, care nu a mai avut loc, beneficiind de prevederile unui articol, 43, a Hotãrârii de Guvern 341/2007, care prevede cã „În mod exceptional, în cazul în care (…) se constatã cã, în categoria înaltilor functionari publici nu existã persoane care îndeplinesc conditiile stabilite pentru ocuparea unor functii publice corespunzătoare acestei categorii, sunt aplicabile dispozitiile art. 80 din Legea 188/1999″. Deci, practic Szekely a primit dispensã pentru ocuparea celei mai înalte functii din judet. Intervievat cu privire la ceea ce va face dupã ce va fi eliberat din functie, Levente Csaba Szekely a declarat cã „voi face cerere pentru a mã angaja la cotidianul Vremea Nouã”, declaratie evident iresponsabilã. Practic, optiunea actualului prefect este de a-si relua meseria de medic veterinar în judetul Galati, urmând ca, la urmãtoarele alegeri parlamentare, sã candideze pentru un loc în Camera Deputatilor, în care a mai fost pânã în urmã cu 4 ani.

Pleacã Szekely, cine vine?

În afara actualului subprefect, Ciprian Iftimoaei, care este Înalt Functionar Public Superior, doar fostul deputat PSD Irinel Stativã mai are aceeasi demnitate. În rest, Cãtãlin Cupsan, fostul subprefect a iesit la pensie, Ioan Zaharia, fostul prefect, a renuntat la aceastã calitate în schimbul functiei de director la Registrul Comertului, Sergiu Marian, alt fost subprefect, nu mai poate accede la o functie publicã datoritã condamnãrii de la începutul anului. Singurul care ar mai putea fi numit la conducerea Institutiei Prefectului Judetului Vaslui ar fi Ioan Tibulcã, fost prefect, actualmente director economic la SC LDP Vaslui, societate din subordinea Consiliului Judetean Vaslui. Drept urmare, cele mai previzibile numiri în functia de prefect al judetului Vaslui ar fi cea a fostului deputat Irinel stativã, alegere logicã din partea PSD, având în vedere serviciile fãcute de acesta partidului, sau, ca si în cazul lui Szekely, numirea, prin acordarea de dispensã, a unui alt personaj, mai obedient fatã de USL, poate chiar din rândul liberalilor. La o adicã, dacã tot am avut prefect ungur, ne putem astepta la orice!

Ciprian Iftimoaei se pune la dispozitia guvernului

Un alt Înalt Functionar Public, actualul subprefect al judetului Vaslui, Ciprian Iftimoaei, este constient cã, odatã cu schimbarea prefectului, este posibil sã fie, la rândul sãu, schimbat din functie. „În ceea ce mã priveste, sunt Înalt Functionar Public începând din anul 2007, când am absolvit programul de formare specializatã organizat de Institutul National de Administratie, curs complet de 1 an. M-am definitivat prin concurs pe post în 2008, si, conform procedurilor legale, sunt în orice moment la dispozitia guvernului, prin urmare mã voi supune dispozitiilor privind mobilitatea în functie publicã. Am lucrat foarte bine cu actualul ministru desemnat Victor Paul Dobre în perioada în care Domnia sa era coordonatorul Directiei Generale pentru Relatia cu Prefecturile, mă cunoaste, însã, evident, decizia politicã va fi aceea care va clarifica evolutia mea profesionalã. Organizarea alegerilor locale este o misiune complexã. Eu, unul, am experientã în gestionarea tuturor tipurilor de alegeri, însã, dacã decidentii politici vor considera sã-mi aplice mobilitatea în functie, nu este o problemã. Am mai trecut prin astfel de experiente, am fost inspector guvernamental, si voi sluji în continuare guvernul, indiferent de configuratia sa politicã. În concluzie, rãmân Înalt Functionar Public, indiferent de functia pe care o voi exercita!”, este declaratia subprefectului judetului Vaslui, Ciprian Iftimoaei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.