PLDM, PL, PD şi deputaţii neafiliaţi se întâlnesc mâine în format extins pentru a discuta despre formarea unei majorităţi parlamentare care să învestească noul Guvern. Anunţul a fost făcut după discuţiile cu PD, lansate astăzi de liberal-democraţi. Mai devreme, reprezentanţii PLDM au avut întâlniri cu liberalii şi cu deputaţii neafiliaţi.
După consultări, liderul PD Marian Lupu s-a arătat mulţumit de discuţii, afirmând că a propus ca toate condiţiile să fie lăsate la o parte. Asta după ce mai devreme, liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că noul premier al Republicii Moldova trebuie să fie unul apolitic, iar actualul preşedinte al Parlamentului, Andrian Candu, să-şi dea demisia nu mai târziu de momentul învestirii Guvernului.
„Am propus ca dialogul să se producă fără condiţii şi precondiţii. Am transmis un mesaj colegilor de la PLDM ca de mâine să ne aşezăm la discuţii cu PLDM, PL, PD şi grupul de deputaţi neafiliaţi. Doar în asemenea format putem purta discuţii serioase şi consistente. Că nu doresc să le numească negocieri, nu am pretenţii. Mai puţin contează în cadrul la ce să ne întâlnim. Să lăsăm la o parte condiţiile, sunt poziţiile partidelor care trebuie puse pe masă şi discutate. Această propunere pe care am înaintat-o colegilor de la PLDM am înţeles că, pe principiu, este acceptată. Urmează să vedem ora exactă şi să ne întâlnim mâine”, a declarat Marian Lupu.
La rândul său, liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a dat de înţeles că democraţii au evitat să ofere un răspuns inclusiv în ceea ce priveşte eliberarea instituţiilor de stat de sub control politic. Chiar şi aşa, liberal-democraţii au acceptat propunerea PD de a continua mâine discuţiile în format lărgit.