MICROB Sezonul rece nu reuseste sã-i tinã departe de lacuri pe cei care iubesc pescuitul, chiar si atunci când gerul se întrece cu gluma. Pentru unii riscant, pentru altii deosebit de atractiv, pescuitul la copcã este singura variantã a celor cu „microbul” în sânge. Ca sã se mentinã în formã, multi dintre pescarii bârlãdeni aleg sã se relaxeze în week-end-uri la fermele piscicole din jurul orasului. Spre deosebire de lunile cãlduroase, acum nu e nevoie de o prea mare pregãtire. Douã sau trei undite sunt suficiente, o frezã pentru gheatã si, de ce nu, un ceai fierbinte sau o tuicã fiartã, reteta perfectã pentru o partidã reusitã.
Pasiunea nu tine cont de temperaturã
În lunile de varã nu se mai dezlipesc de ape, iar în sezonul rece numãrã zilele care au mai rãmas pânã când primãvara dã primele semne. Dacã unii pescari aleg sã facã o pauzã în anotimpul friguros, încercând sã-si mai achizitioneze câte ceva, altii nu au stare si când prind câteva ore libere dau o fugã la fermele piscicole din împrejurimi. Sunt foarte multi bârlãdeni pasionati de pescuitul la copcã. Nici gerul si nimic altceva nu-i poate opri sã simtã aerul de lângã lacuri. Putin le pasã cã de multe ori nu prind nimic. Ei spun cã e doar pasiune, una destul de puternicã, care chiar dacã arde la buzunare, nu o poate estompa nimic. „În anii din urmã mergeam mai des iarna la pescuit. Acum ies mai rar. Asta pentru cã desi la copcã nu se prinde cine stie ce, proprietarii lacurilor percep taxe foarte mari. Chiar mai scump fatã de sezonul cald. Ar trebui sã înteleagã cã noi venim doar din pasiune, ca sã simtim câteva ore aerul de pe baltã. Asa cum am spus, merg mai rar, dar tot merg. Nu pot sta prea mult fãrã sã arunc betele în apã”, ne-a spus un bârlãdean, pasionat de pescuit de mai bine de 30 de ani. Pescuitul la copcã nu este prea pretentios. Sunt suficiente câteva undite, o frezã pentru gheatã si chiar un „întãritor”. Cei care au mai multã experientã recomandã fire subtiri, 0.12 – 0,18, plute mici, iar ca momealã viermusi, larve de libelulã sau chiar mamaligã. Se stie cã pe timpul iernii metabolismul pestilor se schimbã si unele specii se hranesc foarte putin sau deloc, intrând într-o stare de hibernare. Nu este si cazul rãpitorilor: stiuca, salãul si bibanul, pesti care se hrãnesc cu puii altor specii mai putin active. Asadar, pentru cei pasionati de pescuitul la copcã, o astfel de iesire poate fi consideratã o adevaratã sãrbãtoare.
„Microbul nu-mi dã pace”
O adevãratã sãrbãtoare a fost în acest week-end si pentru câtiva pescari bârlãdeni. Ei au ales sã meargã la Ferma Piscicolã Iana, acolo unde în fiecare an sunt bineveniti toti cei care iubesc pescuitul la rãpitor. „Noi avem o traditie pe care o respectãm cu sfintenie. Portile sunt deschise în orice sezon pentru cei pasionati de pescuit. Si iarna vine multã lume, si nu doar de la noi din judet. Avem mai multe specii de rãpitor, asa cã fiecare poate prinde dupã experientã sau dupã noroc. Sunt aici de multi ani, asa cã vã pot spune cu sinceritate cã nu sunt putini cei ce iubesc pescuitul la copcã. Ei vin aici aproape în fiecare sãptãmânã”, ne-a declarat ing. Nicolae Enache, administratorul Fermei Piscicole Iana. La primul iaz din fermã, locul preferat de pescari este chiar lângã stuf (la mijlocul lacului). Unii si-au fãcut gãuri în gheatã cu freza, iar altii cu… drujba. „Nu-mi este teamã cã se sparge gheata. Este destul de groasã si cred cã tine un tractor fãrã probleme. Am patru undite si pânã acum am fost cel mai norocos dintre prietenii mei. Am prins doar bibani, mai mici sau mai mari, cât o palmã. Pot spune cã sunt multumit pentru cã suntem aici de câteva ore. Mi-a mers bine astãzi si cred cã o sã mai vin si mâine”, ne-a declarat Erminio L., pescar amator. La câtiva metri mai încolo, un alt pescar, „invidios” de capturile colegului, face gãuri în gheatã în mai multe locuri, sperând sã scoatã la suprafatã „monstrul”. Doar cã norocul nu a fost sã fie de partea sa. „Nu prea merge. Am schimbat locul de câteva ori cu speranta cã voi prinde ceva mai mare. Folosesc niste ace speciale, în formã de peste, dar nu am prins decât câtiva bibãnei. Sunt pescar de mai bine de 20 de ani si nu am ratat nicio iarnã. Ce sã fac dacã microbul nu-mi dã pace. Iubesc prea mult aceastã pasiune si nu am liniste dacã nu vin pe baltã mãcar o datã pe lunã. E o pasiune costisitoare, dar în ceea ce mã priveste eu cred cã meritã. E un mod de relaxare în naturã, departe de probleme cotidiene”, ne-a declarat Adrian B., un alt pescar „înrãit”. Atunci când minutele se scurg în asteptarea capturii, pescarii „o pun” de un grãtar. Alãturi de fripturã se fierbe si o canã cu vin sau tuicã. Ceva mai târziu, când soarele începe sã apunã, frigul se înteteste, iar pestele parcã nu mai trage. Toti îsi strâng uneltele si pleacã cãtre masini cu gândul la urmãtoarea partidã. Cât de curând. Fire întinse si capturi cât mai mari si nu uitati cã pescuitul la copcã este frumos, dar uneori periculos.
