Mai mulţi părinţi au ridicat mari semne de întrebare vizavi de piscinele din Complexul de Agrement „Nada Florilor” de la Fălticeni după ce copiii acestora au ajuns la spital cu meningită. La mijlocul lunii trecute, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a fost sesizată despre posibilele probleme care există la Fălticeni. Controlul derulat ulterior a demonstrat că într-adevăr există lucruri „neconforme”, motiv pentru care Primăria Fălticeni, administratorul Complexului de Agrement „Nada Florilor”, a fost sancţionată. Mai mult, reprezentanţii DSP Suceava, într-un răspuns transmis redacţiei Monitorului de Suceava, arată că piscinele de la Fălticeni nu au aviz de funcţionare. Cu toate acestea, Complexul de Agrement „Nada Florilor” a fost deschis publicului încă de pe 1 iunie, iar de atunci şi până acum i-au trecut pragul circa 20.000 de oameni.
Cătălin A. este tatăl unui copil de 4 ani şi 6 luni. Pe data de 13 iulie a mers împreună cu familia şi cu nişte prieteni la Complexul de Agrement „Nada Florilor” Fălticeni. Distracţia din acea zi avea să se transforme într-un coşmar din care abia a reuşit să iasă.
„La trei zile am observat că băieţelului meu îi este rău. Firesc, am mers cu el la medic, şi aşa am aflat că are meningită. Singurul loc de unde putea lua această boală sunt piscinele de la Fălticeni. Şi copiii unui prieten cu care am fost în acea zi au ajuns tot la spital cu meningită, deci nu cred că este o simplă coincidenţă”, a povestit tatăl copilului.