Gradul de dezamăgire faţă de Republica Moldova este foarte înalt în rândurile partenerilor externi ai ţării, iar principalul motiv este criza din sistemul bancar. Totodată, Uniunea Europeană este foarte îngrijorată de legătura dintre business şi politică în ţara noastră, iar faptul că reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei stagnează pune în pericol oportunităţile pe care RM le are. Declaraţiile au fost făcute de către şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, în cadrul unei emisiunii din cadrul campaniei „Europa, te aştept!”, la Jurnal TV. În pofida tabloului sumbru, oficialul european afirmă că e nevoie de o concentrare a eforturilor pe soluţionarea problemelor şi nu pe dezamăgiri.
„Cred că am spus destul de deschis că ne îngrijorează legăturile dintre business şi politică în această ţară. Aceste probleme pot să ducă la un grad foarte înalt de distorsiune. În politică există interese ascunse. În toată lumea ele există, dar întrebarea este în ce măsură aceste interese devin hotărâtoare. Este foarte rău atunci când frontiera dintre interesele naţionale şi cele personale şi ascunse este ştearsă”, susţine oficialul european.
„După alegerile parlamentare s-au întâmplat multe lucruri, dar nu sunt sigur dacă s-au întâmplat lucruri corecte. Din problemele în sectorul bancar şi din alte provocări vedem că există foarte multe lucruri de făcut. Dacă analizăm magnitudinea crizei bancare şi multe alte subiecte, pentru cineva căruia îi pasă de ţară este un grad destul de înalt de dezamăgire şi acest lucru este caracteristic pentru toţi partenerii RM. Nu ar trebui să ne axăm însă pe dezamăgiri, ci trebuie să ne ocupăm de chestii reale care trebuie soluţionate. Acum sperăm să fie formată coaliţia într-un mod eficient, cu majoritate în Parlament, care va începe fără întârziere să implementeze reformele atât de necesare. Din cauza îngrijorărilor privind stabilitatea macro-financiară şi macro-economică a ţării este important ca noul Guvern, ca şi prim-pas, să contacteze Fondul Monetar Internaţional, să solicite negocieri cu privire la un nou program FMI, să încheie un acord şi toate acelea vor elibera anumite fluxuri financiare. Dar ceea ce contează cu adevărat este cadrul de reforme care va fi pus de acest acord”, a adăugat şeful delegaţiei UE.