TRAGEDIE… Pilotul băcăuan Adrian Răspopa, și-a pierdut viața în urma accidentului grav petrecut în această sâmbătă, la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgență Sf. Spiridon, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat, a anunțat Federația Română de Automobilism Sportiv. “În sala de operație s-a resuscitat două ore în total în UPU și în sală , s-a intervenit chirurgical și s-a făcut tot ce e medical și omenește posibil”, a declarat Prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf. Spiridon din Iași.
Vă reamintim că o companie vasluiană a devenit recent partener principal al echipajului de raliuri Adrian Răspopa (pilot) și Cosmin Diacu (copilot). În urma acestui parteneriat, la Raliul Iașului, cei doi piloți au afișat un nou design al mașinii de concurs, Skoda Fabia R5. Din nefericire, mașina condusă de Adrian Răspopa, în care se mai afla copilotul Cosmin Diacu, a lovit violent un cap de pod în zona Hadâmbu, în timpul celei de a doua probe a Raliului Iașiului. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj medical, însă a fost necesară intervenția unui elicopter SMURD pentru transportarea pilotului, rănit grav, la spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Pilotul Adrian Răspopa a fost în comă, el fiind internat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, unde medicii au încercat să îi salveze viața.
Purtătorul de cuvânt al Raliului Iașiului, Lucian Lucescu, a declarat că echipajul a lovit un cap de pod, iar în urma impactului pilotul a fost preluat cu un elicopter SMURD și dus la spital în stare gravă. Copilotul se află în afara oricărui pericol, a mai precizat Lucescu. Proba specială a Raliului Iașiului a fost întreruptă în cursul zilei de sâmbătă, după ce mașina în care se aflau pilotul Adrian Răspopa și copilotul Cosmin Diacu a ieșit în decor în zona Hadâmbu. Cei doi au fost transportați cu un elicopter la Spitalul Sf Spiridon din Iași. Dumnezeu să-l odihnească!
Dumnezeu sa-l ierte!