* Crescătorii care vor să vândă carne de miel trebuie să sacrifice animalele în puncte autorizate temporar sau în abator * Oficial, în judeţul Galaţi s-au tăiat cu acte în regulă doar 600 de miei, însă pe piaţă sunt mii de animale ştampilate ca fiind sacrificate legal, deşi nu figurează în documentele abatoarelor * Se fac acte false sau competenţa autorităţilor veterinare este discutabilă? *
Mii de miei sunt expuşi la vânzare, în aceste zile, în magazinele specializate din Galaţi. Aparent, totul se desfăşoară în condiţii legale însă, dacă „sapi” un pic, descoperi că pe piaţă sunt de fapt de câteva ori mai multe animale decât sunt înregistrate în registrele abatoarelor.
Deoarece avem bănuiala că multe dintre animalele pe care veterinarii au pus ştampila ca fiind numai bune pentru consum sunt de fapt tăiate în condiţii improprii, lângă gardul stânii sau la buza râpii, am încercat să descifrăm, în numele zecilor de mii de gălăţeni care vor avea miel pe masa de Paşte, traseul real al cărnii.
Abatoarele legale şomează
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a autorizat temporar patru puncte pentru tăierea mieilor care ajung pe piaţă, în această perioadă. Este vorba despre: SC Cominex TC SRL (Cudalbi), PFA Bogatu Viorel (Corod), SC Mondiala Electronics SRL (Vânători) şi SC Agroindustriala Lact Fresh SRL (Folteşti). În plus, se pot face sacrificii la SC Livada Şerbăneşti SRL din Lieşti, abator care are autorizaţie permanentă.
Tăierea mieilor a căror carne urmează să fie pusă pe piaţă trebuie să se facă în puncte autorizate, în prezenţa şi cu implicarea medicilor veterinari desemnaţi de DSVSA. Potrivit directorului executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, în judeţul Galaţi s-au sacrificat până acum peste 600 de miei, în condiţii legale.
În teren, însă, situaţia este un pic diferită faţă de cea din scripetele oficiale. La Cudalbi, până miercuri după-amiază, nu se sacrificase niciun miel în punctul autorizat de DSVSA, iar clădirea în care se organizau astfel de activităţi în anii trecuţi era încă închisă în momentul vizitei noastre acolo, miercuri, 11 aprilie.
„Eu examinez animalul viu, după care îl trimit spre abator, unde sacrificarea trebuie să se facă în prezenţa medicului veterinar. Până acum n-am primit nicio solicitare, în acest sens”, ne-a spus medicul concesionar de la cabinetul veterinar din Cudalbi, Aurelia Negrea.
Directorul-executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, ne-a informat în cursul zilei de joi că, la punctul de tăiere SC Cominex TC SRL Cudalbi, s-au efectuat 61 de sacrificări. Datele sunt contradictorii, deoarece dr. Costică Stamati, medicul desemnat de DSV pentru a evalua calitatea cărnii meilor sacrificaţi, a precizat că în cursul zilei de ieri s-au efectuat, de fapt, doar 31 de sacrificii.
Ca urmare, ne întrebăm cât din carnea ajunsă pe piaţă a fost totuşi sacrificată corespunzător şi câţi dintre crescători au reuşit să fenteze procedura legală, iar consumatorii riscă să se îmbolnăvească.
„Nu am primit până acum nicio cere pentru sacrificare de miel, deşi condiţiile pe care le oferim sunt foarte bune. La noi nu e punct autorizat temporar, ci se poate tăia tot anul. Preţul sacrificării, în aceste cazuri, este de 13 lei fără TVA”, ne-a declarat, în cursul zilei de miercuri, George Scarlat, proprietarul abatorului din Lieşti.
La Folteşti, medicul concesionar Costea Elena ne-a spus că s-au anunţat, până în acest moment, mult mai puţine sacrificări de miei decât în anii trecuţi. „Am văzut doar circa 150 de miei vii, care urmau să ajună în abatoare de la noi ca apoi să ia drumul pieţelor din judeţ. Peste 1.300 de miei au fost văzuţi pentru export”, apreciază medicul concesionar. Conform datelor DSVSA, până ieri după amiază, la SC Agroindustriala Lact Fresh SRL Folteşti se tăiaseră 259 de miei. Directorul executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, la Corod, ne-a mai informat că, în cadrul spaţiului administrat de PFA Bogatu Viorel Corod, au fost sacrificaţi 65 de miei, în vreme de la Vânători, la SC Mondiala Electronics SRL Vânători s-au tăiat 300 miei.
De ce să nu tai în apropierea pieţei de desfacere?
Ca să îşi poată desface marfa pe piaţă, crescătorul de ovine trebuie să taie mielul într-un punct autorizat şi să se asigure că medicul a pus pe carcasă două ştampile. Una dintre ele indică faptul că respectiva carne e de miel (TO – tineret ovin), iar cealaltă indică numărul cabinetului veterinar pe raza căruia s-a efectuat tăierea, şi are formă de tipul GL004003.
Întrebarea este de ce un crescător ar prefera să sacrifice la tocmai la Cudalbi un miel pe care vrea să îl vândă în piaţă la Galaţi, în condiţiile în care transportul carcaselor atârnate în cârlige, în camere frigorifice, este mai scump şi mai greu de făcut decât cel al animalelor vii.
Dr. Ichim ne-a declarat că pentru organizarea punctelor de sacrificiu în pieţe e nevoie de implicarea primăriilor oraşelor şi că, din experienţa anilor trecuţi, nu e indicată tăierea în astfel de locuri publice, sub privirile cumpărătorilor şi ale copiilor.
Micii crescătorii preferă să vândă în viu
La Cudalbi, lângă punctul de sacrificare (care era închis, în lipsa clienţilor) mai mulţi localnici cântăreau furaje. Alături sunt fostele clădiri ale CAP-ului, unde oamenii îşi ţin animalele.
„Noi avem aici oi şi miei, dar e mai profitabil să vindem în viu, la 15 lei kilogramul. Nu ne mai chinuim, că vin destui arabi care cumpără. Dacă tai şi duc carnea la firmele care vând pe piaţă, iau doar 16 lei pe kilogramul de carne, ca ei să poată vinde apoi cu 25 lei sau 26 lei”, ne-a spus Fănică Irimia din Cudalbi.
www.viata-libera.ro