CENTENAR Un poet al sevaletului sau poate un “Bacovia al penelului”, însingurat si genial, cum poate altul niciodatã n-o sã mai fie! Asa se spune despre Viorel Husi, artistul care din dragoste pentru meleagurile acestea, si-a semnat lucrãrile cu numele orasului natal. Astãzi, Viorel Husi ar fi împlinit 100 de ani si poate cã dacã ar mai fi rãmas o vreme printre noi, pictorul care a ucenicit în atelierul lui Adam Bãltatu, ar fi reusit sã îsi împlineascã marele vis: crearea unei monografii în imagini a orasului! N-a fost sã fie! Dincolo însã de lucrãrile sale minunate, se mai gãsesc si astãzi, pe ulitele întortocheate ale Brosteniului, ecourile unui destin greu si viteg, trãit pânã la capãt, cu demnitate, de huseanul genial, recunoscut de lumea din jur si pretuit la justa lui valoare abia… post-mortem!
VIATA SI OPERA “Viorel Husi este unul dintre nemuritorii acestui oras dintre vii”! Atât de frumos surprindea în cuvinte regretatul profesor Ioan Alexandru Anghelus, spiritul acestui artist, îndrãgostit pentru totdeauna de locurile natale. Si el, ca si atâtea alte mari personalitãti ale artelor plastice, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Alexandru Ciucurencu sau M.H. Maxy au descoperit în picturile si desenele lui Viorel Husi stropul acela de originalitate si duiosie, nemaiîntâlnit la alti creatori de frumos. A fost ucenicul lui Adam Bãltatu, iar primul peisaj dupã naturã a fost fãcut la doar 11 ani si numit „Din curtea Episcopiei Husilor”, lucrarea care i-a fost atât de dragã, încãt a fost singura pãstratã pânã la moarte. „De la treisprezece ani începe sã se dedice cu mare succes si picturii de sevalet, o tehnicã destul de grea pentru aceastã etapã. Precocitatea acestui artist de geniu a fost remarcatã cu prilejul participãrii, la Salonul Oficial de picturã, la frageda vârstã de saisprezece ani, cu lucrarea “Început de primãvarã”, din juriu fãcând parte nume sonore ale artei românesti: Ion Minulescu, Ion Theodorescu-Sion, Jean Al. Steriadi, Marius Bunescu, Ion Jalea, Frederic Storck, Gheorghe Petrascu, Francisc Sirato, Corneliu Michãilescu, Corneliu Medrea. Aplecarea cãtre artã era, însã, singurul crez al existentei sale, astfel cã lucreaã fãrã încetare si trimite la Bucuresti diferite opere de picturã si graficã la Salonul Oficial din anul 1929. Este remarcat de renumitul, pe atunci, critic de artã Tancrède Viala, în “Revue du Vrai et du Beau”, care evidentiazã “talentul iesit din comun al tânãrului artist, fire impetuasã, temperament impulsiv si viguros, antrenat atât cãtre artã, cât si cãtre stiintã – medicinã”. În urma participãrii la Salonul Oficial din anul 1934, unde expune un numãr însemnat de lucrãri, pictorul Nicolae Tonitza, într-o cronicã din ziarul „A.B.C., îi elogiazã opera, precizând: „Iatã clou-ul si senzatia salonului nostru”, iar în finalul articolului precizeazã: „Meritã vãzut, nu comentat!”, consemneazã Aura Popescu, fiica artistului, într-un fel de cronicã sentimentalã, dedicatã împlinirii centenarului de la nasterea pãrintelui sãu.
A sperat pânã în ultima clipã sã facã pentru orasul sãu o monografie în imagini!
DRAMATIC Dar, în ciuda acestui covârsitor talent, Viorel Husi nu a reusit sã se impunã cu opera sa în timpul vietii. O suferintã fizicã ce l-a urmãrit încã din tinerete ar putea fi de vinã sau poate destinul, vitreg cu el. „Parcã îl si vãd pe Viorel, cu pãlãria sa cu boruri largi si haina în stil francez. A fost mereu un tip boem, burlesc poate pe alocuri, dar de un pitoresc absolut. Talentul sãu cu totul iesit din comun a fost slefuit la Paris, unde a învãtat artele frumoase, având prieteni si profesori cu nume mari în domeniu. Plecase sã facã medicina, ca sã îi urmeze în carierã tatãlui sãu, un medic renumit. Dar pasiunea lui pentru picturã a fost mai puternicã. S-a întors trei ani mai târziu, destul de bolnav. Apoi viata sa a fost pe mai departe un fel de luptã nedreaptã, fie cu destinul adesea potrivnic, fie cu el însusi. Eu însã sunt convins cã Viorel Husi a fost un geniu. Si un îndrãgostit de Husi. A sperat pânã în ultima clipã sã facã pentru orasul sãu o monografie în imagini. N-a mai apucat! Poate cã noi avem datoria fatã de el sã îi împlinim acest vis. Mã doare sã spun cã a avut un destin auster, cã a trãit greu. Avea o fricã în el, de regimul acela rãu în care sã stiti cã nu s-a adaptat. Era apreciat doar de marii artisti ai vremii si nu avea cum sã se promoveze mai mult. Îndrãznesc sã cred cã regimul de atunci poartã vina pentru nesansa de a intra în constiinta publicã a unor asemenea artisti! Odatã, cineva care se ocupa sã îi vândã lucrãrile lui Viorel, mi-a recunoscut, destul de jenat, cã Viorel primea foarte putini bani pe creatiile sale, însã el, ca intermediar, „câstiga mai bine decât artistul”. Stiu, era o cruzime, dar asa erau timpurile, asa a fost croitã soarta lui”, povesteste bibliotecarul husean Constantin Donose, unul dintre admiratorii creatiilor semnate Viorel Husi.
