spot_img
spot_img
4.4 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

Peste 2.300 de metri pătraţi din Parcul Șipote au trecut în mâna a trei familii: Băişanu, Popovici şi Pietreanu

- Advertisement -

Intenţia administraţiei locale, afirmată în repetate rânduri, de a prelua la municipalitate Parcul Șipote din municipiul Suceava pentru a-l amenaja ca locaţie de agrement trebuie să ţină cont de faptul că bucăţi din acesta au trecut în proprietate privată, prin decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Oraşul a pierdut peste 2.300 de metri pătraţi în favoarea a trei familii cunoscute: Băişanu, Popovici şi Pietreanu. Istoria este simplă, pe parcursul anilor s-au emis cel puţin zece titluri de proprietate în parc pe suprafeţe care însumau aproape 5.000 de metri pătraţi. Când Prefectura şi Direcţia Silvică au aflat, au cerut în instanţă anularea lor, dar procesele cu cele trei familii le-au pierdut. Celelalte titluri pentru parcelele care între timp ajunseseră la diverse firme au fost anulate. În cazul familiei Băişanu, acţiunile instituţiilor statului au fost respinse din start de instanţele din Vrancea şi Galaţi, nici măcar nu au mai ajuns să fie judecate pe fond.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-08-24/Peste-2300-de-metri-patrati-din-Parcul-Sipote-au-trecut-in-mana-a-trei-familii-Baisanu-Popovici-si-Pietreanu

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.