Oficialii RADET vor să-i pună la plăți suplimentare pe cei care s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire și care au centrale de apartament.
Introducerea unei taxe de mediu pentru centrală de apartament este inevitabilă, au declarat miercuri oficialii RADET, în cadrul unei conferințe de presă.
Șeful consiliului de administrație al RADET spune că această taxa este deocamdată la nivel de discuție, neexistând un proiect de lege în acest sens, însă pe principiul „poluatorul plătește” o taxă de mediu va fi impusă și la centralele termice de apartament.
„Există o discuție în acest sens în mai multe medii. Nu pune RADET această taxa, fiindcă nu are treabă, dar se discută despre introducerea ei. În București avem 400.000 de centrale termice de apartament. Dacă vrem să reducem amprenta de CO2 trebuie să taxăm toți poluatorii. Emisiile de la o centrală termică pe an sunt echivalente cu emisiile de la o mașină cu mortor de 1.000 cm cubi. CET-urile deja plătesc taxe în acest sens”, a explicat Gabriel Dumitrascu pentru HotNews.ro.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/persoanele-care-au-centrale-de-apartament-ar-putea-plati-o-taxa-de-poluare_1920226.html#ixzz459IPdT1Z
Follow us: @realitatea on Twitter