spot_img
5.9 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Permis auto fals, procurat cu 1.500 de euro, descoperit la Albița!

- Advertisement -

NU I-A MERS!… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Pe 27 iulie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, moldo-românul de 34 de ani, s-a prezentat cu un autoturism marca Nissan. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaport și un permis de conducere cu însemnele autorităților din România. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. „Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră, prin intermediul unui cetățean din Republica Moldova, contra sumei de 1.500 de euro, pentru a-și găsi de lucru mai ușor în state din vestul Europei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat comisarul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.