BETIVI…În perioada 1-3 august, politistii vasluieni au prins nu mai putin de patru soferi la volan, dupã ce au consumat o cantitate apreciabilã de alcool. Astfel, cea mai mare alcoolemie descoperitã, în urma testãrilor, a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Recordul a fost stabilit nu de unul, ci de doi soferi, unul din Negresti si celãlalt din Bârlad. În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de conducere pe drumuri publice sub influenta bãuturilor alcoolice sau alte substante.
Câtiva vasluieni au tinut cu orice pret sã se dea în stambã si s-au urcat la volan dupã ce au consumat alcool. Din fericire, au fost depistati la timp, înainte ca aventura lor bahicã sã se transforme într-o tragedie. Primul dintre ei este un bãrbat de 34 de ani din comuna Todiresti. Acesta a fost oprit de politisti între localitatea Cioatele si orasul Negresti. A fost testat cu aparatul alcooltest iar acesta a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bãrbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice si politistii au luat mãsurile ce se impun. De asemenea, politistii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, aflati în exercitarea atributiilor de serviciu pe strada Libertãtii din municipiul Vaslui, au depistat si oprit pentru control un autoturism înmatriculat în judetul Vaslui, condus de cãtre un bãrbat, în vârstã de 45 de ani, din Vaslui. Conducãtorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bãrbatul a fost condus la Serviciul Judetean de Medicinã Legalã Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Câteva ore mai târziu, Politia Municipiului Bârlad a fost sesizatã de dispeceratul Politiei Locale Bârlad, cu privire la producerea unui eveniment rutier, fãrã victime, pe strada Vasile Pârvan, în zona intersectiei cu strada Ion Popescu. Deplasati în temeiul sesizãrii, politistii Biroului Rutier Bârlad au stabilit cã un autoturism înmatriculat în judetul Vaslui, condus de un bãrbat de 66 de ani, ar fi acrosat un alt autoturism stationat, rezultând avarierea ambelor autovehicule. Întrucât emana halenã alcoolicã, politistii i-au solicitat conducãtorului auto efectuarea testului alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bãrbatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgentã Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Si nu în ultimul rând, politistii din cadrul Politiei Municipiului Husi, aflati în exercitarea atributiilor de serviciu pe strada Calea Basarabiei din Husi, au depistat si oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în judetul Vaslui, condus de cãtre un bãrbat, în vârstã de 31 de ani, din Husi, judetul Vaslui. Conducãtorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bãrbatul a fost condus la Spitalul Municipal Husi, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În toate cele patru cazuri, politistii au întocmit dosare penale pentru conducere sub influenta alcoolului.