* Situaţia fostei campioane a devenit dramatică: conturi blocate, cereri de insolvenţă, fotbalişti neplătiţi de trei luni şi la câteva zile distanţă de a deveni liberi de contract * Suporterii încearcă să-şi menţină echipa în viaţă printr-un marş care va porni, la ora 19,00, de la Hotelul Dunărea
Campioană din 2011, Oţelul Galaţi a ajuns în doar doi ani pe marginea prăpastiei, iar cei de care depinde destinul acesteia lasă senzaţia că se străduiesc să o împingă în hău. Chiar şi în condiţiile în care s-a participat în Liga Campionilor şi de pe urma acestui lucru s-au încasat în jur de 20 de milioane, situaţia dezastruoasă în care se află Oţelul dă amara senzaţie că zilele grupării roş-alb-albastre sunt numărate. Imaginea de ansamblu este că doar suporterilor le mai pasă cu adevărat, sub sloganul „Oţelul nu moare” aceştia încercând să-şi menţină echipa în viaţă prin unul din puţinele mijloace pe care la au la dispoziţie, ieşirea în stradă pentru un nou marş de protest. Acţiunea este programată să aibă loc în această seară, de la ora 19,00, cu plecare din Centru, de la Hotelul Dunărea, în marş până pe esplanada de la Păpădie.
Conturile sunt tot blocate
Problemele au apărut aproape imediat după euforica noapte de 15 mai 2011, cea a câştigării campionatului, când a izbucnit conflictul dintre acţionarii de atunci şi conducerea executivă. S-a crezut că tot calvarul s-a încheiat în septembrie anului trecut, când acţiunile au fost preluate de TNG, compania miliardarului Dan Grigore Adamescu, dar de fapt a fost invers, din acel moment încoace probleme s-au acutizat. Au urmat acuzaţii că s-au golit conturile clubului de cele şapte milioane de euro existente în momentul schimbării acţionariatului, foarte mulţi angajaţi au fost concediaţi, antrenorul Petre Grigoraş a plecat, considerând că nu sunt asigurate condiţii minime de a face performanţă, totul culminând cu blocarea conturilor de sechestrul asigurator impus de ANAF pentru o datorie de aproximativ 5 milioane de euro, problemă care nu a fost rezolvată nici până acum.
Noi datorii la impresarul Codoban
Clubul gălăţean este ameninţat şi de intrarea în insolvenţă, în acest moment existând pe rolul Tribunalului Galaţi două procese în care se cere începerea acestei proceduri. Primul a fost intentat de tipografia Evrika Eurodips, către care datoriile sunt de peste 45.000 de lei, iar al doilea de impresarul Ionel Tatar Codoban. Acesta din urmă a reclamat în instanţă că Oţelul are să-i plătească suma de 1.107.791 lei, datorii acumulate din vara anului trecut şi până acum. Reamintim că în luna mai a anului trecut FRF a decis penalizarea cu două puncte a echipei gălăţene în ediţia de campionat 2012-2013 în urma plângerii făcute de acelaşi impresar, care reclama neplata unor datorii în valoare totală de aproximativ 1,3 milioane de euro, astfel că nu este exclus să se repete şi acum povestea de acum un an, iar Oţelul să pornească al doilea campionat consecutiv cu minus în clasament.
În câteva zile se pot pierde toţi jucătorii
O altă problemă vitală pentru viitorul Oţelului este neplata salariilor restante către jucători. Deşi, în urmă cu o săptămână şi jumătate, după întâlnirea cu patronul Dan Adamescu, directorul general Narcis Răducan spunea că i s-a promis achitarea a cel puţin unui salariu către echipă, nici până ieri nu s-a trecut la fapte. Astfel, dacă nu va fi făcută măcar o plată parţială până pe 15 iulie, se va ajunge la 90 de zile de întârziere, moment în care toţi jucătorii pot să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract şi există riscul să poată pleca gratis la orice altă echipă.
Unul dintre cei mai vechi jucători din lot, Sergiu Costin, a spus că echipa este afectată de toată această situaţie şi că speră ca Oţelul să nu aibă aceeaşi soartă cu a Unirii Urziceni, grupare desfiinţată după doi ani de la câştigarea campionatului. “Ne afectează incertitudinea de la club. Vorbim între noi şi trăim cu speranţa că totul se va rezolva. Îmi este destul de greu să cred că un club ca Oţelul va muri. E dureros, dar noi am muncit pentru aceşti bani, ştiu că sunt probleme peste tot, dar te simţi nedreptăţit când ştii că în conturile clubului au intrat nişte bani, iar buzunarele tale sunt goale. Nu ştiu ce strategie au şefii, dar cu toţii ne dorim banii pentru a ne gândi doar la fotbal. În acest moment, nici noi nu înţelegem strategia de la Oţelul. Este urât ce se întâmplă, sper ca totul să se rezolve cât mai repede şi să nu ajungem precum Unirea Urziceni”, a declarat Costin.
Se închide şi magazinul
Veştile proaste continuă pentru fanii Oţelului, brandul clubului fanion al oraşului pică precum piesele de domino. După ce revista oficială n-a mai simţit gustul tiparului, nici magazinul oficial Oţelul – Masita nu mai are viaţă lungă, reprezentantul firmei anunţând închiderea acestuia la sfârşitul lunii august, după ce clubul le-a retras dreptul de producere a produselor cu sigla Oţelului.
„Magazinul oficial Oţelul – Masita îşi va înceta activitatea la finele lunii august. Dezamăgirea-i cu atât mai mare, cu cât proiectul funcţiona independent financiar faţă de club. Ne-a fost retras dreptul de producere a articolelor cu sigla Oţelul, motiv pentru care n-am introdus produse noi în ultima vreme. Cum n-am primit vreun răspuns oficial din partea clubului cu privire la continuarea colaborării, am fost nevoit de a lua această decizie. De asemenea s-au promovat la club alte branduri, în condiţiile în care există contract de exclusivitate cu Masita”, a spus Ovidiu Mărturiseanu, unul dintre reprezentanţii magazinului oficial.
Fanii reacţionează prin proteste repetate
Suporterii Oţelului au început încă de acum zece zile protestele la adresa patronului clubului, Dan Grigore Adamescu. Mai întâi a avut loc un protest spontan la stadionul „Oţelul”, iar sâmbăta trecută aproximativ 100 de suporteri s-au strâns în cadrul unui miting organizat, în faţa hotelului Dunărea. Cum spuneam, următoarea manifestare va avea loc în această seară.
„Oricărui gălăţean ar trebui să-i pese de echipa fanion a oraşului şi ar trebui să fie prezent la protest. Este singura modalitate prin care dovedim că suntem aproape de clubul favorit şi prin care îl putem elibera din ghearele celor care nu-i mai dau drumul până când nu va fi stors de orice putere”, a spus Leonard Gâbu, unul dintre liderii galeriei.