ALARMĂ… Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu o autospecială, miercuri după-amiază, pentru asanarea unui element de muniţie rămas neexplodat, în localitatea Valea lui Darie, comuna Roșiești. „La sosirea echipajului de intervenție, pirotehniștii au găsit un proiectil exploziv de calibrul 105 mm. Elementul de muniţie a fost descoperit în timpul efectuării unor lucrări agricole. Proiectilul a fost ridicat și transportat la depozitul special amenajat, urmând ca la o dată ulterioară să fie distrus”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. În ultimii ani, sute de proiectile neexplodate din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în mai multe localități din județul Vaslui, din fericire neînregistrându-se niciun fel de incident.