Recent, la sediul Institutiei Prefectului – Judetul Vaslui s-a desfãsurat sedinta Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, principala temã abordatã fiind Raportul de activitate la 14 ani de la înfiintarea Consiliului Judetean al Persoanelor Vârstnice Vaslui, prezentat de cãtre Alexandru Porumb, presedinte al Consiliului Judetean al Persoanelor Vârstnice Vaslui. Au fost punctate câteva dintre propunerile de revendicãri mentionate la lucrãrile mesei rotunde cu tema „Consiliile judetene ale persoanelor vârstnice, la 14 ani de la înfiintare”, eveniment la care a participat si Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice. Dintre revendicãrile persoanelor vârstnice mentionãm mãrirea alocatiei de hranã pentru pensionarii din cãminele pentru vârstnici si indexarea valorii punctului de pensie pânã la 45 % din câstigul salarial mediu brut pe tarã. Un aspect important subliniat de cãtre Alexandru Porumb a fost cel legat de situatia Cãminului de bãtrâni de la Bârlad, care se aflã într-o stare de degradare, una dintre solutiile propuse fiind organizarea proximei sedinte a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vaslui în municipiul Bârlad si invitarea la lucrãrile acestei sedinte a deputatului Adrian Solomon, a presedintelui Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, a primarului municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, precum si a reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de Muncã Vaslui. „Problemele pe plan local ale persoanelor vârstnice pot fi abordate si discutate cu factorii de decizie locali si, de aceea, vom organiza la Bârlad o sedintã de lucru pentru a încerca sã solutionãm problema Cãminului de bãtrâni, dar si la Husi pentru a rezolva lipsa unui club al pensionarilor”, a spus prefectul Andrei Puicã.