Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat că Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă prin care de la 1 ianuarie 2011 se extinde baza contribuabililor la fondul de sănătate cu pensionarii cu venituri peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi.
De la 1 ianuarie 2011 se extinde baza contribuabililor la fondul de sănătate. Pensionarii cu venituri peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor contribui la fondul pentru sănătate. Ministrul Sănătăţii a precizat că măsura afectează peste 2 milioane de persoane şi a adăugat că, până în 2003, toţi pensionarii indiferent de nivelul pensiei contribuiau la fondul asigurărilor de sănătate.
În prezent, toţi pensionarii care primesc lunar mai puţin de 1.000 de lei nu plătesc nimic la stat.
realitatea.net