spot_img
13.9 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Pensiile speciale ale aleşilor locali, eliminate de Camera Deputaţilor. Senatul are ultimul cuvânt

- Advertisement -

Proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, vineri fiind ultima în care putea fi dezbătut şi votat. Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă o va avea Senatul. PSD şi UDMR se împotrivesc eliminării pensiilor speciale, în timp ce în PNL părerile sunt împărţite.

Proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali – primari, vcieprimari, preşedinţi de CJ şi vicepreşedinţi de CJ – a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Termenul până la care trebuia dezbătut şi votat era 19 noiembrie, adică vineri. La următoarea şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, forul va constat situaţia, cu toate că pe ordinea de zi a şedinţei figurează o solicitare a USR de prelungire a termenului pentru discuţie şi vot a proiectului de la 45 de zile la 60 de zile.  Iniţiativa legislativă, depusă de USR la începutul lunii septembrie, va trebui să strângă o susţinere de 69 de voturi pentru a fi adoptată şi de Senat, în condiţiile în care PSD şi UDMR se împotrivesc, prin asumare publică, în timp ce în PNL părerile sunt împărţite. De altfel, votul decisiv îl are Senatul.

Citeste mai mult: adev.ro/r2v7ni

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.