LA FINAL…Unul dintre cele mai rãsunãtoare dosare de coruptie din judetul Vaslui, cel al vamesilor din Albita, a ajuns, în sfârsit, la final. Dupã aproximativ 9 ani, faptele de care au fost acuzati cei 17 vamesi ar putea fi prescrise. Acest lucru pare sã fie solutia cea mai plauzibilã, în conditiile în care Înalta Curte de Casatie si Justitie a decis, la sfârsitul lunii septembrie, modul de aplicare a deciziilor CCR privind clasarea. Aceste noi vesti aduc nemultumire în rândul inculpatilor, în conditiile în care o decizie de clasare nu i-ar scoate nevinovati si cei 10 ani pierduti prin instantele de judecatã ar fi în van
Dupã mai bine de 9 ani de judecatã, statul pãrea cã îsi aratã, în sfârsit, muschii si dosarul vamesilor acuzati de coruptie a rãmas în pronuntare. Numai cã, dupã câteva amânãri repetate, inculpatii sunt mai mult ca siguri cã faptele lor vor fi prescrise. La baza acestei certitudini stã si decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie, luatã la sfârsitul lunii septembrie si care vorbeste tocmai despre decizii ale Curtii Constitutionale a României privind aplicarea prescriptiei. O astfel de decizie, din partea judecãtorilor, ar aduce nemultumiri în rândul inculpatilor, chiar dacã ar risca sentinte. „Dupã 10 ani de plimbat prin instante, ar fi fost bine sã ne confruntãm cu deciziile judecãtorilor, nu cu prescriptia. Acest lucru nu ar demonstra dacã suntem sau nu vinovati. Pe de altã parte, cei care ar fi declarati nevinovati de cãtre judecãtori si achitati, ar putea sã-si recapete unele din drepturile pierdute în acesti 10 ani”, spun unii dintre inculpati. Reamintim cã, în 2013, DNA Iasi, prin vocea procurorului Emilian Eva, reuseste sã dea o nouã loviturã puternicã de imagine pentru cel mai mare punct de trecere a frontierei de stat de pe granita de est a UE, Vama Albita: 17 din cei 68 de vamesi au fost arestati preventiv, pentru luare de mitã si, într-un caz, trafic de influentã. Procurorii DNA, dupã luni bune de strâns probe, a reusit sã convingã judecãtorii, cel putin în faza propunerii de arestare preventivã, cã vamesii de la Albita obisnuiau sã ia mitã de la cei care tranziteazã cu diferite mãrfuri acest punct vamal. Situatia rusinoasã vine dupã ce, în 2011, nu mai putin de 47 de politisti de frontierã au fost „sãltati” cu mascati pentru acelasi gen de infractiune si au petrecut câteva luni în arest preventiv. Arestarea vamesilor nu a luat pe nimeni prin suprindere, astfel cã multi erau pregãtiti de moment, apartinãtorii venind din timp pe holurile Tribunalului cu schimburile necesare unei sederi prelungite.
Dosar „beton” prezentat în fata judecãtorilor
Asa cum au afirmat, la acea vreme, chiar si avocatii inculpatilor, probele din dosar au fost „foarte tari”, clare si greu de combãtut. S-a aflat cu acest prilej faptul cã omul-cheie din probatoriul anchetatorilor a fost un cetãtean moldovean, Igor Feodorov, care lucra sub acoperire, apãrând în fata vamesilor ca un transportator obisnuit. El însã avea nu doar aparaturã pe el, ci si tacticã deosebitã în a-i face pe vamesii nostri sã afirme rãspicat, asa cum reiesea de pe înregistrãri, cã vor sau sunt de acord sã primeascã mitã. Sumele nu era foarte mari, dar se pare cã judecãtorii nu au fost interesati de acest aspect, ci strict de comiterea infractiunii de luare de mitã, în sine. În fata probelor video, audio si a martorilor, vamesii în cauzã nu au prea putut sã îsi probeze nevinovãtia, de aceea toti au recunoscut cã era o practicã luarea de bani de la cei care tranzitau Vama Albita.
Băi nenea ziaristule; la fiecare articol scris de tine in legătură cu acest dosar (pe care de fapt îl tot copii), ți-am atras atenția că pe acest așa zis agent sub acoperire(cu dosare penale în Italia) , nu se numește Igor Fedorov ci Igor Caraman.
Nu te informezi și tu măcar din dosar un pic , că doar e public.
Haideți sa fim realisti: salariații din vama nu au luat mita! Ei au fost corupti….păcăliți sa accepte acele ” mici” foloase materiale….ei de fapt ….niciodată nu si au însușit vreun folos necuvenit în afara de acel ” nenorocit ” de salariu, nu? Și atunci, n ar fi corect si de bun simt ca acel dosar” mincinos ” sa se prescrie?
Pai si cine i vinovat aici? Ce draq au facut judecatorii timp de 9 ani? Cum isi justifica salariile si pensiile speciale? La asta se ajunge atunci cand nu raspunzi ptr ceea ce faci…..unde in lumea asta cineva care greseste la serviciu, intentionat sau nu, nu raspunde ptr actiunile sale?…