spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pavăl intervine în scandalul drumurilor stricate din cauza lucrărilor la rețeaua de apă și canal: „se va reface tot ce s-a stricat”

- Advertisement -

MEDIATOR… Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, intervine în scandalul drumurilor stricate de firma Ludwig Pfeiffer din Timișoara, cea care se ocupă de lucrările la rețeaua de apă și canal. Acesta a explicat ieri, într-o conferință de presă, că a purtat foarte multe discuții cu reprezentanții firmei și că le-a cerut să nu mai înainteze cu lucrările până nu refac din urmă tot ce au stricat. „Am făcut și fac toate eforturile astfel încât constructorul să-și respecte și contractul. Am avut „n” discuții și cu proiectantul, și cu administratorul societății. Sigur că sunt tot felul de discuții contradictorii, văd la ei bunăvoință doar declarativă și cam atât. Ultima discuție am avut-o ieri (n.r. miercuri, 16 noiembrie), când am transmis ca în această perioadă – miercuri, joi, vineri, sâmbătă – să nu mai înainteze niciun pas cu lucrări noi, ci să se refacă din urmă tot ce a stricat. I-am trimis pe colegii mei și ieri, și astăzi (n.r. 17 decembrie) pe fiecare străduță, ca să vadă dacă se respectă această chestiune, pentru că au făcut cum au făcut lucrările, a venit și o perioadă de ploaie, suntem conștienți că s-a tasat, dar asta nu înseamnă că nu intervii peste 2-3 ore, ca să poată circula lumea în zona respectivă”, a declarat primarul Pavăl.

Vremea Nouă a prezentat, zilele trecute, situația vasluienilor nevoiți să se lupte cu noroiul până la genunchi. În Moara Grecilor, spre exemplu, pe str. Gh. Roșca Codreanu, mașinile rămân împotmolite, dar și mai grav este faptul că nici ambulanța și nici autospecialele pompierilor n-ar putea intra pe ulița respectivă în caz de urgență. Vasluienii s-au arătat revoltați, mai ales din cauza neprofesionalismului celor care fac lucrările la rețeaua de apă și canal, care nu doar că au stricat drumurile, dar mai lasă și grămezile de pământ în porțile oamenilor, blocându-le accesul în locuințe. Iată ce ne scria, zilele trecute, un vasluian. „Acum, de când a venit sezonul de ploi, locuitorii străzii Gh. Roșca Codreanu avem numai probleme. Nu putem intra cu mașinile, ba mai mult, simpaticii care au executat lucrarea, domnii de la Aquavas mi-au lăsat un munte de pământ exact în fața porții. Mașina soției stă în curte de peste șapte zile, nu o pot utiliza fiind blocată în curte, avem copil mic, bradul, apa de băut le cărăm peste 500 metri în spate. Doamne ferește de o ambulanță sau mașina de pompieri”.

Primarul Pavăl: „Eu recunosc aceste lucruri, dar trebuie și dvs. să fiți toleranți”

Primarul Vasile Pavăl a povestit că a avut și el discuții cu cetățenii, unele dintre ele chiar aprinse: „le-am explicat că trebuie să ne calmăm, că aceste lucrări sunt și pentru ei. <Eu recunosc aceste lucruri, dar trebuie și dvs. să fiți toleranți, pentru că ei pot pleca în orice moment>. Ca să reiau o licitație, înseamnă că va fi o întârziere de cel puțin un an – doi. Ar înseamna să stăm, în loc să continuăm lucrările, ca să putem moderniza și străzile. Cu înțelepciune, rezolvăm situația. Mulți au înțeles, mi-au zis <domnule primar, înțeleg, nu îmi doresc decât să pot să ies din curte>. Am discutat cu toți responsabilii de proiect, problema va exista în continuare, dar poate nu la dimensiunea aceasta, dacă ei își respectă și repară în aceste zile ce s-a stricat. De luni-marți echipele care lucrează vor pleca acasă pentru sărbători. I-am rugat să aibă echipe de intervenție, ca să putem interveni acolo unde va fi nevoie. Trebuie să definitivăm în bune condiții proiectele”, a mai explicat edilul municipiului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.