Citat a patra oară ca martor, fostul jucător al SC Vaslui, Paul Papp a lipsit din nou din fața magistraților Tribunalului Vaslui. De data aceasta fostul fundaș al galben-verzilor și-a motivat absența prin faptul că astăzi era în cantonament cu actuala echipă, Steaua. Alături de el, în același dosar a mai fost audiat și Silviu Bălace, fost jucător al Vasluiului. Ambii jucători au fost citați ca martori într-un proces de trafic de minori, clienți ai unor eleve exploatate sexual de doi vasluieni. Aceștia, potrivit anchetatorilor, au racolat, începând cu 2011, mai multe eleve de la diferite licee din muncipiul Vaslui, pe care apoi le-a obligat să practice prostituția. Exploatate sexual, la început în municipiul Vaslui, tinerele erau apoi duse în Irlanda și Elveția unde, de asemenea, erau constrânse să se prostitueze. (A.C.)
- Advertisement -
- Advertisement -