VESTE… Dupã multe insistente si drumuri la Primãrie, husenii de pe Dric 3 primesc o veste bunã. Patru strãzi din cartierul lor vor fi acoperite cu piatrã spartã si, desi nu este chiar modernizarea pe care o asteptau, mãcar nu se va mai înota prin noroaie, pe timp de ploaie. S-a decis acest lucru în sedinta de Consiliu Local de ieri, când, în debutul dezbaterilor, plenul s-a primenit cu doi noi consilieri, veniti în locul lui Cosmin Filip, respectiv, al Marcelei Bucos. Este vorba despre profesoara Georgeta Giosu (PSD), care revine astfel in plenul Consiliului Local, dupa aproape doi ani de absenta, si despre Costica Zlatan (PMP).
Sedinta a avut pe ordinea de zi o listã lungã cu proiecte, însã discutiile s-au purtat în ritm alert, pentru cã, mai în glumã, mai în serios, primarul Ciupilan a dezvãluit cã, înaintea dezbaterilor, ar fi pus rãmãsag cu presedintele de sedintã, profesorul Cristinel Popa, în privinta a cât de operativ va fi în conducerea discutiilor. „Hai, cã eu vreau sã te ajut sã câstigi sticla de sampanie”, i-a spus primarul presedintelui de sedintã, care, din când în când, reteza elanul vorbitorilor. În aproximativ o orã s-a votat, printre altele si proiectul privind punerea de piatrã spartã pe 4 strãzi de pe Dric. Este vorba despre str. Nicolae Malaxa, str. I. G. Vântu, Dr. Aviator Victor Atanasiu si Adam Bãltatu. Asfalt va fi pus pe portiunea de drum care duce spre parcul Recea, iar beton asfaltic va fi folosit pentru reabilitarea strãzii Viilor, pe o suprafatã de 10 metri. De asemenea, covor asfaltic va fi pus pe aleea si parcãrile din spatele BRD-ului, pe o suprafatã de aproape 700 de metri pãtrati. Se vor face reparatii si pe Ioan Vodã cel Viteaz, dar si în spatele Bibliotecii municipale. Costul acestor lucrãri va fi de aproape 580 mii lei. Tot în cadrul sedintei de ieri, s-a aprobat comisia de concurs pentru functia de director medical al Spitalului Husi. Presedinte va fi dr. Lelia Croitoru, director medical al SJU Vaslui, iar ca membri ai comisiei dr. Adrian Chiroscã si, din partea Consiliului Local, Constantin Bârsan. Medicul Georgel Dumitrel va fi presedinte al comisiei de solutionare a contestatiilor.