Patru persoane, printre care se afla şi o femeie însărcinată, care intenţionau să ajungă la o cabană din comuna Dumitreşti, judeţul Vrancea, după ce plecaseră dintr-o altă localitate, s-au rătăcit, urmând indicaţiile oferite de GPS. După ce au realizat că nu mai pot înainta, întrucât maşina a rămas blocată în noroi, au sunat la 112.
IPJ Vrancea a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a intervenit pentru salvarea a patru persoane care s-au rătăcit.
„În ajutorul celor două femei (dintre care una însărcinată) şi doi bărbaţi, cu vârste între 23 şi 34 de ani, au venit Valeria şi Marian, poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti, reprezentanţi Salvamont, SVSU dar şi voluntari”, a transmis, duminică, IPJ Vrancea. Sursa citată a precizat că operaţiunea a fost dificilă.
Citeste mai mult: adev.ro/r4puit