spot_img
spot_img
5.4 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

Patronul unui lanţ de farmacii, achitat într-un dosar în care interceptările telefonice au fost anulate de instanţă

- Advertisement -

În acest dosar, resursele financiare folosite de statul român în anchetarea cauzei s-au ridicat la peste 1,2 milioane de lei.

Farmacistul Mircea Harca, patronul unui lanţ de farmacii din Vrancea, a fost achitat, în primă instanţă, într-un dosar penal de trafic de influenţă vechi de peste 6 ani. De fapt, ancheta Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), începută încă din 2012, a vizat destructurarea unei grupări înfiinţate de un personaj al lumii interlope din Brăila, pe nume Titi Sgârcitu, formată din farmacişti, medici de familie sau medici oncologi, funcţionari de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului.

Prin această grupare s-au decontat reţete medicale fictive, prejudiciul calculat în acel moment fiind de 9 milioane de lei. Întreaga operaţiune s-a soldat atunci cu trimiterea în judecată a învinuiţilor, una dintre probele de rezistenţă cu care procurorii au venit în dosar fiind interceptări telefonice făcute anterior şi ulterior constituirii dosarului penal.

Citeste mai mult: adev.ro/r7p4gf

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.