spot_img
1 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului, 2016

- Advertisement -

„Bucuria întâmpinării Mântuitorului la sărbătoarea Naşterii Sale cu trup este pe măsura pregătirii noastre sufleteşti”
„Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul.
Lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit”
(Catavasie la Naşterea Domnului)

ÎPS Pimen, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.
Iubiţi credincioşi,
Acestea sunt cuvintele pe care le auzim la slujba sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în biserică; ele ne anunţă că se apropie marea sărbătoare a Naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos, „Cel născut din sânurile Tatălui mai înainte de toţi vecii”. Faptul naşterii Fiului lui Dumnezeu cu trup este Taina cea mai presus de înţelegerea ei cu mintea; această Taină o înţelegem, în parte, prin credinţă, care este puterea şi darul lui Dumnezeu.
Taină minunată şi preaslăvită! Cerul de unde s-a pogorât Fiul lui Dumnezeu, acum este peştera din Bethleem; scaunul de Heruvimi pe care stă, în cer, Mântuitorul lumii, acum este Fecioara Maria; Creatorul cerului şi al pământului din nemărginita Sa iubire de oameni, S-a întrupat, S-a făcut om pentru mântuirea noastră, a celor care am greşit prin păcatul neascultării începând cu strămoşii noştri Adam şi Eva; Pentru aceasta suntem datori să-L slăvim clipă de clipă, în toate zilele vieţii noastre.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Religie/2016-12-24/Pastorala-la-Sarbatoarea-Nasterii-Domnului-2016

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.