Pașii mici și siguri ai Sfintei Mucenițe Chiriachi către inima vasluienilor!

CONCLUZII… „Ne întâlnim cu Dumnezeu pe drumul bunătății”! Acest gând care, iată, reușește să cuprindă în doar câteva cuvinte simple, toată frumusețea nădejdii unui creștin autentic, ar putea rămâne esența sărbătorii de anul acesta, închinată Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi! El a fost rostit de ÎPS Calinic al Argeșului și Muscelului, unul dintre invitații de seamă, pe care Preasfințitul Ignatie i-a poftit la Huși, cu prilejul hramului Catedralei. Cuvântul Inaltpreasfințitului Calinic, ierarh care, pe lângă înțelepciunea preoțească, mai are și harul scrisului, fiind membru al Uniunii Scriitorilor, a impresionat! „Din milostenie răsare bunătatea, pacea și curățenia inimii. Dumnezeu întoarce însutit”, le-a spus acesta vasluienilor prezenți pe 7 iulie, în curtea Catedralei Episcopale. Concluzia celor două zile în care Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost cinstită de credincioși este aceea că dorința Episcopului Hușilor, Preasfințitul Ignatie, de a cultiva mai mult credința vasluienilor în puterea Marii Mucenișe Chiriachi, ocrotitoarei Episcopiei, a început deja să prindă viață, să prindă rădăcini.

Văzută de sus, în câteva fotografii de excepție, procesiunea din seara zilei de 6 iulie, cu toți oamenii și preoții într-un șir al nădejdii, pe străzile care pornesc și se reîntorc întotdeauna la Catedrală, a părut ca o îmbrățișare amplă pentru orașul în care, de peste 400 de ani, Episcopia veghează destinul locului. Și tocmai faptul că ploaia, când învolburată de vânt, când măruntă ca trecută prin sită, nu a oprit convoiul, ba, din contră, a oferit o determinare și mai clară pentru Episcop și credincioși, de a duce procesiunea până la capăt, a însemnat și mai mult prinos adus Sfintei Mucenițe Chiriachi. Erau acolo și ostașii Unității Militare 01779, în prezența cărora dintotdeauna, nu de ieri, de azi, nimeni nu se teme că un lucru bun nu ar putea fi dus la împlinire. „Să îi zâmbim lui Dumnezeu”, avea să îi îndemne pe cei prezenți la Sfânta Liturghie din ziua hramului, Înalpreasfințitul Calinic, iar vasluienii, prin faptul că rămân atât de credincioși, în ciuda oricăror încercări și ceasuri de cumpănă, arată că au învățat de multă vreme să facă acest lucru.

Un ardelean a adus la Huși moaștele Sfintei Chiriachi și, după 200 de ani, tot un ardelean vrea ca Sfânta Chiriachi să fie pentru Huși ceea ce este Cuvioasa Paraschiva pentru Iași!

Episcopia Hușilor a avut până acum 52 de episcopi. Cu o nefericită excepție, care nici nu se mai impune a fi pomenită, toți ceilalți au fost ierarhi de o mare valoare morală și intelectuală: cărturari de renume, vrednici gospodari, ctitori de seamă, membri ai Academiei Române, ba chiar și un martir, Episcopul Grigorie Leu, cel care a fost ucis de potrivnicii Bisericii. Între acești ierarhi de seamă, s-a distins un ardelean, Episcopul Iacob Stamati, cel care avea să fie ales, de pe poziția de Episcop al Hușilor, Mitropolit al Moldovei, în 1792, după 10 ani la Huși. Acest episcop, ardelean născut în ținutul Bistriței, a reușit un lucru aparent imposibil: să transforme o episcopie foarte săracă într-o adevărată „Grădină a Moldovei’, după cum stă mărturie în cronicile vremii. Ținea mult la educație, la învățătură și le impunea preoților să stăruie în aceste sens, căci era convins că preoții trebuie să fie precum luminile aprinse în locurile unde păstoresc. Tot Episcopul Iacob Stamati a dăruit Episcopiei Hușilor moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, făcând astfel din Catedrala Episcopală un lăcaș unic în țară. Ceea ce este demn de remarcat se referă la faptul că, după mai bine de 200 de ani, la Huși ajunge episcop tot un ardelean, Episcopul Ignatie, născut în satul Bilbor, care nu doar că are asemănări clare cu înaintașul său (respectul pentru educație, pentru învățătură, pasiunea pentru cărți, inițiativele pentru valorizarea bogăției spirituale a locului, n.r.), dar a venit în 2017, cu o vădită dorință de a da Marii Mucenițe Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, însemnătatea, bucuria și cinstea cuvenite. A spus deschis că își dorește acest lucru și va rămâne perseverent în împlinirea lui. Și iată că oamenii încep să prindă tot mai mult drag de sărbătoarea care semnifică al doilea hram al Catedralei Episcopale și care, în esența ei, este o mângâiere și o speranță în plus pentru oamenii locului.