spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Partidul sau catedra?!

- Advertisement -

ALEGERE Scoala si politica ar trebui sã fie douã lucruri distincte, doar cã, pânã acum, acestea au functionat cum se poate mai bine. Prin noua Lege a Educatiei, apartenenta politicã nu va mai reprezenta nicidecum o trambulinã pentru câstigarea functiei de director de scoalã sau liceu! Din martie, cei cu functii în partid nu vor mai putea ocupa fotoliul de director de gimnaziu sau liceu!

GREA ALEGERE! Au de ales între functia pe care o detin în cadrul unei formatiuni politice si cea de director de scoalã! Nu este vorba doar despre directori, ci si despre directorii adjuncti din cadrul scolilor sau al liceelor, care îndeplinesc functii de conducere politice (presedinte sau vicepresedinte de organizatie), care au optiunea de a alege una din aceste calitãti pânã pe 25 februarie. O cere chiar Noua Lege a Educatiei. Nu se stie deocamdatã cine va fi de acord sã piardã cu bunã stiintã una dintre aceste privilegii, cunoscut fiind faptul cã majoritatea celor care detin o functie în cadrul unui partid au si o a doua ocupatie, iar în cazul multor cadre didactice, acestea au fost numite politic în fruntea unitãtilor de învãtãmânt.

Doar 3 cazuri în PDL?!

În aceastã posturã, s-ar afla trei directori de unitãti de învãtãmânt din mediul rural vasluian, de care si conducerea Inspectoratului judetean Scolar Vaslui stie. “La Inspectoratul Scolar Vaslui nu avem nicio astfel de situatie cu cadrele didactice din judetul nostru care ar îndeplini astfel de functii atât la unitatea scolarã, cât si la partid. Dacã existã astfel de persoane, mai au timp sã facã o alegere. Nu se referã nici la cei care ocupã functii în cadrul Inspectoratului si nici la Casa Corpului Didactic. În cazul meu, a fi si consiler local si seful ISJ nu înseamnã o incompatibilitate. Din pãcate, nu cunosc decât trei astfel de persoane care ocupã si functii în partid si sunt directori de scoli, cum este cazul directorului de la Scoala Dodesti, de la Suletea si cel al lui Andrei Pascu de la Scoala Coroiesti. Cu sigurantã cã astfel de situatii le întâlnim mai ales în mediul rural si sunt convinsã cã acestia vor opta pentru functia de director de unitate de învãtãmânt”, ne-a declarat Mihaela Veronica Cososchi, inspectorul scolar general al ISJ Vaslui. Pentru a nu intra sub incidenta legii, cei trei directori trebuie sã anunte Inspectoratul Scolar cã vor renunta la functiile de conducere din partid.

“Coloratii” politic au functie…

Numirea noilor directori va fi fãcutã prin delegare de cãtre inspectoratele scolare pânã la organizarea concursului pentru posturile ocupate. Este posibil ca astfel de cazuri sã nu fie chiar atât de izolate pe cum ar pãrea la o primã vedere. Fiecare partid care a ajuns la putere a propulsat în functii tocmai acele persoane care au si o minimã activitate în formatiunile politice. Sunt de notorietate scandalurile ivite dupã numirile directorilor de scoli, care se spune cã ar fi fost fãcute doar pe criterii politice, fãrã a se tine cont prea mult de competentele profesionale pe care le îndeplineau. Însã, pentru a nu arunca în nimeni cu piatra, este de precizat cã aceste mandate au fost “primite” cadou de unele persoane care erau înregimentate politic atât în PSD, PNL, cât si în PDL. Rãmâne de vãzut câte cadre didactice îsi vor lãsa “pâinea” pentru functia pe care o ocupa, “vremelnic” sau nu, vorba presedintelui României.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

18 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.