spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
21-nov.-2024
spot_img
spot_img

Participanți din toată țara la Simpozionul – Concurs Național „Memoria Holocaustului – Educația pentru toleranță”

- Advertisement -
CREATIVITATE… Desen realizat de unul dintre elevii participanți la Simpozionul – Concurs Național „Memoria Holocaustului – Educația pentru toleranță”

ISTORIE… A patra ediție a Simpozionului-Concurs „Memoria Holocaustului- educația pentru toleranță” s-a desfășurat, zilele trecute, on – line, la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”. Evenimentul a fost un real succes, bucurându-se de o participare largă atât în rândul profesorilor, cât și a elevilor din județele: Cluj, Argeș, Vaslui, Prahova, Bistrița Năsăud, Caraș Severin, Brașov, Satu- Mare, Mureș, Giurgiu, Galați, Tulcea, Suceava, Bacău, Brăila, Timiș, Argeș, Suceava, Vâlcea, Călărași, Mehedinți, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Brașov, Ialomița, Neamț.

„A existat un interes major față de acest simpozion-concurs, ca dovadă numărul mare de lucrări primite (aproximativ 200) care au atins multe subiecte din tema propusă. Au predominat lucrările grafice, PPT-urile, lucrările în format word ș.a. care au făcut obiectul unei reviste electronice (DVD cu ISSN)”, a declarat prof. Gianina Cristina Cocuz, coordonatoarea simpozionului, alături de directoarea Anca-Anușca Popa. Simpozionul-Concurs Național „Memoria Holocaustului – Educație pentru toleranță”, ediția a IV-a, a avut ca obiectiv formarea și dezvoltarea unui comportament tolerant, acceptarea diversității și participarea la viața unei societăți libere de toate manifestările de rasism, violență, discriminare, intoleranță și antisemitism, prin cultivarea memoriei Holocaustului în rândul elevilor și profesorilor participanți. Activitatea desfășurată a cuprins două etape: Secțiunea „Comunicări știintifice” în cadrul căreia cadrele didactice au participat cu lucrări în format Word (eseuri, referate, planuri de lectie, proiecte didactice, schițe didactice etc.), prezentări Power Point și secțiunea „Concurs”, dedicată elevilor. Aceștia au putut participa cu prezentări Power Point, creații artistico-plastice: desene, grafică, colaj, poster, pictură pe hârtie sau carton, în format A4 sau A3, dar si cu lucrări științifice (eseuri, referate etc.)

Elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Mihail Sadovenu” vor primi cartea „Vocea memoriei. Supraviețuitorii Holocaustului povestesc”

Acest proiect include și publicarea unei cărți – „Vocea memoriei. Supraviețuitorii Holocaustului povestesc”, autor Cocuz Gianina-Cristina, care va fi lansată în decembrie 2022 și va avea ca scop informarea elevilor despre poporul evreu, despre cultura și civilizația evreiască, despre elemente semnificative ale istoriei, noțiuni despre poporul evreu, despre ascensiunea evreilor în Europa și România, antisemitism, legi împotriva evreilor, Holocaust etc. Această lucrare va fi oferită gratuit elevilor de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Mihail Sadovenu” Vaslui, care vor avea ca tema alcătuirea unui plan de cercetare pe baza acestui studiu. „Studierea problematicii Holocaustului oferă elevilor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile cu privire la gândirea critică și reflexivă, vor înțelege mai profund dramele istoriei și vor conștientiza că acest eveniment a fost o încălcare brutală și gravă a primului drept al omului – dreptul la viață. Chiar și astăzi, după decenii, societatea continuă să se confrunte cu memoria și urmările Holocaustului pe fondul provocărilor lumii contemporane”, a mai spus prof. Gianina Cristina Cocuz. Proiectul s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Institutul Holocaustului și a Drepturilor Omului „Olga Lengyel” din New York (SUA), Casa Corpului Didactic Vaslui, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui. Vaslui

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.