spot_img
spot_img
3 C
Vaslui
23-dec.-2024

Părinții vaccinați care stau acasă cu copiii de peste 7 ani, infectați cu COVID, nu primesc concediu plătit. Cum se explică situația

- Advertisement -

Părinții care s-au vaccinat și care au copii de peste 7 ani care se îmbolnăvesc de COVID nu pot primi concediu medical plătit, în situația în care vor să stea acasă să aibă grijă de ei, deoarece sunt imunizați, iar această situație nu este prevăzută de lege, potrivit Digi24.

Casa Națională de Asigurări pentru Sănătate a transmis că o modificare legislativă poate fi făcută prin ordonanță de urgență dată de guvern. Astfel de acte normative nu pot fi adoptate acum, întrucât avem guvern interimar. O soluție ar fi ca modificarea legislativă să fie făcută în Parlament, însă astfel de proceduri durează mult timp. Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională a Medicilor de Familie, explică că, potrivit legislației anterioare, persoanele care luau contact cu cei infectați erau plasate în carantină și beneficiau de concediu plătit de izolare. „Vorbim despre părinții copiilor depistați pozitiv și care au vârstă mai mare de 7 ani, care, dacă sunt vaccinați, nu vor intra în izolare. Avem o schimbare de paradigmă, în sensul că contacții persoanelor confirmate, conform legislației anterioare, trebuiau să intre în carantină și beneficiau de concediu de carantină. După modificările metodologice, aceste persoane care sunt vaccinate nu vor intra în carantină. În această situație, un copil care se infectează și se îmbolnăvește, va fi izolat la domiciliu, iar părinții nu vor fi carantinați”, explică Gindrovel Dumitra.
Citeşte întreaga ştire: Părinții vaccinați care stau acasă cu copiii de peste 7 ani, infectați cu COVID, nu primesc concediu plătit. Cum se explică situația

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.