DRAMĂ CUMPLITĂ… Moartea în condiții extrem de dramatice a copilului de 10 ani, David C., din comuna Grivița, satul Trestiana, a generat reacții în lanț, în rândul autorităților ! Polițiștii și procurorii gălățeni au început o amplă anchetă, care urmează să scoată la iveală vinovații pentru moartea lui David, micuțul fotbalist strivit de două plăci de beton din gardul stadionului Dunărea din Galați. Cele mai multe „săgeți” se îndreaptă înspre organizatorul competiției „Cupa Iepurașul”, un gălățean care deține Asociația Sporting Galați. Acesta organiza competiții de fotbal, pentru juniori, fără însă a avea avize de la instituțiile abilitate. Între timp, părinții îngenunchiați de durere sunt nevoiți să își îngroape unicul copil. Nu sunt cuvinte pentru a exprima durerea din sufletul tatălui, cel care l-a dus pe David la acea competiție și sub ochii căruia s-a petrecut toată tragedia! Bărbatul este și acum în stare de șoc și refuză să creadă că tot ceea ce s-a întâmplat este real! Și mama băiețelului este sfâșiată de durere și are nevoie de asistență medicală. Femeia spune că nu poate trăi fără copilul său. Micul fotbalist al Asociației Sportive „Juniorul” este depus la Biserica „Sf. Dumitru” din Bârlad, pentru a da posibilitatea tuturor colegilor de echipă și de școală să poată veni să-și ia rămas bun de la David!
Moarte cumplită pentru un băiețel de numai 10 ani, din satul Trestiana, comuna Grivița, care a sfârșit strivit de două placi de beton pe stadionul „Dunărea” din Galați. Copilul, David C., însoțit de tatăl său, se afla la o competiție de fotbal, împreună cu mai mulți elevi și antrenori. Băiatul participa la Cupa „Iepurașul”, organizată de Clubul Sporting Galați. Tragedia s-a petrecut în pauza dintre meciurile competiționale, sub privirile tatălui. David C., de 10 ani, a vrut să se strecoare prin gard, moment în care două plăci de beton au căzut peste el, strivindu-l. Tatăl său, care l-a însoțit la competiție, a suferit un șoc! A fost chemată ambulața la fața locului, iar copilul a primit primul ajutor dar, fiind în stare gravă, a fost transportat la Spitalul Județean din Galați. Din păcate, minorul a murit din cauza rănilor grave, în special la cap, incompatibile cu viața. Antrenorul echipei de juniori, Ovidiu Mangu, din Bârlad, a precizat exclusiv pentru ziarul Vremea Nouă, cum s-a întâmplat nenorocirea:
Tatăl micului fotbalist este și acum în stare de șoc!
Drama cumplită a distrus familia copilului care a fost strivit de plăcile de beton, sub privirile tatălui! Acesta l-a adus cu mașina la competiție dar, din cauza pandemiei, nu a avut voie pe stadion și a rămas, cu ceilalți părinți, după gard. Când a auzit ce s-a întâmplat, a ajuns într-un suflet la copil, dar acesta era sub plăci . A fost scos și dus la Spitalul Județean de Pediatrie, cu ambulanța unde s-a continuat resuscitarea începută de cei de la ambulanță, dar din păcate David nu a putut fi salvat. Urletele de durere ale tatălui i-au îngenuncheat și pe ceilalți părinți, care au rămas marcați de tragedia prin care trece bietul tată! Nici acum nu și-a revenit, refuzând să creadă că ceea ce s-a întâmplat este adevărat. Micul fotbalist a fost depus la Biserica „Sf. Dumitru” din Bârlad, urmând să fie înmormântat la Bârlad, pentru ca micii fotbaliști, colegi cu David, să își poată lua rămas bun.
Bazele sportive din Galați, un real pericol! Vinovații trebuie să plătească!
Conform cotidianului „Viața Liberă”, Cupa „Iepurașul”, o competiție care poate n-ar fi trebuit să aibă loc de la bun început, a scos la iveală nivelul dezastruos al bazelor sportive din Galați, în urma unei drame cumplite. La Stadionul „Dunărea”, pe terenul „Dunărea 2″ și pe Stadionul „Siderurgistul”, au fost organizate jocuri de fotbal pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, în cadrul unei competiții neoficiale, care se pare că nu a respectat întru totul normele de organizare ale unor astfel de întâlniri. Dincolo de condițiile precare ale bazei sportive pe care s-au desfășurat partidele amicale, n-a existat nici avizul Direcției de Sănătate Publică (DSP), prezicează mai multe publicații gălățene. Drama care a marcat întreaga țară a avut loc sâmbătă dimineață, pe terenul „Dunărea 2″. În spatele porții se aflau niște plăci de beton, cu o gaură la baza acestora. La un moment dat, când a vrut copilul să se ducă la toaletă, a folosit gaura de sub placa de beton ca o cale de acces în exterior. A fost zdrobit în zona capului de placa ce a căzut peste el ca o ghilotină, conform celor prezenți la fața locului.>> se precizează în „Viața Liberă”.
Iată cine sunt cei care ar putea răspunde penal pentru moartea micului fotbalist
Criminaliștii gălățeni au început ancheta, iar organizatorul competiției ar putea fi tras la răspundere după decesul copilului. Conform presei locale din Galați, luat în vizor de autorități ar putea fi antrenorul copilului, Ovidiu Mangu, care purta responsabilitatea supravegherii copiilor de la clubul său. Mai mult, se pare că înainte de acest tragic accident, alți doi colegi de-ai săi au folosit aceeași cale. Antrenorul îi acuză pe organizatori, că aceștia le-ar fi indicat copiilor locul pentru a merge către zona împădurită. „Într-o pauză, David și colegii săi au cerut să meargă la toaletă, au întrebat organizatorul unde să meargă și acesta le-a zis să se ducă după gard. S-au dus printr-o gaură, eu nici măcar n-am văzut unde era gaura aia din gard până când s-a produs tragedia”, a spus Ovidiu Mangu, pentru „Vremea Nouă”. Organizatorul competiției, Tiberiu Grosu, ar putea fi vinovatul moral al acestei tragedii pentru că nu ar fi avut avizele necesare pentru desfășurarea competiției și nici nu a asigurat condiții optime. Gelu Popescu, administratorul bazei sportive și Florin Mirea, președintele Fundației Sportul Gălățean, care are în subordine administrarea Stadionului „Dunărea” ar putea fi și ei responsabili de moartea băiatului. „Copiii se jucau pe acolo, au trecut mai mulți, încă doi copii înaintea celui decedat. A fost lipsă de supraveghere totală din partea antrenorului. Ei s-au hârjonit întâi, a trecut unul, l-a văzut, era în apropiere, la vreo 5-6 metri, era aproape de copil. Acolo era un loc foarte strâmt, era gardul de beton și un gard de plasă de protecție pentru ca mingile să nu se ducă în spatele porții, era o distanță de maximum un metru. S-a băgat după amândouă gardurile, să treacă pe sub dalele alea”, a spus Gelu Popescu. Din câte se pare, nu a existat niciun document de solicitare din partea clubului Sporting, organizator al competiției, către Fundație. S-a mers la înțelegerea dintre cele două părți, care au un protocol de colaborare în desfășurare, pentru ca Sporting să poată folosi baza sportivă pentru jocuri și antrenamente, mai menționează presa gălățeană.
Asociațiile sportive din Bârlad au refuzat să meargă la competiția de la Galați!
Acuzații curg și din partea altor Asociații Sportive, în special din Bârlad, care cer ca autoritățile să se sesizeze referitor la aceste Asociații Sportive care „pregătesc” fotbaliști juniori, pe bani mulți, fără ca antrenorii să aibă vreo calificare, decât aceea de profesor de sport! „Sunt puși doar pe făcut bani! Nu contează în ce condiții se desfășoară competițiile, bani să iasă! Și noi am fost invitați, telefonic, să participăm la <<Cupa Iepurașul>> de la Galați, dar am refuzat pentru că știam ce condiții mizere sunt, cât de distrus este stadionul și mai ales că organizatorul nu avea autorizație pentru a organiza așa ceva. Nu mi-am pus copiii în pericol”, a precizat unul dintre antrenorii care pregătesc fotbaliști juniori la un club privat din Bârlad. Cert este că drama cumplită a familiei micuțului fotbalist, mort sub ochii tatălui, a scos la iveală gravele carențe din sportul practicat „haiducește”, în care sunt pregătiți juniori, fără norme de protecție și avize, în mai toată țara! Poate se trezesc și cei în drept și vor face ceva, pentru că David este un simbol al incompetenței, ignoranței și al corupției crase din zilele noastre!
Daca vreti sa vedeti aceias problema cu gardul de beton o gasiti si pe stadionul FEPA la intrarea de la terenul sintetic dar nimeni nu vede s-au trbuie sa vina antrenorul sa repare gardul ? Iar la Galati am fost de fata placa nr 2 de jos era sparta si abia se mai tinea cand copilul a atins placa strecurinduse pri gaura placa nr 2 a iesit din locas si atunci sa produs dezastrul
Vă dați seama, în secolul 21 la noi, toaleta este după gard! Adică ca-n Africa, într-o țară europeană!
Sigur că antrenorul nu are de unde să știe, că o competiție se poate desfășura într-un loc cârpit, vechi de zeci de ani, dărăpănat și care se prăbușește peste copii.
Administratorul locului respectiv, e principalul vinovat! Un indolent, o putoare! Să-i cereți daune imense,pentru pierderea suferită!
Gresit, antrenorul e vinovat, un om cu studii care incearca sa castige o paine. Administratorul e un jmecher ca doar nu am eu stadionul lu Ceausescu si toata industria. Nunai afaceristi peste noapte peste uzinele statului.