Vamesii moldoveni nu prea au fost dusi la bisericã!
DRUMUL CRUCII “Înapoi! Noi nu avem nevoie de asa lemne”! Iatã cum au întâmpinat, pe 10 septembrie, vamesii moldoveni de la Leuseni, o sfântã troitã pe care duhovnicul Mina Dobzeu a vrut sã o ducã în satul natal, Grozesti, si sã o aseze pe un deal pe care, mãrturiseste cãlugãrul, Dumnezeu i-a trimis un semn în urmã cu un an. A fost nevoie de multe interventii pe lângã mai marii bisericii din Republica Moldova, pentru ca aceastã constructie din lemn sculptat sã ajungã, în urmã cu o sãptãmânã, pe pãmântul Basarabiei. Nici aici nu a fost primitã prea cãlduros de oficialitãtile locale, însã, în ciuda piedicilor, troita a fost ridicatã pe dealul pe care pãrintele Mina si-a dorit. Este poate cel mai frumos dar pe care îl poate primi în aceste zile Duhovnicul închisorilor comuniste, cel ce, în acest început de noiembrie, va împlini 90 de ani.
DORINTÃ Troita pe care pãrintele Mina si-a dorit sã o ducã în satul natal, Grozesti, are sapte metri si este o dovadã de multumire, spune el, al faptului cã în acel loc, mai demult, Dumnezeu i-a trimis un semn. Dupã luni bune de muncã si de asteptare, la începutul lui septembrie, pãrintele Mina a considerat cã a sosit ceasul sã fie dusã la locul care i-a fost hãrãzit: în Basarabia, la Grozesti. “Ce tristete a fost în inima acestui cãlugãr iubit de atâtea mii de oameni, când, în Vama de la Leuseni, vamesii s-au uitat strâmb la încãrcãturã, spunând simplu: <<Înapoi! Noi nu avem nevoie de asa lemne>>, s-au rãstit ei! Troita noastrã pentru ei era doar…niste lemne, de care, evident, nu aveau nevoie. A fost dureros pentru pãrinte si la fel de dureros pentru noi, cei care stiam cât suflet si câtã sperantã a pus el în acest gest. Ne-a povestit cu bucurie cum acolo i s-a arãtat semnul lui Dumnezeu, un semn pe care oameni ca el îl pot vedea, noi nu. A vrut sã ridice o troitã în acel loc, cu atât mai mult cu cât este satul sãu natal, de care va fi legat pentru totdeauna. Speranta, însã, este pentru pãrinte o mare virtute: el a stiut cã, dacã Dumnezeu va vrea, troita lui tot va trece Prutul”, spune bibliotecarul Constantin Donose, unul dintre apropiatii pãrintelui Mina.
Oficialii din Basarabia, reticenti în fata…crucii!
Si în urmã cu o sãptãmânã, dupã multe interventii, inclusiv la mai marii Bisericii din Moldova, troita a trecut granita. “Sã stiti cã nici în satul Grozesti nu a fost primitã cu entuziasm. Oamenii, speriati de viata pe care o duc, de restrictiile lor, dominati încã de acel spirit comunist îndurat ani la rând, n-au avut o reactie prea entuziastã. Primãria a spus cã nu e interesatã, preotul paroh nici dânsul nu s-a bãgat… Pânã la urmã, au ridicat-o pe dealul pe care si-a dorit. Pe 22 noiembrie, dacã va fi cu sãnãtate, va fi sfintitã”, precizeazã bibliotecarul Donose.
Viata ca o jertfã! La multi ani, parinte Mina!
Astazi, 5 noiembrie, pãrintele Mina împlineste 90 de ani! Cei care îl iubesc – si nu sunt deloc putini – i-au pregãtit pãrintelui un dar neasteptat: douã cãrti abia scoase de sub lumina tiparului! Este vorba despre o antologie, în care oameni de o aleasã culturã, precum academicianul Alexandru Zub, academicianul Nicolae Dabija sau profesorul dr. Theodor Codreanu, îsi scriu gândurile lor despre ceea ce a însemnat, în peisajul dificil al vremurilor trecute si prezente, cãlugãrul Mina Dobzeu. Tot acum, pãrintele va primi în dar o carte de poezii, scrise de Elena Munteanu, o poetã extrem de talentatã, care însã abia acum îsi face loc în spatiul liric românesc. În paginile acestei cãrti, autoarea a inclus si câteva versuri tulburãtoare, intitulate “Reîntoarcere”, scrise îndatã dupã ce troita pãrintelui Mina a fost “izgonitã” de pe pãmântul Basarabiei.
Mina Dobzeu, Sfântul Închisorilor!
“Un chip blând, desprins parcã de pe peretii murali ai unei biserici…Vorba moale, îngaduitã (“care oblojeste”) – bunã de pus la ranã, alcãtuirea trupeascã din ce în ce mai firavã pãmânteste dar din ce în ce mai viguroasã si dãltuitã de duhul arzãtor spre Dumnezeu. Plin de miez duhovnicesc si tâlc, pãrintele arhimandrit Mina Dobzeu a însemnat o mângâiere si o linistire pentru toti dreptmãritorii crestini români (si nu numai) din Montreal si Vancouver unde dumnealui a poposit. Si, nu gresesc dacã afirm cã o datã cu dumnealui, a poposit pe acest pãmânt nord-american “cool si tehnologizat”, o adâncã “pace” si îndelungatã traditie a scolii rugãciunii isihaste, începutã în urmã cu cateva sute de ani la Muntele Athos si care continuã pânã în prezent sã aprindã inimile celor evlaviosi spre Dumnezeu.
Pãrintele Mina Dobzeu, basarabean de origine, este pãrintele care în perioada regimului totalitar, alãturi de alte suflete cu verticalitate, a suferit în închisori prigoana antichristului comunist, pentru cã a mãrturisit credinta în valorile Evangheliei. Înalt Prea Sfintitul Lazãr Puhalo, datoritã cãruia românii din Vancouver au putut avea aceastã bucurie, mãrturisea despre pãrintele Mina cã “duhul cu care a mãrturisit împotriva lui Ceausescu poate fi comparat cu duhul arzãtor al lui Enoh si Ilie”. Pãrintele Mina a suferit ani grei de temnitã pentru cã a protestat deschis împotriva scoaterii învãtãmântului religios din scoalã (1948-1949), împotriva decretului privind desfiintarea mãnãstirilor (1959-1962) iar în 1988, a fost din nou arestat, de aceastã datã, pentru protestele prin scrisori (adresate direct lui Nicolae Ceausescu) referitoare la morala poporului roman si ateismul adus de comunism.
Dacã închisoarea a fost, pentru unii, cale spre Dumnezeu si Universitate a Duhului, pentru altii a fost cale spre mocirla josniciilor si tenebrelor întunericului. “Depinde ce faci cu ceea ce altii vor sa facã din tine”, cum scria în Jurnalul Fericirii, pãrintele Nicolae Steinhard, pe care pãrintele Mina îl boteaza în închisoare, în prezenta unei adunãri ecumenice, de preoti ortodocsi si greco-catolici, cu un ibric cu “apã viermãnoasã”. Dar acest botez, care oarecum îl consacra pe pãrintele Mina drept “pãrintele care l-a botezat pe Pãrintele Nicolae Steinhardt” nu a însemnat doar faptul ca un evreu se lasã crestinat. A însemnat “o mânã întinsã de Dumnezeu prin pãrintele Mina si pãrintele Steinhard cãtre toti intelectualii. Veniti sã-l cunoasteti pe Hristos…” Si multi intelectuali, sedusi de inteligenta si rafinata culturã a pãrintelui monah de la Rohia, au pãrãsit complicatele cãi ale mintii pentru a se lãsa pãtrunsi de simplitatea luminoasã a mesajului Evanghelic. (…)
“Un lucru trebuie sã stim! Suntem ca o plantã agãtãtoare. Suntem fragili! Trebuie sã avem un tutore. Sã avem un duhovnic. Sã nu zicem cã nu e bun. Cã nu e de aur sau de argint. Fie de fier, fie de lemn, e bun. Numai sã nu fie de papurã.”
Dacã perioada comunistã a însem-nat un gen de antichrist, astãzi, în libertate, antichristul actioneazã în alte forme, propovãduieste parapsihologia, paranormalul, bioenergia, si încearcã sã unifice toate religiile într-o noua formulã numitã si cunoscutã ca si New Age. Pãrintele avertizeazã: “Acum în libertate, antichristul actioneazã sub multe alte forme, prin atâtea aberatii integrate în New Age si prin multe grupãri care sunt lucrarea satanei în lume si care vor cãdea prin Sabia Cuvântului lui Dumnezeu. Va fi o confruntare dreaptã între Evanghelia cea dreaptã si cea falsificatã, si se va vedea pe fata minciuna care sustine aceste aberatii si o vor lepãda”. “Nici un sanctuar, mãnãstire sau edificiu releu al sacrului nu se construieste din afarã spre înãuntru; el ia fiintã, originar în nevazutul dorintei de Absolut. Numai dupa acea trece în vizibil” (Pr.Andre Scrima – Timpul Rugului Aprins). Prin urmare, sensul profund al bisericii vãzute trebuie sã rãmânã aceastã altoire a vietii omenesti pe Viata Duhovniceascã în Iisus Hristos, Pomul Vesnic al Vietii.
Cu dragoste întru Hristos,
Pr. Nicu Liutã
Vancouver
Reîntoarcere
Nu te primeste casa pãrinteascã,
Pãmântul nu mai vrea sã te iubeascã?
Sau n-ai plãtit destulã vamã?
Pe prispa casei nimeni nu te cheamã?
Noi pasul obosit ti-am ocrotit,
La gând si doruri vechi, te-am sprijinit
Dar poate încã n-am plãtit deajuns,
Nu e ecou, nu am primit rãspuns…
Sub streasinã mai nimeni nu te-asteaptã?
Ori nu ai nimerit cãrarea dreaptã?
Primesti refuzul tuturor, în vama lumii,
Vama Vãmilor!
A trebuit sã faci cãrare-ntoarsã
Cu lacrimã fierbinte de sub fruntea stoarsã
În epoca rigidã si modernã,
Ne-ascundem lacrima adânc, sub pernã,
Fruntea o plecãm fãrã-nteles,
SI la rãspântie ai ales,
Durerea întoarcerii în pribegie
Ce sunet trist de elegie
Pamântul tãu nu te-a primit,
Vei mai plãti cam tot atât cât ai plãtit
Ai tãi nu ti-au întins o mânã,
Neîntelegerea-i stãpânã
Cu fierul rosu încã se fac semne,
Pe fruntile curate, demne…
