spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pãrintele Ignatie, mesaj pentru cei care vor sã priceapã, cã ce s-a întâmplat la Iasi în aceastã duminicã, înseamnã calea pierzaniei

- Advertisement -
PREDICÃ…Episcopul Husilor le-a vorbit credinciosilor în timpul Sfintei Liturghii de duminicã despre pericolul arianismului

TACT SI DISCRETIE ÎN LUPTA CEA DIN URMÃ… În timpul oficierii Sfintei Liturghii de duminicã, Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie a transmis credinciosilor un mesaj cu tâlc, fãcând aluzie la evenimentele de la Iasi, unde în inima Grãdinii Maicii Domnului se pregãteste cu multã viclenie o rãsturnare a morale crestine, care de mii de ani ne-a fost scut în fata pierzaniei noastre. Pãrintele Ignatie a plecat de la arianism si erezia promovatã de preotul Arie, cel care nega identitatea dintre Hristos si Dumnezeu si a ajuns în zilele noastre, unde sub sceptrul respectãrii unei asa zise minoritãtii, se instaleazã sãmânta celui viclean. „Trãim într-o societate hristofobã, care Îl urãste pe Hristos, care vrea sã renunte la icoane si la prezenta lui Dumnezeu în spatiul public, alungându-L în viata privatã a fiecãruia. Auzim pe foarte multi spunând cã cine vrea sã Îl trãiascã pe Dumnezeu sã Îl trãiascã în intimitatea sa, fãrã sã fie nevoie meargã la bisericã”, a transmis acesta, fãcând aluzie la evenimentele de la Iasi, unde pe stradã defilau acei oameni care „si-au pus înaintea responsabilitãtilor, drepturile lor”

Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie ne-a obisnuit cu lectiile sale despre credintã si despre importanta acceptãrii lui Dumnezeu si a Fiului Sãu în viata noastrã. Asa s-a întâmplat si duminicã, în timpul oficierii Sfintei Liturghii, la finalul cãreia Episcopul a decis sã vorbeascã credinciosilor prezenti în curtea Palatului Episcopal despre arianism (doctrinã religioasã crestinã întemeiatã de preotul Arie care nega identitatea de substantã dintre Hristos si Dumnezeu – Tatãl, declaratã ereticã de sinodul din Niceea – n.r.) dar si despre importanta acceptãrii prezenti lui Dumnezeu si a Fiului în viata noastrã, spunând cã erezia lui Arie nu a murit, ci are forma umanismului ateu. De asemenea, Preasfintia Sa a vorbit si despre tentativele omului de a se desprinde de Dumnezeu care sunt întrupate în lupta ideologicã pentru drepturile unor minoritãti. Preasfintia Sa a identificat aceastã învãtãturã gresitã, care nu-L considera pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, în umanismul secular modern. „Unul dintre cei care au avut un rol deosebit în formularea, cât mai limpede si accesibilã nouã, oamenilor, a acestui adevãr, despre identitatea divino-umanã a lui Hristos, a fost Sfântul Atanasie cel Mare. Prin scrierile sale, prin cuvântul puternic prin care dãdea mãrturie despre Iisus Hristos, Cel care este Dumnezeu desãvârsit si Om desãvârsit, Sfântul Atanasie a risipit si a fãrâmitat ideile uneia dintre ereziile care atentau la identitatea lui Hristos. Numele ereziei vine de la cel care a generat-o si a rãspândit-o, Arie. Era un cleric foarte inteligent, îmbibat de filosofia greacã si, mai presus de toate, dominat de rationalism. A încercat sã prindã în scoica mintii lui adevãrul despre Iisus Hristos. Din aceastã tentativã esuatã, din faptul cã a pus mai presus de credintã ratiunea, a fost izvoditã erezia arianismului. Aceasta sustinea cã Iisus Hristos este cel mult o creaturã perfectã a Tatãlui, nicidecum Dumnezeu desãvârsit si de aceeasi naturã cu Dumnezeu-Tatãl si cu Duhul Sfânt. Conform acestei logici strâmbe si în contrast cu adevãrul Traditiei Bisericii, Arie sustinea cã Hristos nu îsi poate cunoaste nici propria Sa fiintã, de vreme ce El este un fiu al lui Dumnezeu, înzestrat cu capacitãti deosebite, cu harisma de a vindeca, de a vorbi foarte frumos, dar nu ca Dumnezeu. În mintea lui Arie era o eroare fundamentalã, asa cum sunt toate ereziile în istoria Bisericii. Acestea relativizeazã absolutul adevãrurilor dumnezeiesti si absolutizeazã relativul adevãrurilor omenesti. Este o inversare.

Arianismul nu a murit, ci este viu si are ca scop evacuarea lui Dumneazeu din aceastã lume

Pãrintele Ignatie a mai spus cã: „Arianismul si-a propus sã Îl smulgã pe Dumnezeu din Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Cel care S-a întrupat si Si-a asumat umanitatea noastrã în mod deplin, exceptând pãcatul. Tentativa de a-L extirpa pe Dumnezeu din Iisus Hristos a generat un curent filosofic cãruia ne supunem si noi astãzi, cu totii: umanismul. Aceastã filosofie pune în centrul întregului esafodaj ideologic pe om, care se vrea a fi mãsura tuturor lucrurilor – tot ceea ce este în universul acesta sã graviteze în jurul omului, excluzându-L pe Dumnezeu din aceastã ecuatie. Pãrintele Iustin Popovici ne spune cã arianismul nu a murit, cã este încã viu, nu a fost înmormântat. El trãieste cu vigurozitate si cu tentativa de a-L  evacua si alunga pe Dumnezeu din lumea aceasta, pentru ca omul sã se simtã, cu adevãrat, descãtusat de orice fel de corset al unor norme morale, al unui anume fel de conduitã si mod de viatã care izvorãste din Evanghelie. Umanismul este expresia, prin excelentã, a divizãrii, pentru cã nu-L mai are pe Dumnezeu în centrul sãu – Cel care este Unitatea absolutã si care conferã omului starea de unitate. Orice tentativã a omului de a-L scoate pe Dumnezeu din lumea aceasta, de a sparge unitatea a divino-umanitãtii pe care Hristos a instaurat-o venind în lume, unirea dintre Dumnezeu si om („perihorezã” sau întrepãtrundere a divinului cu umanul si a umanului cu divinul fãrã ca sã se contopeascã) sfârseste prin faptul cã omul îsi trãieste propria dezintegrare, întâi lãuntricã, apoi la nivel de umanitate. Este ceea ce trãim noi astãzi – o stare de dezbinare cumplitã, care are îndãrãtul ei o poftã nebunã a omului de a renunta la tot ceea ce tine de sacru. Pãrintele Episcop Ignatie a detaliat modul în care societatea contemporanã încearcã sã Îl scoatã pe Dumnezeu din spatiul public: Trãim într-o societate hristofobã, care Îl urãste pe Hristos, care vrea sã renunte la icoane si la prezenta lui Dumnezeu în spatiul public, alungându-L în viata privatã a fiecãruia. Auzim pe foarte multi spunând cã cine vrea sã Îl trãiascã pe Dumnezeu sã Îl trãiascã în intimitatea sa, fãrã sã fie nevoie sã meargã la bisericã. Nu este nevoie sã fie vãzuti preotii în spatiul public, la evenimente culturale sau de importantã deosebitã din istoria neamului – este o prea multã prezentã a sacrului, ar trebui sã mai renuntãm la aceasta. Nu este nevoie de prezenta lui Dumnezeu. Va veni vremea când a vorbi despre Dumnezeu, a mãrturisi ceea ce credem, poate constitui o infractiune, atâta vreme cât societatea se doreste a fi secularã. Secularizarea nu înseamnã neapãrat cã Dumnezeu nu mai este centrul preocupãrilor omului, ci cã fundamentele vietii societãtii nu mai pot fi structurate pe valori morale, evanghelice – ci ele trebuie smulse, discreditate si relativizate”

Pãrintele Ignatie spune cã astãzi suntem învãtati sã ne cerem drepturile, iar responsabilitãtile nu mai sunt nici în plan secund

MINORITATEA, UN JOC VICLEAN… În cuvântarea sustinutã în fata enoriasilor adunati în curtea Palatului Episcopal, Preasfintitul Ignatie a vorbit si despre teoria lansatã si sustinutã de cãtre preotul Arie. „Pãrintii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au statornicit adevãrul fundamental cã Iisus Hristos este Dumnezeu desãvârsit si Om desãvârsit. Fiul are aceeasi naturã dumnezeiascã (este deofiintã) cu Dumnezeu Tatãl si cu Duhul Sfânt, cu trãsãtura distinctivã, personalã, cã Se naste din Tatãl din vesnicie – nu dintr-un anume moment istoric, cum sustinea Arie. Arie sustinea cã Iisus nu este din vesnicie, ci este prima creaturã, perfectã, a Tatãlui, dar nu din vesnicie. Sfântul Atanasie cel Mare a dat un rãspuns definitiv si cu o logicã luminatã de credintã. Ne spune, în scrierile sale, cã dacã în Sfânta Scripturã, în Epistola Sfântului Iacob ni se spune cã la Dumnezeu „nu este schimbare nici umbrã de mutare” – la Dumnezeu Tatãl nu existã o schimbare de calitate ontologicã, El este Tatã din vesnicie, nu existã un moment în care a devenit Tatã. Arie sustinea cã Fiul lui Dumnezeu are un început istoric, o intrare în temporalitate, adicã nu este vesnic, ceea ce presupune cã a existat un timp când Dumnezeu-Tatãl nu era Tatã. Aceasta este în totalã distonantã cu Sfânta Scripturã. Nasterea Fiului lui Dumnezeu din Tatãl este vesnicã. Noi nu putem face o corespondentã cu nasterea noastrã, cu venirea noastrã în lume, care coincide cu o datã istoricã. Ierarhul Husilor a afirmat cã tentativele omului de a se desprinde de Dumnezeu se regãsesc în lupta ideologicã pentru „drepturile” unor minoritãti: Arianismul nu a murit, ci are forma umanismului secular ateu – cel care vrea ca Dumnezeu sã disparã din umanitate. Potrivit acestuia, omul este cel care are o valoare în sine, fãrã Dumnezeu, fãrã Evanghelie, fãrã precepte morale si fãrã nimic din ceea ce ar putea sã atenteze la iluzia libertãtii omului. Multe din aceste tentative ale omului de a se desprinde de Dumnezeu sunt întrupate în lupta ideologicã pentru drepturile unor minoritãti. Este consecinta faptului cã am asumat un umanism fãrã Dumnezeu – un umanism eretic, divortat de Dumnezeu. Trãim o stare de sciziune. Observati cu câtã usurintã credem cã avem dreptul sã ne revoltãm, sã îl dispretuim pe cel de lângã noi, pentru cã existã o inversare a unui raport fundamental din viata spiritualã a omului, care îi conferã demnitate – cel în care ar trebui sã primeze responsabilitãtile, iar în plan secund sã fie drepturile. În societatea în care trãim întâi credem cã avem numai drepturi, pretentii, iar responsabilitãtile nu mai sunt nici în plan secund, ele aproape nici nu mai existã. Pentru a mentine rânduiala, cumintenia și linistea, atât la nivel personal, cât si în familie si în societate, este esential sã primeze responsabilitãtile. Apoi vin si drepturile. Unul dintre profetii nihilismului a fost Friedrich Nietzsche. El a contrastat cu adevãrul Bisericii, însã a spus un adevãr fundamental: atunci când dispar valorile înalte (valorile morale,  care decurg din Evanghelie si care conferã, cu adevãrat, valoare omului) atunci apare nihilismul – tendinta de a relativiza si demoniza absolut totul. Nu mai existã valoare, se relativizeazã si este dispretuitã spiritualitatea, viata în Hristos (unii ne persifleazã si spun cã noi credem într-o iluzie, cã credinta este o prostie, numai minciuni). Când relativizãm valorile morale, atunci se relativizeazã si cultura si traditia unui popor.

Avertismentul pãrintelui Ignatie: Astãzi, un bãrbat va spune cã se simte ca o femeie si este dreptul lui sã renunte la statutul de bãrbat!”

ÎNTELEPCIUNE CU BÃTAIE LUNGÃ… Pãrintele episcop ne avertizeazã si sustine cã: „Umanismul secular, care este o reîntrupare a arianismului, este cel care se descotoroseste de tot ceea ce numim traditie si rãdãcini. Ar presupune sã fim ca un copac suspendat în aer – este ilogic. Omul nu poate trãi fãrã rãdãcini, fãrã credintã, traditie. Auzim vorbindu-se despre drepturile „fundamentale” ale omului (sunt atâtea inventate), însã nu sunt numite naturale. Acelea sunt cu adevãrat fundamentale, însã nu ni se vorbeste de ele. Este un drept fundamental sã nu distorsionãm si sã nu desfiintãm diferenta de naturã sexualã dintre un bãrbat si o femeie. Observãm astãzi cã sexul biologic nu mai constituie o diferentã naturalã, ci doar cel psihologic. Astfel, un bãrbat va spune cã se simte ca o femeie si este dreptul lui sã renunte la statutul de bãrbat, chiar dacã biologic este bãrbat. Sunt atâtea situatii, în Europa si nu numai, în care unii protesteazã cã nu le este recunoscut statutul pe care si l-au asumat în timp, statut bazat doar pe trãiri, pe cum se percepe omul pe sine însusi, iar nu pe realitãti naturale – pe care nu avem cum sã le schimbãm. Unele drepturi „fundamentale” ale minoritãtilor sunt cele care rãstoarnã datele naturale. Drepturile fundamentale sunt în primul rând cele naturale. Un alt aspect este cel legat de avort. Sunt unele femei care spun cã ele sunt stãpâne pe corpul lor, nimeni nu le poate dicta când sã aducã sau nu un copil pe lume. Cu alte cuvinte, este justificat dreptul la crimã, la avort, la a ucide pe cineva care nu se poate apãra. Nu primeazã viata celuilalt, comuniunea, dragostea, ci egoismul, puterea, faptul cã este „stãpânã”. Am dat la o parte valorile fundamentale, si astfel mergem spre nihilism, iar nihilismul duce la anarhie. De aceea este degringoladã peste tot. Umanismul secular spune cã „omul este mãsura tuturor lucrurilor, Dumnezeu sã stea acolo unde vrea, în ceruri, nu avem nevoie de prezenta Lui”. Dacã nu este Dumnezeu în viata omului, totul este nebunie, groazã si dispare respectul fatã de demnitatea persoanei umane. În final, Preasfintia Sa a prezentat un fragment dintr-un text al Sfântului Iustin Popovici, care surprinde relatia dintre arianism si umanismul ateu: Sfântul Iustin Popovici surprinde foarte bine prezenta umanismului ateu, secular, în viata noastrã, a celor care trãim în secolul XXI: „Arianismul nu a fost înmormântat încã. Astãzi, el este la modã si este mai rãspândit decât oricând. Este rãspândit ca un adevãrat suflet în trupul Europei contemporane. Dacã priviti la cultura Europei, în adâncul ei, veti gãsi ascuns arianismul. Toate se rezumã la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-Om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cu plãmada arianismului s-a plãmãdit si filozofia Europei, stiinta ei si civilizatia ei si, în parte, si religia ei. Pretutindeni si în chip sistematic Hristos este pogorât la starea de simplu om; Dumnezeul-Om este dezbrãcat continuu de ceea ce este în realitate; opera lui Arie se sãvârseste în mod continuu. „Religia în limitele ratiunii pure” a lui Kant nu este altceva decât noua editie a arianismului. Dacã vom primi pe Hristos cu mãsura lui Kant, ce rezultat credeti ca vom avea? – Vom avea un Hristos om, un Hristos întelept, dar nicidecum un Hristos Dumnezeu-Om. De unde atâta arianism astãzi? De acolo cã omul a devenit astãzi mãsura tuturor lucrurilor, mãsura tuturor fiintelor si lucrurilor vãzute si nevãzute. Mãsurând dupã sine însusi toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decât omul, mai mare decât omul, mai infinit decât omul. Mãsura lui strâmtã îngusteazã pe Dumnezeul-Om reducându-L la om. Colivia pãcatului reduce puterile de zbor ale mintii celei mândre si aceasta nu mai vede si nu mai cunoaste nicio realitate mai mare decât ea însãsi. Isprava mai presus de minte a credintei în Dumnezeul-Om Hristos sfãrâmã aceastã colivie si deschide mintea realitãtilor infinite. Sinodul I Ecumenic a hotãrât o datã pentru totdeauna rolul mintii în explicarea Persoanei Dumnezeului-Om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. În Crestinism, credinta conduce, iar mintea este condusã; cunoasterea este roadã a credintei care lucreazã prin iubire si e activã în sperantã”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri