spot_img
10.5 C
Vaslui
22-oct.-2024
spot_img

Părintele Gheorghe Bîrsan a fost depus în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, lăcașul parohiei Berezeni 1, pe care l-a ctitorit!

- Advertisement -

EPILOG… Trupul neînsuflețit al preotului Gheorghe Bîrsan de la Berezeni a fost depus în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, lăcașul parohiei Berezeni 1, pe care l-a ctitorit și care va rămâne mărturie a vredniciei și credinței sale, peste timp. Înmormântarea va avea loc vineri, 30 iunie, la Berezeni, spun apropiații. Un detaliu care stârnește fiori, în contextul acestei morți premature a părintelui Gheorghe Bîrsan, la doar 55 de ani, este cel în care se vorbește de cavoul pe care părintele și l-a construit în curtea bisericii, odată cu ridicarea lăcașului, pregătind astfel mormântul unde parcă mult prea repede a venit timpul să își afle odihna pentru totdeauna.

Moartea fulgerătoare a preotului paroh de la Berezeni, Gheorghe Bîrsan, a îndoliat o comunitate întreagă! Faptul că într-o zi muncea în grădină și nimic nu dădea semne că lucrurile sunt altfel decât bune, iar a doua zi dimineață să nu mai reușească să ajungă la spitalul din Huși, pentru a primi ajutor, a arătat încă o dată cât de efemeră este viața și cât de rapid se pot schimba lucrurile, exact când te aștepți mai puțin, spun apropiații preotului. Vestea morții a stârnit multă tristețe și regrete, căci părintele Gheorghe era foarte apropiat de oamenii pe care îi păstorea. Ajuta, îndruma, înțelegea și mângâia sufletele credincioșilor care se aflau în diferite situații dificile de viață. Avea doar 55 de ani și de 25 de ani slujea la Brezeni. Copiii pe care îi botezase în primul său an de preoție la Berezeni deja sunt oameni mari, unii căsătoriți și chiar părinți la rândul lor. Locuitorii întregii comune au fost atașați de preotul lor, pentru că a știut să fie un duhovnic adevărat, care să ofere el însuși un exemplu pentru cei din jur, înainte de a cere celorlalți să aibă valori sănătoase și bună-cuviință.

„Credința sa neclintită, exemplul personal de devotament și hărnicie oferit întregii comunități, dar și vocația de a face să înflorească faptele bune în jurul său nu vor fi uitate niciodată”

Trupul neînsuflețit al preotului Gheorghe Bîrsă a fost depus în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde toți cei care doresc, pot merge să aprindă o lumânare. Înmormântarea va avea loc vineri, 30 iunie. Reprezentanții Primăriei și ai Consiliul Local Berezeni au transmis condoleanțe pentru familia preotului, dar și regretul că acest părinte al comunității s-a stins din viață mult prea devreme. „Întreaga comunitate din Berezeni este în doliu și își plânge în aceste zile duhovnicul trecut la cele veșnice, pe părintele  GHEORGHE BÎRSAN, cel care a fost pentru credincioșii locului, vreme de 25 de ani, mângâiere, sprijin și sursă nesfărșită de dragoste duhovnicească! Decesul său a adus o tristețe grea în inimile oamenilor care l-au prețuit. Credința sa neclintită, exemplul personal de devotament și hărnicie oferit întregii comunități, dar și vocația de a face să înflorească faptele bune în jurul său nu vor fi uitate niciodată. Iubit și respectat de credincioși, pr. GHEORGHE BÎRSAN va rămâne pentru totdeauna în memoria locului drept păstorul ocrotitor al fiilor săi duhovnicești, ziditorul de fapte bune, dar și ctitor al uneia dintre cele mai frumoase și semețe biserici din județul Vaslui, „Adormirea Maicii Domnului”, din parohia Berezeni 1”, au transmis autoritățile locale ale comunei Berezeni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.