Pãrintele Calistrat : „Postul este o virtute la fel de finã si de minunatã ca si rugãciunea”

DAR PENTRU NOI… Iatã, Maica Domnului ne binecuvânteazã sã ne bucurãm de acest post minunat al Ei, prin întâlnirea cu Pãrintele Calistrat, duhovnic al Moldovei, apropiat de multi ani mãnãstirilor noastre. El a bãtut judetul Vaslui în lung si în lat, mai mult decât ne putem închipui. Cu sigurantã, Sfânta Fecioarã a rânduit totul, chiar si prezenta lui de acum, alãturi de noi, prin acest ziar, ce va ajunge în multe locuri. Mãrturisesc, întreaga zi am tot încercat sã scriu despre evenimentul religios de suflet ce a avut loc în Centrul Civic al Vasluiului duminicã seara, dar nu am reusit sã scriu mãcar un rând. Aveam trãirile si atmosfera specialã care s-a creat în cinstea Domnului Iisus, în mine, dar ceva nu mi-a dat voie sã scriu. Târziu am constientizat cã voia lui Dumnezeu este alta. Azi începe postul Adormirii Maicii Domnului, asa cã Maica Domnului trebuie cinstitã astãzi. Inimile noastre pentru Dânsa trebuie sã batã. Probabil cã Sfânta Fecioarã Maria vrea sã ne aminteascã tuturor cã este o prezentã vie în vietile noastre. În scurt timp, cuvintele Pãrintelui Calistrat au ajuns pe foia de ziar. A fost o planificare venitã de undeva. Pãrintele Calistrat ne vorbeste cu inima lui si cu farmecul celui cu care seamãnã atât de mult, povestitorul nostru nepereche Ion Creangã. Un cuvânt, ca o poveste, pentru fiecare din noi, luat, asa din fugã, dar cu drag si mare bucurie cã se întâmplã. Multumesc îngerului bun care a fãcut ca aceastã minune de a fi împreunã la ziarul „Vremea Nouã” sã existe! Fie ca si ziarul, si noi sã avem o viatã nouã în toate locurile îndepãrtate unde ajunge!

Mihaela MANU

„Iatã-ne, cu darul lui Dumnezeu, am intrat în prima zi de post, cum este numit în mod popular, postul Sfintei Mãrii sau al Adormirii Maicii Domnului. Postul „Adormirii Maicii Domnului” este tocmai postul de care avem nevoie în mijlocul verii pentru a ne curãti sufleteste si a ne aduce aminte cã suntem cu Dumnezeu si, mai mult decât atât, sã nu uitãm cã Fecioara Maria, prin întruparea de la Nazaret, este mijlocitoare între om si Dumnezeu, împãcând cerul cu pãmântul si ridicând pãcatul adamic. „Tu, femeie, vei zdrobi capul sarpelui”, îi spune Dumnezeu Evei dupã ce este alungatã cu Adam din grãdina Raiului si sunt pusi sã munceascã pãmântul din sudoarea fruntii, pãmântul sã dea spini si pãlãmidã, ea sã nascã copii în dureri, sã fie supusã bãrbatului sãu. Iar aceastã mângâiere, cã „tu vei zdrobi capul sarpelui’, este ultima si cea mai importantã expresie divinã a revelatiei, în care, tot prin puterea femeii cãzute trebuie sã se îndrepte pãcatul, prin Eva cea nouã, Fecioara Maria. Sã ne amintim cã postul este o virtute la fel de finã si de minunatã ca si rugãciunea. El este o armã, dar poate deveni virtute atunci când îl folosim în scop duhovnicesc, nu în scop gastronomic. Dacã eu îmi schimb alimentele de proteinã animalã cu cele de proteinã vegetalã, nu înseamã cã deja am postit. Dacã eu schimb alimentele grase cu lipsa undelemnului, nu înseamnã cã am postit. Dacã schimb fructele cu mâncãrurile de dulce, nu înseamnã cã am postit. Si dacã schimbi carnea cu pâinea, asta nu înseamnã cã ai postit. Încercarea de a posti în mod cinstit, în mod plãcut si evlavios lui Dumnezeu este tocmai stãpânirea unor mici patimi care ne chinuiesc. De pildã, cel dintâi este iubirea de sine, care este cel mai mare pãcat, apoi vorbim despre pãrerea de sine, încrederea în sine, mândria, înãltarea mintii, înfumurarea, cutezanta, îndrãzneala. Amintim si pãcate mai grele: tupeul, vorba cu douã întelesuri, lucruri din astea care nu plac lui Dumnezeu.

„Dacã mintea noastrã e curatã, tot sufletul este curat”

Noi spunem de multe ori, în lumea noastrã obisnuitã: „Se descurcã bãiatul, e smecher, îi merge mintea”. Sã ne meargã mintea la cele ce sunt bune pentru mântuire, sã ne meargã mintea spre fapte bune, sã ne meargã mintea spre ceea ce numim noi la Dumnezeu evlavie, credintã, smerenie si virtute. Avem nevoie de aceastã lucrare a virtutii, tocmai pentru a putea fi plãcuti lui Dumnezeu si din punct de vedere sufletesc, pentru cã noi supunem deopotrivã postului, nu numai trupul, adicã carnea si sângele, de care Mântuitorul nu a spus nimic. A afirmat cã numai ce iese din gurã este pãcat, ce iese din gurã, spurcã pe om. Apostolul Pavel ne spune si mai frumos: „Lupta voastrã nu-i împotriva cãrnii si a sângelui”. De ce? Pentru cã trupul moare si se duce în pãmânt si se desface din ce a fost alcãtuit. Lupta noastrã este împotriva a ceea ce nu se vede, este vorba despre lupta omului lãuntric, despre care Evanghelia spune atât de frumos si de categoric: „Dacã ochiul tãu e curat, tot trupul e curat”. Dacã mintea noastrã e curatã, tot sufletul este curat. Iar ultima curãtenie pe care se pune accent în „fericiri”, este aceasta: „Fericiti cei curati cu inima”. Deci asta ar fi o formã autenticã de post. La formele exterioare, se spune: Fericiti cei ce plâng, fericiti cei blânzi, fericiti cei milostivi. Milostenia trece pragul pânã la tronul lui Dumnezeu, ceea ce mã face sã înteleg în mod categoric, cã bucate mea de pâine trebuie ruptã în douã si, acum când este post în fiecare zi, eu sã dau o bucãticã celui flãmând. Atunci arãt cã „folosul aproapelui este taina ta” (Iisac Sirul). Am fãcut ceva care bucurã pe Dumnezeu. Am fãcut ceva care place lui Dumnezeu, am fãcut ceva care mã aseazã pe mine în rând cu virtuosul. Virtuosul este omul care reuseste într-o zi sã facã ceva bun lui Dumnezeu. El nu este bun nu numai pentru cã nu mãnâncã, nu este bun numai pentru cã nu bea apã, nu este bun numai pentru cã a lãsat pâinea în dulap si mâncarea în frigider. Este bun pentru cã ceea ce trebuia sã foloseascã el, din iubire de sine pentru sãnãtatea, protejarea si confortul lui, împarte cu cel flãmând, care poate nu a avut niciodatã parte de pâine. Lucrul acesta îl gãsim într-o istorioarã pe care vreau sã v-o spun.

Istorisirea pãrintelui Calistrat despre bunãtate

Era un preot bun si foarte evlavios. Din întâmplare, având un sãrac de care nu voia sã stie nimeni, i-a spus: „Uite, îti dau cheia de la baraca bisericii, intrã acolo si te odihneste. Mai ai grijã câteodatã noaptea sã nu vinã cineva sã strice ceva, sã facã ceva rãu si, te rog în mod deosebit sã ai grijã sã ardã candela la Maica Domnului, sã fie presul de la intrarea în bisericã întotdeauna curat, sã fie aghiazmã, sã pui apã proaspãtã în butoiul pentru aghiazmã, sã îmi spui când nu este, ca sã fac”. Si omul îi era preotului de ajutor. Devenise asa, ca un mic paraclisier. Omul, cu o mare sfialã îsi lua cu mare grijã haina si se culca seara în baraca aceea din tinda bisericii, din lateralul bisericii, iar dimineata devreme pleca lãsând totul curat si se ducea la locul lui de cersit, de unde mânca o bucatã de pâine, fãrã sã deranjeze pe nimeni. La un moment dat, femeia de la pangar, care era cam cârcotasã, i-a avertizat pe credinciosi cã preotul face lucruri fãrã ca sã îi întrebe pe ei. Adicã cum de îsi permite sã tinã un „sãrãntoc” în tinda bisericii. Desi trecuserã doi ani de când omul stãtea acolo si nu deranja pe nimeni, femeia de la lumânãri s-a simtit foarte deranjatã si, ca atare, a luat mãsurile de rigoare. A anuntat comitetul parohial, iar niste doamne de bine mai fitoase, i-au spus preotului: „Vã rugãm, pãrinte, sã nu mai treceti niciodatã de noi, atunci când luati decizia de a folosi biserica noastrã drept gazdã pentru toti vagabonzii si oamenii strãzii care nu au loc unde sã doarmã. Biserica este lãcas de închinãciune”. „Vã rog sã mã iertati, n-am stiut cã am gresit”, le-a rãspus preotul. „Nu mai vii sã dormi aici, te duci, faci cum poti, cã au apãrut ispite aici, la bisericã”, a anuntat apoi preotul pe omul respectiv. Peste câteva zile, s-a spart biserica într-o noapte si s-au furat diferite obiecte de pret. Comitetul parohial a fost anuntat cã a fost spartã biserica. Preotul a tãcut, nu a spus nimic, dar când doamnele din comitetul parohial i-au cerut sã se implice, le-a rãspuns cã nu se poate implica în treaba comitetului parohial si le-a trimis sã anunte pierderile la politie. Ajunse la politie, unde au depus plângere, au fost întrebate ce s-a întâmplat. „Pãi, stiti, biserica noastrã a fost spartã si s-au furat niste lucruri importante”. La aceastã declaratie, politistul le-a întrebat: „Nu aveti cumva un sãrac, care doarme într-o baracã a bisericii?”. „Ba da, a fost o vreme fãrã stirea noastrã, dar am hotãrât sã nu mai fie acolo”, au rãspuns ele. „Din întâmplare, eu sunt sectoristul acestui loc unde se aflã amplasatã si biserica dumneavoastrã. Sã vã povestesc niste lucruri simple. Într-o searã, cineva a venit si a dat drumul la aghiazmã sã curgã jos, în mod intentionat. Acel cersetor si om de bine, s-a dus si a închis robinetul, a fãcut si un sistem de prindere. Apoi, în fiecare searã punea lãcãtelul, iar a doua zi îl lua, pentru ca oamenii, când veneau dimineatã, sã îsi poatã lua aghiazmã”. Pãrintele Calistrat rãmâne cu noi! (va urma)