EFECTE… În urma articolului publicat de Vremea Nouă, polițiștii hușeni au luat măsuri împotriva patronului care a amplasat, ilegal, un panou publicitar prins de un indicator rutier. Conform reprezentanților IPJ Vaslui, panoul cu pricina a fost îndepărtat și au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională împotriva proprietarului acestora. Fără să țină cont că legea interzice așa ceva, hușeanul și-a agățat reclama deasupra a două indicatoare rutiere, câte unul pe fiecare sens de mers. Acțiunea sa este una ce contravine legislației în vigoare mai ales că, pe lângă faptul că este interzisă amplasarea de reclame sau de orice altceva pe indicatoarele rutiere, ar fi fost nevoie și de aprobarea Primăriei și Consiliului Local Huși pentru afișarea de reclame în spațiul public.
După publicarea în cotidianul Vremea Nouă a unui articol ce face referire la acțiunea ilegală a unui patron de vulcanizare din Huși, au apărut și primele măsuri împotriva acestuia. Astfel, polițiștii hușeni l-au obligat pe acesta să îndepărteze reclama montată pe două indicatoare rutiere și au decis amendarea acestuia conform legislației în vigoare. La Huși, patronul unei vulcanizări a dat dovadă de ingeniozitate și, pentru a-și face reclamă, a suspendat, deasupra a două indicatoare rutiere, reclama afacerii sale, fără să țină cont că ceea ce face el contravine legislației în vigoare. Vorbim aici de indicatoare rutiere amplasate pe DE 581, în apropierea sensului giratoriu din dreptul magazinului LIDL, câte un indicator pe fiecare sens de mers. De asemenea, administratorul drumului european ne-a declarat că porțiunea din drum care tranzitează Hușul a fost predată către Primărie cu tot cu indicatoarele rutiere dar, chiar și în asemenea condiții, acțiunea hușeanului întreprinzător contravine legislației în vigoare și amplasarea de reclame lipite se indicatoarele rutiere este exclusă în totalitate. « Indicatoarele rutiere trebuie să fie libere de orice reclamă. De data aceasta vorbim de un panou publicitar amplasat deasupra indicatorului, dar cine știe ce le mai trece unora prin cap. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat la Huși și acest lucru este contravenție», au spus administratorii Europeanului.