UPDATE! Viceprimarul Lucian Braniște a fost printre primii reprezentanți ai autorităților locale care a ajuns la locul incidentului. Acesta i-a mulțumit salvatorului pentru prezența de spirit și a anuntat că se vor lua măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai petreacă. “Am vorbit cu polițiștii locali, vor păzi acest perimetru, ca să nu mai intre nimeni, iar mâine dimineață vom încerca să găsim o soluție pentru ca astfel de incidente să nu se mai petreacă. Cel mai probabil, vom mai pune un rând de garduri, ca să nu mai intre nimeni și vom acoperi groapa. Iulian Popa este eroul acestei zile, a fost omul potrivit la locul potrivit, a intrat cu curaj în apa și l-a salvat. Îi mulțumim mult pentru că a evitat o tragedie”, a precizat viceprimarul Lucian Braniște.
PANICĂ… O nouă tragedie era cât pe ce să se petreacă la ștrand. Un copil de 8 ani a fost la un pas să se înece în apa de aproape 2 m, strânsă de la ploaie. Norocul lui a fost un erou, care a intervenit și l-a slavat la timp. Iulian Popa i-a auzit țipetele și nu a stat prea mult pe gânduri, a sărit în apă, l-a scos și apoi l-a ajutat să elimine apa înghițită. Câteva clipe, dacă ar mai fi stat, copilul s-ar fi înecat. Ar fi fost a doua victimă de la desființarea ștrandului, care se îneca în mod stupid, din neglijența autorităților. Prezenți la fața locului, cei care trebuie să asigure securitatea se dezvinovățesc și spun că tocmai ce au scos apa în luna august și că de vina acumulării ei sunt niște izvoarea subterane. Când a sosit ambulanța, copilul era în afara oricărui pericol, dar foarte speriat. Martorii spun cel mic era venit la ștrand împreună cu mama sa și fratele de 4 ani.
Un copil de 8 ani a fost la un pas să se înece în apa strânsă de pe urma ploilor. Acesta a sărit gardul de protecție după o minge care ajunsese în ștrandul dezafectat. Cum apa era de aproape 2 m, copilul s-a panicat și a început să țipe. A fost auzit de niște părinți, care veniseră la antranamentele copiilor ce se desfășurau pe terenul alăturat. Copilul a fost scos din apă speriat. A fost chemată ambulanța, fiindcă acesta intrase în stare de șoc. “Copilul este bine, nu avea apă în plămâni, a fost scos la timp din apă. Acum e în afara oricărui pericol, însă a fost transportat la spital pentru mai multe investigații”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Vaslui.
Eroul salvator este modest. Îi mulțumește lui Dumnezeu că a putut să salveze copilul de la înec
Iulian Popa, vasluianul care l-a salvat pe copil de la înec, ne-a povestit cum a reușit să evite o tragedie. “Mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să intervin și să-l salvez. Era deasupra, plutea, cu capul în apă. Am sărit la timp și l-am scos din apă, l-am strâns puternic de burtă și a eliminat toată apa înghițită. Mă bucur că am fost prin preajmă și că Dumnezeu mi-a dat tăria să intervin. Am și eu un copil acasă și nu vreau să-mi imaginez ce ar fi putut să se întâmple. Primăria trebuie să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple”.
Respect ❤️