Noul sistem de termoficare de la Panciu funcţionează aproape fără pierderi, potrivit primarului Ion Petre, iar gigacaloria costă 280 lei, faţă de un preţ dublu în municipiul Focşani u pînă acum au fost branşante 30% din cele cele 1.750 de apartamente u la Odobeşti proiectul s-a împotmolit la 75%, în timp ce la Mărăşeşti şi Adjud nu mai există aproape nici o şansă de realizare a unei asemenea investiţii u “e mai ieftin să te încălzeşti cu lemne”, a decretat edilul din Mărăşeşti u şi la Focşani, orăşenii s-au apucat să-şi facă sobe în apartamente
În timp ce în Focşani preţurile la căldura explodează, iar populaţia are de suferit din cauza prostului management de la ENET SA, societatea de termoficare a municipiului, la Panciu noul sistem de termoficare pus la punct în această perioadă pare a fi mult mai eficient. Primarul Ion Petre spune că gigacaloria costă 280 lei, cu tot cu TVA, iar căldura pentru un apartament cu două camere ajunge la 350 lei lunar, fără restricţii. “Sînt 17 centrale containerizate, la fiecare fiind conectate cel mult 100 de apartamente. Acestea sînt branşate la apă, gaz şi curent electric, urmînd să realizăm şi alimentarea cu energie termică. La această oră avem branşate cam 30% din apartamente şi cred că în această iarnă vom reuşi să branşăm încă 25% sau chiar 30%. Am vrut să individualizăm toate consumurile populaţiei şi la cam la jumătatea anului 2012 vom avea o evidenţă perfectă pentru gaze, apă caldă, apă rece şi agent termic”, a declarat primarul Ion Petre. Acestea susţine că, practic, alimentarea cu energie termică va fi făcută fără pierderi de reţea sau acestea vor fi foarte mici, de 3% – 4%. Dacă investiţia va funcţiona în parametrii anunţaţi de primar, atunci în Panciu va fi mult mai ieftin să te încălzeşti decît în Focşani, unde preţul gigacaloriei a urcat la 400 de lei, ceea ce înseamnă costuri de 600 de lei la un apartament de două camere.
Consiliul Local şi-a făcut firmă de servicii
Administrarea serviciului de termoficare, la fel ca a tuturor serviciilor publice din Panciu, a fost preluată de firma DUSPI Serv Panciu SRL, înfiinţată în octombrie 2010, al cărei unic acţionar este Consiliul Local Panciu. Societatea are 24 de angajaţi şi are în administrare un patrimoniu de 20 de milioane lei. Primarul Ion Petre spune că scopul firmei nu este să obţină profitul, astfel încît cîştigurile vor fi de circa 4%, cît să acopere salariile personalului şi să nu pună în dificultate populaţia. DUSPI Serv SRL Panciu este autorizată deja pentru serviciile de salubritate şi iluminat public şi a solicitat în urmă cu cîteva zile licenţa pentru livrarea de energie termică. Potrivit primarului Ion Petre, realizarea sistemului de încălzire în Panciu a fost posibilă ca urmare a mai multor investiţii: aducţiune cu gaze, care a costat în jur de 10 milioane de lei, centralele termice, care au costat 5,5 milioane lei şi reţele termice, unde investiţia s-a ridicat la 6 milioane lei.
Proiectul de la Odobeşti s-a oprit la 75%
Oraşul Odobeşti pare a o lua pe urmele Panciului, deoarece autorităţile au implementat 75% din investiţia privind alimentarea cu gaze şi încălzirea cu centrale containerizate de cvartal a locuitorilor. “Anul acesta nu am mai primit nici un fel de finanţare. Ar fi trebuit să primim 86 miliarde de lei vechi pentru a continua proiectul. La ora actuală avem 75% din investiţie realizată. Pe tronsonul Unirea, la cartierul Mihail Sturdza, urmează să se facă primele racordări la gaze, pentru că acolo avem prima staţie de reglare de medie tensiune”, a declarat primarul Daniel Nicolaş. Investiţia prevede alte două asemenea staţii în oraş. Încălzirea va fi asigurată cu patru centrale termice în zona de blocuri, în care se află 1.800 de apartamente. Numărul locuitorilor care vor beneficia de aceste facilităţi se ridică la aproape 5.000, în cazul în care se va relua finanţarea. Investiţiile de la Panciu şi Odobeşti se realizează prin programul “Termoficare 2006 – 2015 căldură şi confort”, care este finanţat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Chiar dacă poate fi mai ieftin, încălzitul cu lemne la bloc este un adevărat chin, pentru că acestea trebuie urcate în spate pînă la etajele superioare, ca să nu mai amintim de faptul că unii sparg lemne chiar în scara blocului. La disconfortul oamenilor se adaugă şi aspectul inestitic al magaziilor ridicate printre blocuri. Urît arată şi hornurile care ies adesea prin ferestrele de la baie.
Condamnaţi la lemne
În Mărăşeşti şi Adjud orice şansă de realizare a unui sistem centralizat de încălzire pare a fi compromisă. “La blocuri, care au putut, şi-au pus centrale, iar restul sobe. Cred că 10%, cel mult, din cele 500 de apartamente au încăzire cu centrale proprii. După părerea mea este mai ieftin să te încălzeşti cu lemne”, a declarat primarul Mărăşeştiului, liberalul Constantin Vlase. Potrivit acestuia, din cauza coşurilor de la sobe scoase pe geamuri permanent izbucnesc conflicte între vecini. La Adjud, al doilea municipiu al judeţului, încălzirea centralizată a dispărut acum un deceniu şi, din cîte se pare, pentru totdeauna. În cele 4.500 de apartamente încălzirea se face cu lemne, centrale termice de apartament sau de scară. În schimb, toate instituţiile publice sînt dotate cu centrale alimentate cu gaze, potrivit autorităţilor locale. “Noi nu mai avem nici o treabă cu încălzirea populaţiei de la dispariţia sistemului centralizat, în 2001 – 2002. Avem doar blocurile sociale care sînt încălzite cu centrale termice”, a explicat viceprimarul Gelu Diaconu. La ora actuală aproape tot oraşul este alimentat cu gaze naturale, astfel încît oamenii au posibilitatea de a alege între lemne şi gaze pentru a se încălzi. Întrucît nu au posibilităţi financiare, mulţi au preferat să-şi facă sobe, soluţie aleasă în acest sezon rece şi de mulţi focşăneni, speriaţi de preţul majorat al gigacaloriei.
Pensionarii vor amănunte despre facturile din această iarnă
Pensionarii îngrijoraţi că nu îşi pot plăti facturile la încălzire pe perioada iernii au cerut ajutor autorităţilor judeţene. Situaţia încălzirii din acest sezon rece va fi discutată vineri, 25 noiembrie, de la ora 10.00, în cadrul unei şedinţe comune a Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vîrstnice şi a Comitetului de Dialog Social. Tema supusă dezbaterii este „Analiza modului de asigurare pentru populaţia municipiului Focşani a agentului termic în sistem centralizat, în iarna 2011-2012”. Această temă de actualitate a fost reluată la solicitarea reprezentanţilor vîrstnicilor, în cadrul şedinţei din luna octombrie 2011, potrivit unei informări a Instituţiei Prefectului. Pe lîngă membrii celor două comitete, la şedinţa comună au fost invitaţi să participe primarul municipiului, Decebal Bacinschi, directorul SC ENET SA Focşani, Valter Popescu, dar şi toţi parlamentarii din judeţul Vrancea.