În loc de administratie, la Consiliul Local Bârlad se face politicã!
SCANDAL Sedinta ordinarã a CLM Bârlad, desfãsuratã ieri dupã-amiazã, a fost una care a debutat cu scântei, datoritã unui proiect de hotãrâre initiat de viceprimarul Traian Petcu, care viza încetarea mandatului de consilier local a lui Corneliu Constantin Plesu, din partea PDL Bârlad. Consilierii PSD au fost supravegheati atent de seful lor de partid, Adrian Solomon, astfel cã proiectul a trecut cu 13 voturi pentru, un singur consilier PSD (Constantin Gâlea) abtinându-se de la vot. Declaratiile celor doi protagonisti ai circului politic (Adrian Solomon si Corneliu Plesu – n.r.) au fãcut deliciul presei locale si nu numai.
Proiectul respectiv era ultimul pe ordinea de zi, dar la sugestia deputatului Adrian Solomon, presedintele PSD Bârlad, prezent la sedintã pentru a supraveghea votul consilierilor PSD, acesta a fost luat în discutie primul. Evident cã între Plesu si Solomon au fost mai multe replici acide, de genul „securistule” si „huliganule”, totul culminând cu iesirea furtunoasã a lui Plesu din sedintã. În urma votului „secret” exprimat, 13 consilieri PSD au votat pentru încetarea mandatului de consilier la lui Corneliu Plesu, doi consilieri PDL împotrivã si trei consilieri PNL s-au abtinut de la vot. Interesant este cã avocatul Dumitru Boros, presedintele Comisei Juridice a CLM Bârlad, a declarat cã acest proiect nu este legal, a mentionat acest lucru în sedinta comisiei juridice, dar o singurã voce ( a sa) din cei nouã membri, nu a fost de ajuns. Plesu a precizat cã se va adresa instantei de judecatã pentru a i se face dreptate si va da în judecatã pe cei care au sustinut o asemenea ilegalitate. În expunerea de motive semnatã de Traian Petcu ca initiator al proiectului, se arata cã acesta a fost conceput în conformitate cu Legea 393/2004 privind statutul alesilor locali si cu art.20, alin.2, lit.f) din Statutul PDL. „Având în vedere cele expuse mai sus, considerãm oportunã încetarea de drept a calitãtii de consilier local a domnului Plesu Constantin Corneliu, deoarece acesta este radiat din evidentele PDL”, mai scrie Petcu în expunerea de motive. La mapa de sedintã existã si un raport al Servicului Administratie Publicã, Secretariat, Juridic-Contencios, semnat de consilier jr. Magdalena Ancuta Voinea, din cadrul Primãriei Bârlad, raport care precizeazã cã: „analizând proiectul de hotãrâre initiat de consilierul Traian Petcu, care priveste încetarea mandatului de consilier local al domnului Constantin Corneliu Plesu, în conformitate cu disp. art.9, alin.2, lit h-l si alin.3 din Legea 393/2004, am constatat cã acesta nu se încadreazã la situatia reglementatã de art.9, alin.2, lit h-l, având în vedere faptul cã pierderea calitãtii de membru de partid, în situatia invocatã în expunerea de motive, se face ca urmare a radierii de drept de cãtre Biroul Permanent Judetean, la propunerea Biroului Permanent Local al organizatiei pe teritoriul cãreia era membru cel în cauzã. Cum d-l Plesu are calitatea de membru PDL, fapt confirmat prin adresã trimisã de Organizatia Judeteanã a PDL, proiectul prezentat nu întruneste conditiile de legalitate”, se mai precizeazã în raportul serviciului de specialitate al Primãriei Bârlad. Dar pentru PSD n-a contat decât „vocea” lui Solomon asa cã au votat „pentru” încetarea mandatului lui Plesu, desi chiar si Solomon a spus la sfârsitul sãptãmânii trecute la un post local de televiziune cã stie cã nu este legal ce fac ei, dar asa vrea el sã se facã!
„S-au încãlcat toate legile în aceastã sedintã!”
„Contrar tuturor legilor de functionare a Consiliului Local si a alesilor locali, în aceastã sedintã s-au încãlcat sistematic toate aceste legi! S-a schimbat ordinea de zi, începând cu ultimul proiect privind demiterea mea, care a fost pus primul, pentru cã urmau alte 40 de proiecte la care ei aveau interes sã treacã si eu asa cum stiti, as fi avut de obiectat si i-as fi deranjat. Au citit propunerea lor, eu l-am demontat pe rând arãtând cã secretarul CLM Bârlad n-a semnat acest proiect deoarece încalcã legea. Juristul Primãriei a arãtat clar de ce nu poate fi legalã aceastã propunere, iar Prefectura spune clar cã Traian Petcu a încãlcat legea fiind presedinte de sedintã trei luni în loc de una asa cum prevede regulamentul. Noi am argumentat cã statutul PDL se respectã, iar modificarea în acest statutut a fost fãcutã acum o lunã si ea nu se aplicã retroactiv. Or, noi vorbim de un eveniment din 2004 (descoperirea CNSAS cã Plesu a fost colaborator al Securitãtii). Eu am completat toate formularele, am recunoscut … Cã nu sunt de acord cu decizia justitiei este un alt aspect, este lupta mea personalã, dar iatã cã de atâtia ani dusmanii mei si opozantii politici se chinuie sã gãseascã o persoanã care a avut de suferit de pe urma mea, dar nu au gãsit, chiar dacã faptele s-au si prescris, pentru cã eu nu am dat declaratii legate de persoane! Se încalcã legea clar, eu nu pot fi dat afarã din partid, faptele fiind retroactive si i-am spus lui Solomon sã nu transforme sedintele CLM într-o bãlãcãrealã permanentã, asa cum face la el la Parlament unde a jignit <<n>> deputati si persoane publice de atâtea ori, în stilul sãu personal recunoscut. Eu zic asa, ce deputat este acest om si de ce decentã a dat dovadã, când în anul 2008, în campania electoralã el si cu viceprimarul actual au luat cu masina Politiei Locale, sase tineri PDL-isti, retinându-i fãrã drept, numai pentru cã erau democrat-liberali? Noroc cã unul dintre ei avea numãrul meu de telefon si când am ajuns eu la politie ei fugiserã, pentru cã stiau cã încalcã legea! Ca sã punã capac, pentru a nu rãspunde în fata justitiei, în sedinta de astãzi (ieri – n.r.) au propus sã se voteze secret, contrar legii 315 a alesilor locali, la art. 31 alin.5 care spune clar cã la validarea sau invalidarea uni consilier local se voteazã deschis, pentru a se explica si votul, pentru cã eu, dupã aceastã sedintã, mã voi adresa instantei, cerând daune morale. Tot ce se întâmplã este ca un vis urât, un cosmar pentru mine, familia mea si copilul meu. Este un stres permanent, pentru cã sentinta datã eu mi-am asumat-o, am fãcut public acest lucru. Am pãrãsit acum sedinta pentru cã s-a votat contrar legii, desi chiar si secretarul le-a spus cã este ilegal. Astept validarea Prefecturii Vaslui pe procedurã si dacã Prefectura declarã valid acest simulacru de vot, mã duc la Contencios, dar eu sunt convins cã Prefectura nu va valida o asemenea ilegalitate, asa cã sigur se va ajunge la proces. Am anuntat public cã în luna decembrie vom introduce un proiect de hotãrâre care vizeazã demiterea viceprimarului Traian Petcu, care în mod flagrant a încãlcat deciza si legea functionãrii Consiliului Local, ignorând o decizie a Prefecturii Vaslui, fãcând fals si uz de fals în documentele publice. Votul de azi a PSD-ului nu este unul politic ci unul adresat persoanei mele si pentru asta vor fi trasi la rãspundere cei care au încãlcat legea”, a precizat Corneliu Plesu.