PE PODIUM… Noi premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Vaslui. Aceștia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul național de automodele, desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie, la Târgu Lăpuș, județul Maramureș.
Echipajul este format din elevii Matei Leică și Luca Obreja, iar coordonator este profesorul Constantin Olaru. Astfel, acest echipaj al Palatului Copiilor Vaslui, la care se adaugă juniorul Radu Tudor, au obținut în acest an, la cele cinci etape de campionat (16 probe de concurs), rezultate excelente, care clasează echipajul pe locul II pe țară în clasamentul general. “Acești copii au participat la concursurile naționale de automodele de la Palatul Național al Copiilor București, Palatul Copiilor Slobozia, Clubul Elevilor Pucioasa, Palatul Copiilor Miercurea Ciuc și Palatul Copiilor Vaslui, aflate în calendarul competițiilor naționale ale Ministerului Educației. Menționăm că la aceste competiții Palatul Copiilor Vaslui a obținut zece locuri I și 2 locuri II. Felicitări domnului profesor Constantin Olaru! Felicitări copiilor care au reprezentat instituția de învățământ vasluian în anul competițional sub egida automodelismului!”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.