spot_img
spot_img
0.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pădurile Galaţiului, un război aproape pierdut

- Advertisement -

Aproximativ opt la sută din întreaga suprafaţă a judeţului Galaţi este acoperită cu păduri. Mai exact, din cele 440.000 de hectare ale Galaţiului, 37.000 de hectare sunt împădurite. Unii ar spune că este mult pentru un judeţ în care nici măcar iarba nu creşte drept, alţii s-ar plânge că e prea puţin pentru o zonă extrem de poluată şi suficient de săracă.

Toate aceste socoteli pălesc însă atunci când vorbim despre starea în care se află ceea ce era numit în trecut, poate prea pompos, aurul verde.

Legislaţia postdecembristă, felul strâmb în care a fost înţeleasă aceasta, dar şi impresia că democraţia înseamnă pentru unii că pot face ce le trece prin cap fără teama că ar putea avea de suferit, toate acestea ne-au adus la un pas de dezastru în ceea ce priveşte gestionarea problemei pădurilor gălăţene.

Retrocedări cu furca

Încă din start trebuie spus că retrocedările pădurilor făcute în baza Legii 18 din 1991, a Legii 1 din 2000 şi a Legii 247 din 2005 reprezintă, de fapt, dincolo de reconstituirea proprietăţilor confiscate abuziv de către statul comunist, şi crearea unei mari debandade în domeniul forestier.

Apoi trebuie să fie cât se poate de clar că retrocedările, înapoierea proprietăţilor luate cu japca trebuiau făcute, câtă vreme pretindem că facem parte dintr-un stat democratic cu aspiraţii şi valenţe europene. Însă felul în care au fost făcute aceste retrocedări nu a servit mai deloc calităţii fondului forestier în prezent. Dimpotrivă.

Fărâmiţare legalizată

Potrivit reprezentanţilor Romsilva Galaţi, entitate care gestionează fondul forestier al statului, dar care este organizată sub forma unei societăţi comerciale de rând, aproximativ 15.000 de hectare au revenit până în acest moment în posesia foştilor proprietari, fondul Romsilva restrângându-se astfel la 22.000 de hectare.

Primele retrocedări s-au făcut în baza Legii 18/1991, 5.200 de hectare de păduri revenind în posesia proprietarilor. A urmat adoptarea şi aplicarea Legii 1/2000, moment în care alte 3200 de hectare de păduri din judeţul Galaţi au fost retrocedate.

În cele din urmă, Legea 274/2005 a impus reîmproprietărirea foştilor deţinători de păduri sau a urmaşilor acestora cu 6.600 de hectare. În mare parte, aceste suprafeţe au revenit persoanelor fizice.

Până în acest moment, toate sunt bune şi frumoase, în perfect acord cu legi ale proprietăţii fără de care nu putem vorbi despre un stat corect şi o societate normală. Felul în care au fost făcute retrocedările a însemnat, mai degrabă, o fărâmiţare absurdă şi total ineficientă a acestor păduri.

„În 1948 exista un inventar al fondului forestier la nivel naţional. Ar fi fost suficient să fie dat publicităţii pentru ca punerea în posesie să fie mai simplă. Lucrurile au fost însă lăsate, pur şi simplu, aşa, şi astfel s-a ajuns la conflicte juridice între proprietari şi Romsilva, entitate care este administrator al pădurilor statului şi nimic mai mult”, ne-a declarat Gheorghe Luca, reprezentant al Romsilva Galaţi.

Acesta a continuat spunând că unitatea pe care o reprezintă nu s-a putut opune legilor ţării şi sentinţelor judecătoreşti de reîmproprietărire, chiar dacă unele dintre acestea erau în totală contradicţie cu legea. „Am fost nevoiţi să rupem din păduri consacrate ca fiind proprietăţi de stat şi care erau incluse într-un mod de administrare şi organizare eficient, din punctul nostru de vedere”, ne-a mai spus reprezentantul Romsilva.

Un metru şi jumătate din pădure

În fine, retrocedarea proprietăţilor silvice în judeţul nostru a dus la apariţia a 28.000 de proprietari particulari (majoritatea fiind persoane fizice), care, la rândul lor au avut doi, trei, şapte moştenitori. Astfel, cel puţin în ce priveşte Legea 18, au apărut situaţii uimitoare, halucinante:

„Vă dau exemplul unei proprietăţi cu lăţimea de un metru şi şaizeci de centimetri. Cu acei proprietari trebuie să faci contract de administrare, iar situaţia pădurii trebuie gestionată corect. Se ajunge astfel la situaţia în care nici măcar nu ştii unde să mergi în interiorul pădurii ca să poţi identifica proprietatea respectivă. Din start, ceea ce s-a dat pe Legea 18 a creat multe probleme care sunt imposibil de rezolvat. Au crucea pusă. Spun asta în sensul că sunt atât de mulţi proprietari, cu zone atât de divizate încât nu se poate vorbi despre o gospodărire unitară a pădurilor”, ne-a mai spus Gheorghe Luca.
„Scăpate de sub control”

Toate lucrurile amintite  au dus la crearea unei situaţii greu de gestionat. Pe de-o parte, legislaţia românească stabileşte clar în ce fel pot fi exploatate aceste păduri, când se pot face tăierile şi cum. Pe de altă parte, proprietarii sunt interesaţi să scoată profit de pe urma proprietăţilor pe care le-au obţinut. Cum altfel pot face asta decât prin valorificarea lemnului din pădurile lor.

În cele din urmă, mai trebuie spus şi că toţi proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure minim serviciul de pază, însă în situaţia în care până şi proprietăţile sunt greu de identificat, iar paza este contra-cost…, Dumnezeu cu mila!.

„În judeţul Galaţi sunt cel puţin 7000 de hectare de pădure unde nu este asigurat acest serviciu. Noi spunem despre aceste păduri că sunt scăpate de sub control. ITRSV (autoritatea naţională de control în acest domeniu) identifică o parte dintre proprietarii care nu asigură acest serviciu, pe care trebuie să îi amendeze. Soluţia nu este însă una eficientă şi cu un rezultat scontat. Tot în aceste păduri, în aceste suprafeţe, se taie necontrolat. Vă dau exemplul unei suprafeţe situate în apropierea comunei Cuca, unde există cam 80 de hectare de pădure din care se taie în permanenţă. Pădurea se regenerează, este iar tăiată la câţiva ani, iar situaţia se repetă fără să poată fi controlată. Cine taie? Ori proprietarii, ori ciobanii… nu se ştie”, ne-a mai declarat Luca, spunând că Romsilva face deja diverse servicii fără să poată încasa bani şi că acest lucru devine din ce în ce mai dificil de realizat.

Toate acestea fiind spuse, este cât se poate de limpede că situaţia pădurilor din judeţul nostru nu este una tocmai bună. Mai supărător este faptul că până în acest moment nu s-a vorbit deloc despre soluţii pentru aceste probleme. Ba mai mult, retrocedările continuă, iar situaţia din teren devine din ce în ce mai greu de gestionat.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.