spot_img
spot_img
2.9 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pacient cu accident cerebral vascular, plimbat pe dealurile judetului, dintr-o eroare!

- Advertisement -

Tragicomedie în miez de noapte la SJU Vaslui

DE NEÎNTELES…Caz incredibil la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, unde un pacient în vârstã de 78 de ani a fost scos pe poarta unitãtii în toiul noptii si plimbat cu salvarea pe dealurile judetului, din cauza unei “greseli umane”. S-a ajuns în aceastã situatie dupã ce bãrbatul a fost confundat cu un alt pacient, care fusese internat în aceeasi zi, având aceleasi probleme de sãnãtate. Ambii bãtrâni au fost adusi, luni, la unitatea medicalã din Vaslui pentru a li se schimba sondele urinare. La sfârsitul zilei, dupã ce le-au acordat îngrijirile medicale, doctorii au decis sã-l externeze pe beneficiarul centrului pentru bãtrâni. Pentru a fi transportat la domiciliu, acestia au apelat la un echipaj al Serviciului de Ambulantã Judetean Vaslui, care a urcat însã în salvare pe celãlalt bãrbat. Abia când a ajuns la destinatie, personalul de pe ambulantã avea sã afle, de la infirmiera centrului, cã s-a comis o eroare. Dupã ce au dat câteva telefoane, asistenta si soferul de pe salvare au recunoscut greseala apoi au urcat din nou pacientul în masinã si s-au întors cu el la Vaslui, pentru a-l cãuta pe adevãratul beneficiar al cãminului. Acesta a fost gãsit în Triaj, apoi urcat în ambulantã si transportat la centru. Reprezentantii SAJ Vaslui spun cã s-a ajuns în aceastã situatie din cauza personalului de la UPU-SMURD, care au indicat gresit, persoana. Conducerea Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui recunoaste cã s-a fãcut o gresealã de identificare a celor doi pacienti si afirmã cã vinovatii vor fi trasi la rãspundere.

Gresealã umanã, prostie sau nestiintã. Nici nu stim cum putem cataloga cazul care s-a petrecut zilele trecute, la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, care l-a avut în prim-plan pe Gheorghe B., un bãrbat în vârstã de 78 de ani, care în prezent locuieste la Centrul Rezidential pentru persoane de vârsta a treia din localitatea Valea Silistei. Din cauza unui accident vascular cerebral, acesta a rãmas imobilizat, motiv pentru care din când în când apeleazã la cadrele medicale ale Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui pentru a-i schimba sonda urinarã. La fel a procedat si luni dupã-amiazã, când personalul centrului a solicitat o ambulantã pentru a-l transporta pe bãrbat la spital. “Apelul la ambulantã a fost fãcut luni, la ora 12:00 dupã amiaza, iar pacientul a fost transportat la spital în jurul orei 17:00. De la dispecerat ni s-a transmis cã ne vor trimite ambulantã când vor avea masini disponibile. Dupã lungi asteptãri, pacientul a fost, transportat, într-un final, la Vaslui. Asearã (n.r. luni seara), în jurul orei 1:00, sunã o doamnã asistentã de la ambulantã pe asistentul medical al centrului sã-i spunã ca are un pacient în spital, care tocmai ce a fost încãrcat în salvare, pentru a fi adus înapoi la centru. Colega noastrã i-a spus doamnei asistente de pe ambulantã cã este infirmier în centru si cã poate sã-l predea lui. Dupã câteva minute mã sunã infirmiera direct pe mine, sã mã întrebe dacã am schimbat cumva pacientul, dacã am fãcut vreo modificare, cã nu a venit persoana pe care o asteptau ei. Am rugat-o sã mi-o dea la telefon pe doamna de pe ambulantã, dar n-a vrut sã vorbeascã cu mine. Am sunat-o eu apoi pe numãrul de pe care a telefonat ea la centru si am întrebat-o ce se întâmplã? Mi-a spus cã a încurcat pacientii. Pacientul pe care ei l-au adus la centru si care nu era al nostru, am înteles cã era într-o stare de sãnãtate mult mai gravã, si cã de fapt trebuia mutat pe sectia de Neurologie. Poate îl asteptau în sala de operatie, nu stiu, cert este cã ei îl plimbau pe la Solesti. Au recunoscut cã a fost fãcutã o gresealã, dar sã stãm linistiti pentru cã nu s-a întâmplat nimic grav si cã în cel mai scurt timp ne vor aduce pacientul. Dupã o orã am sunat la centru, sã întreb ce se mai întâmplã. Pacientul nostru fusese adus tot de acelasi echipaj de pe ambulantã. Nu stiu cum s-a putut comite o asemenea eroare pentru cã pacientul pe care ei ni l-au adus prima datã nu vorbea, era aproape inconstient. Beneficiarul centrului nostru, care a fost dus la spital este constient, vorbeste, a fost internat doar pentru a i se schimba o sondã urinarã”, a declarat Ionel Turc, directorul Centrului Rezidential pentru persoane de vârsta a treia “Giulia” din Valea Silistei.

“Colega mea de pe ambulantã a întrebat de mai multe ori dacã el e pacientul”

De la Serviciul de Ambulantã Judetean Vaslui ni s-a transmis cã personalul de pe salvare nu are nicio vinã pentru eroarea comisã. “Vorbim de doi pacienti, amândoi în jur de 78 de ani, amândoi cu accident vascular cerebral si amândoi erau cu sondã urinarã permanentã. Ei de asta au si fost adusi la spital, pentru a li se schimba acele sonde. Diferenta dintre ei era cã unul vorbea si te puteai întelege cu el, iar celãlalt nu putea sã vorbeascã din cauza acelui accident vascular. Pacientul se misca, privea ce se întâmplã în salon, numai cã nu putea sã vorbeascã, avea tulburãri de limbaj. Asistenta noastrã, când a intrat în salon, a întrebat care e pacientul care trebuie dus la centru, iar cineva care lucra în cadrul spitalului l-a indicat pe pacientul care nu vorbea. Colega mea a luat hârtiile, l-a întrebat cum îl cheamã, si dupã ce a vãzut cã nu vorbeste a întrebat de mai multe ori personalul spitalului dacã sigur el e pacientul care trebuie dus la centru. I s-a spus cã da, cã altul nu este, cã nu are cum sã fie altul. A plecat la centru cu hârtiile bune, dar cu pacientul gresit. L-a luat, l-a dus, iar când a ajuns la centru, asistentele de acolo, care îl stiau pe pacientul lor, i-au spus cã s-a fãcut o confuzie. Colega mea a sunat în UPU, le-a spus cã s-a fãcut o gresealã, apoi a fost cãutat pacientul care era beneficiarul centrului. Când au ajuns la spital, l-au gãsit pe acesta în altã camerã, la Triaj. Pe pacientul care l-a dus prima datã la centru l-a luat de la Consultatii Chirurgicale, probabil de aici si eroarea. Poate cã dacã stãteau amândoi în aceeasi încãpere, domnul de la centru ar fi auzit când a fost strigat” a precizat doctorul Dan Ungureanu, de la SAJ Vaslui.

“Brãtãri de identificare pentru ca astfel de erori sã nu se mai repete”

Potrivit conducerii spitalului din Vaslui, zilele acestea se va face o anchetã administrativã în urma cãruia cei vinovati vor fi trasi la rãspundere. „Într-adevãr a fost o eroare de identificare a pacientului. Se va face anchetã administrativã. Asistenta medicalã va intra în comisia de disciplinã pentru a vedea ce s-a întâmplat. Deocamdatã nu existã un mod de identificare al pacientilor, însã în urma acestui incident vom lua mãsurile administrative care se impun. Vom cumpãra pentru pacientii care sunt mai în vârstã si cu care nu putem comunica niste brãtãri de identificare pentru a nu se mai întâmpla astfel de erori”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.(Simona Danda/Flavius Ghiorghies)

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.