spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Oraşul unde pericolul pândeşte de sus, la tot pasul. În aceeaşi zi, doi stâlpi s-au prăbuşit pe maşini

- Advertisement -

Stâlpii de iluminat stradal din Piatra Neamţ, încărcaţi cu sute de kilograme de cabluri, reprezintă un mare pericol, doi prăbuşindu-se într-o singură zi, pe aceeaşi stradă.

Un incident bizar, care s-a petrecut zilele trecute la Piatra Neamţ, a readus în discuţie o problemă veche, iar o rezolvare nu se întrevede prea curând. Este vorba despre stâlpii de iluminat public, care, „ornamentaţi“ fiind cu nenumărate fire, s-au înclinat periculos de tare, constituind un real pericol public.

De altfel, situaţia din reşedinţa de judeţ a Neamţului nu este singulară, cam aşa stând lucrurile în mai toate oraşele mari din ţară. Că astfel de stâlpi sunt un mare factor de risc o demonstrează cele petrecute pe data de 9 martie 2022, când doi dintre ei au cedat, prăbuşindu-se.

S-a întâmplat pe strada Eroilor, în faţa tribunei oficiale a Stadionului Municipal Ceahlăul. Numai norocul a făcut ca incidentul să nu se soldeze cu victime, dar pagube materiale există, pentru că au picat peste două maşini parcate. De menţionat că stâlpii s-au prăbuşit într-un interval de timp foarte scurt, câteva zeci de secunde. Nu erau unul lângă altul, ci la circa 150 de metri distanţă.

Citeste mai mult: adev.ro/r8l0bg

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.