CA LA GRĂDINIȚĂ… Prima ședință de Consiliu Local Vaslui, una maraton, de peste 5 ore ca durată, a adus și prima încleștare a forțelor politice, deși cu câteva săptămâni înainte, la constituirea noului legislativ, se promitea doar armonie și pace. Discuțiile contradictorii s-au purtat chiar de la primele puncte de pe ordinea de zi și s-au întețit spre finalul ședinței, când consilierii din opoziție au realizat că au fost lucrați ca la manual de cei de la putere. În timpul dezbaterilor, Marius Arcăleanu le-a atras atenția colegilor de la AUR că “majoritatea îi ia la bucată”, însă semnalul lui a fost ignorat pentru că în acel moment se împărțeau locurile în Consiliile de Administrație (CA) ale unităților de învățământ din municipiu, o parte din aceste locuri fiind cedate și consilierilor AUR și USR. Când s-a trecut la lucruri mai serioase, cum ar fi desemnarea reprezentanților Consiliului Local în comisiile de ordine publică și de evaluare a bunurilor proprietate publică și privată a municipiului Vaslui, consilierii locali din opoziție au fost lăsați cu ochii în soare, majoritatea desemnându-și doar proprii reprezentanți. Dezamăgit de felul cum s-au împărțit locurile în cele două comisii, consilierul AUR Constantin Carabină nu a mai așteptat finalul ședinței și a plecat în timpul dezbaterilor, invocând probleme de familie. Dezamăgiți au fost și ceilalți consilieri, care au luat de bună promisiunea făcută de reprezentanții PSD, cum că acest mandat va fi doar bună înțelegere.
Dacă la Consiliul Județean, președintele Ciprian Trifan a dat deja opoziției primele semne de pace, permițându-i acesteia să conducă o comisie de specialitate, la Primăria Vaslui niciun scaun cu greutate nu se cedează în favoarea celor puțini. A demonstrat-o ședința de săptămâna trecută, când Consiliul Local Vaslui și-a desemnat reprezentanții în CA-urile unităților de învățământ și în două comisii importante. Votul dat de vasluieni la alegerile locale a făcut ca în privința Consiliilor de Administrație, configurația să fie următoarea: 44 de reprezentanți, din care19 de la PSD, 7 de la AUR, 6 de la PNL, 6 de la USR, 4 de la FD și 2 de la PMP. Negocierile s-au purtat înaintea ședinței de CL, în comisiile de specialitate, de către liderii grupurilor politice, de la care se pare că a lipsit Marius Arcăleanu, liderul Forța Dreptei. Înainte să se anunțe împărțirea celor 44 de locuri din CA-uri, acesta a atras atenția că negocierile au fost de formă, și că opoziția se va alege cu praful de pe tobă, pentru că majoritatea PSD-PNL-PMP și-a urmărit doar propriul interes. “Legat de acest proiect de hotătâre, dar și de următoarele, în care se vor vota reprezentanții CL în CA-ul societăților unde Consiliul Local este acționar, vreau să vă spun că nu a fost nicio discuție, cel puțin nu cu mine. S-a făcut o negociere clară între cei care formează majoritatea, adică PSD, PNL și PMP și ați ales cum ați vrut”, a declarat Arcăleanu. Acesta s-a adresat și colegilor săi din opoziție, atrăgându-le atenția că majoritatea din CL “îi ia la bucată” prin oferirea acestor locuri în CA-ul unităților de învățământ. Valeriu Caragață, în schimb, a explicat că s-au purtat discuții toată săptămâna, prin liderii grupurilor politice, pentru a fi găsite soluții în așa fel încât organigrama din CA-uri să fie una echilibrată, cu reprezentanții tuturor partidelor din CL. După o pauză de 10 minute, liderii acestor grupuri au anunțat că la Liceul Mihail Kogălniceanu sunt propuși Sandu Ionel (AUR) și Robert Vlada (PNL), la Liceul Anghel Rugina – Ghetu Vlad (PSD), Mihaela Bohotineanu (USR), la Liceul Emil Racovita – Carabina Constantin (AUR), Bahrim Cezar (PSD), la Liceul Ion Mincu- Chirica Dragoș (USR), Gangu Maricel (PMP), iar la Liceul Ștefan Procopiu – Negruți Leonard (PSD) și Dragoș Chirica (USR). Au urmat apoi desemnările în CA-urile școlilor gimnaziale și grădinițe, după care s-a trecut la societățile unde CL-ul este acționar majoritar. Astfel, la Aquavas a fost propus Carabina Constantin (AUR), la Goscom – Vârlan Luminița (PSD) și Brânză Cristian (AUR), la Transurb – Gabriela Epure (PSD) și Maricel Gangu (PMP), iar la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui – Jinga Lucian (PSD).
Înțelegerea dintre partide a durat până într-un punct
Tot în cadrul acestei ședințe de CL, care a avut peste 40 de proiecte de hotărâre și care a durat peste 5 ore, au fost desemnați și membrii Consiliului Local în comisia de evaluare și valorificare a bunurilor proprietate publică și privată a municipiului Vaslui. La acest punct de pe ordinea de zi, consilierii AUR au depus un amendament, solicitând ca în comisia respectivă să nu fie doar 3 reprezentanți ai CL, ci 5, doi urmând să fie nominalizați de opoziție. “Pentru mai multă transparență, pentru un echilibru de forțe și de o parte și de alta, am considerat că e normal să fim 5, să nu fie doar din stânga eșicherului politic. Ne dorim mai multă transparență și nu cred că ar fi o problemă ca din această comisie să facă parte 5 consilieri locali. De partea cealaltă, social-democratul Valeriu Caragață a atras atenția că acea comisie s-ar putea să nu mai fie la fel de lucrativă dacă va crește numărul membrilor. Drept consecință, amendamentul consilierilor AUR a picat, iar comisia a rămas cu 3 membri din partea CL. PSD i-a nominalizat pe Nistor Andreea titular și Valeriu Caragață supleant, AUR pe Vlad Dicu titular și Constantin Carabină supleant, PNL pe Robert Vlada titular și Daniel Bulumac supleant. De la masă s-a mai făcut o propunere, care a dat toate calculele opoziției peste cap: Gangu Maricel titular și Lucian Jinga supleant. Pentru că trebuiau alese doar trei perechi din cele patru propuse, pe dinafară au rămas, evident, cei doi consilieri de la AUR, Vlad Dicu și Constantin Carabină. “În prima ședință de CL, atunci când am depus jurământul, domnul Valeriu Caragață ne-a asigurat că în acest mendat va fi altceva, că vom colabora cu toții pentru cetățenii municipiului Vaslui. Era normal ca în această comisie să fie și un reprezentant al celei de-a doua forță politică din județul Vaslui”, a afirmat Vlad Dicu, fără a primi un răspuns în schimb. Numai că auriștii mai aveau să primească o lovitură, la următorul proiect de hotărâre, privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisia Locală de Ordine Publică. La acest punct de pe ordinea de zi, PSD i-a propus pe Valeriu Caragață și Daniel Neacsu, PNL pe Daniel Bulumac și Valeriu Caragață, iar AUR pe Carabină Constantin și Brânză Cristian. Ultimii doi își puneau speranțele că anii puși în slujba țării, ca angajați ai armatei, îi va ajuta să prindă cel puțin un loc în cadrul acestei comisii. Ghinionul lor a fost că noua majoritate din CL Vaslui nu a pus deloc preț pe experiența profesională, astfel că în urma votului, în această comisie au fost numiți Valeriu Caragață, Daniel Neacșu și Daniel Bulumac.
“Viața însăși e o regie” este o idee filozofică după care consilierii PSD lucrează în CL. Totul a plecat de la Arcăleanu, care a sesizat că noua coaliție regizează lucrările sedinței
ARCĂLEANU DEZBINĂ PUTEREA DIN CL… Ședința s-a încheiat cu proiectul de hotărâre privind desemnarea viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului Vaslui. Așa cum era firesc, Lucian Braniște a făcut o nominalizare, propunându-l pe Valeriu Caragață să-i fie înlocuitor atunci când el va fi plecat din primărie. Marius Arcăleanu a încercat să bage bățul prin gard, făcând și el o propunere, în persoana celuilalt viceprimar, Daniel Bulumac. “Iar i-ați păcălit pe peneliști. Eu îl propun pe Daniel Bulumac, de la PNL, pentru că e o alianță până la urma urmei. Ați văzut, dragi colegi, că totul este o regie?” i-a întrebat liderul Forța Dreptei pe consilierii prezenți la ședință.
Cea care a dat răspuns la această întrebare a fost Luminița Vârlan, care a afirmat, fără a aprinde microfonul, că “viața însăși este o regie”. Din fericire pentru doamna profesoară de Educație Fizică, noul Consiliu Local Vaslui nu a făcut și un bilanț al societăților aflate în subordinea lui, astfel că aceasta a prins un nou mandat în CA-ul CSM Vaslui, acolo unde, în ultimii ani, Primăria Vaslui a pompat milioane de euro, obținând, în schimb, prea puține performanțe sportive. La finalul sezonului handbalistic trecut, după ce echipa condusă pe atunci de Coco Mihăila reușea să se salveze de la retrogradare în ultimul ceas, reprezentanții Primăriei Vaslui dădeau asigurări că se va face o analiză serioasă și la nivelul Consiliului de Administrație al clubului. De ce nu s-a mai făcut acest lucru, ne-a spus-o doamna consilier Vârlan: pentru că “viața e o regie”.
Carabina si Arcaleanu ….Lolecul si Bolecul politicii romanesti….2 petarde
psd.. aajuns sa fie reprezentat de acesta nimeni, aceasta virlan este o mincinoasa o ipocrita vai de capu ei, aluat prea mult psd ul cu astfel de oameni de nimic…… e si inspectoare aceasta nulitate iar pe scoala 5 la ore nu trece deloc…alo politia dna ul….!1 scapatine de impostori!!!!