Trei echipaje ale SMURD Târgu Mureş, formate din pompieri-paramedici, medici, asistenţi şi voluntari, au reuşit să salveze viaţa unei mame şi a doi gemeni care au intrat în stop cardio-respirator imediat după ce au fost născuţi într-o ambulanţă, a anunţat, duminică, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Sâmbătă seara, un echipaj format din doi medici, un asistent şi un voluntar, care încadra o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă SMURD (TIM), a fost solicitat să vină în sprijinul colegilor lor paramedici în vederea asistării unei naşteri la o sarcină gemelară de 30 săptămâni. „La interval de câteva minute de la momentul solicitării, paramedicii care încadrau ambulanţa SMURD de prim-ajutor (EPA) anunţă că trebuie să se oprească deoarece pacienta se află pe punctul de a naşte. Astfel, la sosirea ambulanţei de terapie intensivă, primul nou-născut era deja expulzat şi era în îngrijirea membrilor echipajului de prim ajutor, aplicând manevrele obişnuite de aspirare a căilor aeriene, stimulare tactilă etc.
În ciuda aplicării corecte a protocolului, nou-născutul preluat deja de către medicii şi asistenţii SMURD de pe ambulanţa de terapie intensivă începuse să nu mai aibă respiraţii spontane, devenise cianotic, fără tonus muscular, intrând, din păcate, în stop cardio-respirator. Astfel, se iniţiază imediat manevre de resuscitare neonatală, având răspuns pozitiv după aproximativ 3-4 minute. Concomitent, echipajele SMURD examinau şi stabilizau proaspăta mămică”, a precizat DSU, într-o postare pe Facebook.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/operatiune-dramatica-pentru-salvarea-unor-gemeni-nascuti-in-ambulanta-trei-echipaje-smurd-au-intervenit-2119473