Adevãratul secret a lui Bachus
PESTE ANI …Iatã povestea lui nea Gicã, seful de cramã de la Cotesti, de unde celebrul “Bachus”, condamnat la moarte, se aproviziona cu vin smenuit
POVESTE INCREDIBILÃ…Ascuns printre dealurile din comuna Botesti, un personaj celebru îsi duce traiul greu, dintr-o pensie de 450 de lei. În tinerete era zmeu. Lucra la celebrul combinat de la Cotesti, unde era sef de cramã. În 1978, explodeazã cazul Stefãnescu, cunoscut de publicul larg prin intermediul filmului “Secretul lui Bachus” si toatã conducerea combinatului este încãrcatã într-un autobuz si dusã direct la puscãrie, cu tot cu personajul nostru. Doi ani mai târziu, capul retelei, Gheorghe Stefãnescu, este împuscat. Gheorghe Pasat n-a fost personaj în filmul lui Geo Saizescu, dar povestea sa este impresionantã. A fost condamnat la 15 ani de puscãrie si a iesit un pic mai devreme gratie unui decret al lui Ceausescu. Dupã ce a fost eliberat s-a întors pe meleagurile natale sãrac. În sat încã se mai cautã aurul lui “Bachus”. Asa cum aveau sã constate si Securitatea, Pasat nu a avut nici un ban din acele activitãti ilegale, de aceea opt ani din cei zece, cât a stat efectiv în puscãrie si le-a petrecut la o grãdinã a penitenciarului din Vrancea, de pe malul râului Putna. Si în gospodãria sa de la Gusesti, se vede sãrãcia. Dacã ar fi avut bani si aur ascuns, sigur s-ar fi vãzut, mai ales cã au trecut 37 de ani de atunci. Acesta spune cã l-a cunoscut pe “Bachus” doar la proces. Era legat cu lanturi, la mâini si la picioare, ca orice condamnat la moarte. Acesta a fost împuscat de comunisti, iar acum peste an, nea Gicã ne spune adevãratul secret al lui “Bachus”.
În anii 1950 autoritãtile comuniste din România au nationalizat podgoriile si comertul cu bãuturi alcoolice. De asemenea, s-a decis limitarea consumului de alcool prin mãsuri de rationalizare. Mãsurile luate la sfârsitul anilor ’50 de puterea comunistã de la Bucuresti n-au avut însã efectul scontat. Regimul dur de autorizare a distribuitorilor legali de alcool a mutat consumul din bodegi si bufete direct pe piata neagrã. Un deceniu mai târziu avea sã înceapã cea mai mare afacere subteranã cu alcool din istoria României socialiste. I s-a spus, pe scurt, „afacerea Bachus” si a fost pusã pe picioare de Gheorghe Stefãnescu, administratorul unui depozit de vinuri din Bucuresti. Metoda era de o simplitate dezarmantã : Stefãnescu lucra direct cu podgoria de la Cotesti, unde productia era raportatã ca fiind micsoratã de calamitãti inventate. Vinul neinventariat era prelucrat de reteaua lui Stefãnescu si vândut cu un anumit standard de calitate, desi continea aditivi. În perioada 1971-1978, conform estimãrilor avansate de presa comunistã, peste 400.000 de litri de vin au fost introdusi ilegal în circuit. Cazul „Bachus” a declansat o adevãratã furtunã în România, 284 de persoane fiind cercetate si închise la finalizarea anchetei. Printre acestea s-a numãrat si vasluianul Gheorghe Pasat, sef de cramã pe atunci la Slobozia Bradului. Acuzat de falsificare de vinuri, Pasat a fost gãsit vinovat de regim si trimis în spatele gratiilor pentru o perioadã de 15 ani. Pânã sã ajungã acolo însã, a trebuit sã treacã de torturile Securitãtii, care nu de putine ori se finalizau cu crime.
Transforma zahãrul în vin
“A fost o perioadã grea a vietii mele, de care nu-mi aduc aminte cu plãcere. Acuzatiile pe care mi le-au adus au fost de falsificare de vinuri. Era normã pe atunci sã se facã 20 de tone de vin la hectar. Nu se putea face niciodatã o asemenea cantitate dar chiar si asa, unii au gãsit metode pentru a iesi cu bine în fata conducãtorilor. Seful de combinat cumpãra zahãr pe care mi-l dãdea mie la cramã. Eu îl topeam si fãceam vin. Îl puneam odatã cu strugurii si nu se cunostea. Pe acte el scria cã îmi dã struguri, dar în realitate îmi dãdea zahãr pe care eu îl fãceam vin. De aici au zis ei cã falsificam vinul.” ne-a declarat nea Gicã.
“Te bãteau pânã te omorau”
La câteva zile dupã startul anchetei, aproape toate cramele din judetul Vracea au fost luate pe sus de Militie. “Au venit de la Bucuresti cu zeci de autobuze, ne-au urcat pe toti cei care lucram la crame si ne-au dus la Bucuresti, la IGM, arestul capitalei, unde îi duce azi pe toti astia urmãriti de DNA. M-au luat la interogatoriu, m-au bãtut, iar dupã aia mi-au spus <<dupã ce te-am tinut atâta, doar nu credeai cã-ti dãm drumul, cã esti nevinovat>>. Bãteau pânã la moarte. Tudor Stãnicã, seful arestului, a si fost condamnat pentru cã a bãtut un tigan pânã l-a omorât. Ala bãtea groaznic. Mã întrebau dacã am si eu aur sau valutã. La ce bãtaie mâncam, spuneam si ce-am avut si ce n-am avut. Bãteau la palmã si la tãlpi. Rupeau scaunul si loveau la fluierul piciorului, unde doare cel mai tare. Am si acum urme. Aveam colegi care de bãtaia ce o primeau la tãlpi, nici nu mai puteau merge. Îi luau ca pe niste saci si îi aruncau în celule. Din fericire, dintre toti cei de la crama Cotesti, n-am murit nici unul. Am scãpat toti”.
“Mi-au mâncat miezul vietii”
Gheorghe Pasat a fost condamnat de instantã la 10 ani de puscãrie. Doi dintre ei i-a fãcut în penitenciarul Bucuresti, opt, la Suraia în judetul Vrancea, pe malul Putnei. “De la directori în jos au fost luati toti gestionarii de cramã. Directorul Dumbravã a fost erou al muncii socialiste, si lui i-au dat tot 10 ani. A fãcut pedeapsa, a scãpat, a dat peste unul cu masina apoi a fost din nou încarcerat. Seful contabil, Penisoarã Valentin, a primit 25 de ani, a scãpat si el dupã Revolutie, trãieste în Bucuresti. Seful combinatului de la Cotesti a primit 22 de ani. În prezent trãieste în Tecuci. Eu am luat 10 ani fãrã sapte luni pentru cã a fost decretul ãla din ’88 de la Brasov. Aveam 34 de ani când m-au luat si m-au eliberat la 44. Mi-au mâncat miezul vietii. Cu toate astea pot spune cã sunt norocos dintr-un punct de vedere, cel medical. Am fãcut 10 ani de puscãrie si sunt perfect sãnãtos. Colegii astia ai mei au fost dusi la Gherla, la Aiud. Eu, dacã n-am fost vinovat m-au luat de la Bucuresti si m-au dus la Suraia, în judetul Vrancea, unde am lucrat la grãdina Politiei. Aveam vreo 20 de hoti care îngrijeau de vaci, de porci iar eu rãspundeam de ei. Pot sã spun cã sistemul a avut oarecum grijã de mine, pentru cã toti stiau cã noi, cei mai mici în functii, eram simpli executanti. Am avut si norocul de a mã sti cu politistii de pe acolo înainte de a fi închis. Cu totii veneau si luau vin de la crame.” Din cauza anilor petrecuti în puscãrie, Gheorghe Pasat si-a pierdut cãsnicia, sotia alegând sã se despartã de el.
L-a cunoscut în arest pe celebrul Stefãnescu, capul retelei
În timpul procesului, toti cei care erau pusi sub acuzare erau bãgati într-o camerã de asteptare, pânã erau chemati în fata instantei. Asa l-a cunoscut Gheorghe Pasat pe celebrul Gheorghe Stefãnescu, capul retelei si cel care, câtiva ani mai târziu, avea sã fie inspiratia principalã pentru filmul “Secretul lui Bachus”. “Pe Stefãnescu l-am cunoscut la proces. Pânã atunci doar auzisem de el. Stiam cã fãcea negot cu vin. Cumpãra vin de la Gostat cu 7 lei, punea alcool si parfum în el si-l fãcea de 22 de lei. A strâns bani multi prostul, dar nu a stiut când sã se opreascã. Stiu cã si-a bãgat si copiii în prostiile astea. Stiu cã bãiatul lui mai mare, Mircea, a fãcut 15 ani de puscãrie, cel mic vreo 8. La proces vorbeam cu el în camera aia în care ne bãgau pe toti. El avea un regim special, pentru el se cerea condamnarea la moarte. Era legat la mâini si la picioare cu lanturi, cu greutãti.”
