Autor: Petrişor Cană
Primul om acuzat de terorism în România a fost scos din ascunzătoarea Poliţiei după cinci zile şi a fost închis în Penitenciarul Rahova, de unde fusese eliberat pe 26 aprilie 2006.
Primul om condamnat pentru terorism în România, Omar Hayssam, s-a reîntors, ieri, în Penitenciarul Rahova, închisoarea din care a fost eliberat în urmă cu peste şapte ani. Controversatul afacerist de origine siriană, acuzat şi arestat pentru răpirea, în martie 2005, a jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian a lipsit de la apel 2.742 de zile.
Adus în ţară, a stat în arestul Poliţiei Române, încât nici măcar citaţiile trimise de Tribunalul Bucureşti nu l-au găsit. Omar Hayssam fusese chemat, ieri, în instanţă, în „Dosarul Bucovina”, fiind acuzat de delapidare, alături de fratele şi cumnatul lui. Tribunalul a trimis citaţii la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi la Arestul Poliţiei, însă acestea s-au întors cu menţiunea că „nu se ştie locul de detenţie”. Cea care a plătit poliţele în această bulibăşeală a fost avocata lui Hayssam, amendată de instanţă cu 300 de lei pentru că nu s-a prezentat.
Citiţi mai mult: Omar Hayssam s-a reîntors de unde a plecat acum 2.742 de zile – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/omar-hayssam-s-a-reintors-de-unde-a-plecat-acum-2742-de-zile-1049009.html#ixzz2ZwtgslXx
EVZ.ro