Pe 26 octombrie crestinii ortodocsi sãrbãtoresc pe Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir. În popor, sãrbãtoarea mai este cunoscutã si sub numele de Sânmedru ori Sâmedru. Peste 340.000 de români îsi sãrbãtoresc mâine ziua onomasticã de Sfântul Dumitru. Cei mai multi dintre acestia, care poartã numele Sfântului Dimitrie (sau Dumitru) sunt bãrbatii, informeazã un comunicat al Ministerului Internelor.
Traditia vorbeste despre aceastã sãrbãtoare ca ultima din toamnã, cea de Sfântul Andrei fiind prezentatã ca un „cap de iarnã”. Dupã moartea tatãlui sãu, guvernator al regiunii, Sfântul Dumitru a fost numit de împãratul Maximilian succesor al acestuia, încredintându-i cetatea, cu poruncã sã o „curete” de crestini. Acesta a început sã propovãduiascã Evanghelia. Împãratul roman a aflat de acest lucru si a poruncit ca Dimitrie sã fie închis. În ziua de 26 octombrie, au intrat în temnitã ostasi si, gãsindu-l stând la rugãciune, l-au ucis cu sulitele. Moastele lui Dimitrie se spune cã au fost gãsite întregi si nestricate când Leontie a hotãrât sã-i dedice Sfântului, în semn de multumire cã s-a tãmãduit, o bisericã mare si frumoasã, iar pentru aceasta a fost nevoit sã dãrâme vechiul lãcas ridicat chiar pe mormântul sfântului. Din moaste se mai spune cã a izvorât mir si a umplut toatã cetatea Tesalonicului cu o mireasmã pãtrunzãtoare si plãcutã. Osemintele sfântului au fost puse într-o raclã, la care credinciosii se pot închina si azi. În traditia popularã, sãrbãtoarea Sfântului Dimitrie marcheazã sfârsitul verii pastorale, fiind numitã si Sâmedru sau Ziua Soroacelor, pentru cã în aceastã zi se rezolvau si se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere si alte întelegeri încheiate cu sase luni în urmã, la Sangiorz (23 aprilie) si se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sãrbãtori, românii aprind focuri în curti, iar peste flãcãri sar copiii – pentru a fi sãnãtosi – sau tinerii, pentru a se cãsãtori.
Sf. Dumitru, împreunã cu Sf. Gheorghe, împarte Anul Pastoral în douã anotimpuri simetrice
În Maramures, obiceiul era ca de Sâmedru (26 octombrie), când au fost aduse turmele în „tomnatec”, sã se facã alesul oilor. Etnografii maramureseni au explicat cã „în ziua în care turma este separatã si reîncredintatã stãpânilor se poate vorbi de un ritual sferic: la plecarea în munte ultima oaie era mulsã pe prag, cu mâinile încrucisate, iar la 26 octombrie se repetã procedeul, dar este aleasã prima oaie din turmã, iar cu laptele obtinut sunt stropite toate oile, precum si grajdul, fãcându-se si semnul crucii si rostind: Cum a dat lapte/Asa sã dati si voi/Aceastã oaie/ Cât îti trãi”. În aceastã zi se spune cã pãcurãrii (ciobanii), cu clopurile frumos împodobite cu flori de munte, sunt primiti sãrbãtoreste de întreaga comunitate si poate începe petrecerea. Obiceiurile de Sfântul Dumitru erau asemãnãtoare cu cele din preajma echinoctiului de primãvarã, cum erau focurile si rotile de foc – cu rol de purificare. Ar mai fi de precizat cã Sf. Dumitru, împreunã cu Sf. Gheorghe, împarte Anul Pastoral în douã anotimpuri simetrice, vara constituind-o perioada între datele celebrãrii celor doi sfinti, având ca miez al timpului ziua Sf. Ilie.
