Ziarul de Bacău vă prezintă în exclusivitate un interviu cu noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală (37 de ani). A terminat Colegiul Național “Gh. Vrănceanu”, apoi Facultatea de Drept din cadul Universității “A.I. Cuza” Iași și a debutat ca avocat în Bacău în 1998. În scurt timp a trecut pe postul de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. A lucrat și în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar în perioada 2004-2007 a revenit în Bacău în funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Ocupați o funcție importantă, cea de președinte al CSM. Care sunt obiectivele și prioritățile în acest mandat?
Principalele obiective stabilite vizează două planuri: cel al sistemului judiciar în ansamblul său – aceasta din perspectiva atribuțiilor Consiliului de administrator al sistemului și de garant al independenței justiției – și cel al instituției propriu – zise a Consiliului. În ceea ce privește sistemul judiciar, așa cum am susținut în proiect, nu consider că la acest moment suntem, din niciun punct de vedere, în postura de a inventa soluții minune. Ceea ce avem de făcut este să aplicăm principiile fundamentale cu bună credință, curaj și în considerarea interesului național al României. Pentru acest motiv, viziunea managerială avansată pleacă de la realitățile obiective ale sistemului judiciar român și de la mențiunile reținute în variile rapoarte realizate de partenerii instituționali externi. Apreciez ca prioritară, în acest sens, consolidarea poziției Justiției ca putere în Stat prin întărirea autorității Consiliului Superior al Magistraturii, garantarea statutului de magistrat și independenței atât a judecătorilor cât și a procurorilor, precum și asigurarea managementului de sistem.
În ultimii ani s-a tot vorbit despre creșterea calității actului de justiției. Ce măsuri ar trebui luate în acest sens?
Nu cred că există o soluție unică, ci o combinație, în proporții corect stabilite între suplimentarea numărului judecătorilor sau procurorilor, degrevarea magistraților de activități inutile și modificarea practicilor interne, administrative, ale instanțelor și parchetelor și a schemelor de personal inclusiv prin eliminarea etapelor redundante și redistribuirea volumului de muncă și, după caz, a activităților în cadrul personalului existent. Managementul acestor schimbări presupune nu doar stăpânirea instrumentelor managementului modern ci și capacitatea de gestionare a rezistenței la schimbare a oamenilor. De altfel, însăși alegerea unui procuror la conducerea CSM înseamnă o schimbare majoră. Viziunea mea managerială acoperă în egală măsură planul extern, acesta reprezentând de altfel, o constantă a activității mele în calitate de vicepreședinte al Consiliului, pe parcursul anului trecut, dar și în ultimii ani. Din păcate, obiectivul fundamental al anului 2012 și anume, realizarea unei acțiuni concertate la nivel național, cu toate instituțiile având responsabilități în cadrul MCV, în vederea ridicării acestui mecanism și funcționării ca membru deplin în cadrul Uniunii Europene, a eșuat. Evenimentele din vara 2012 au jucat un rol important în formularea concluziilor și a celor 11 recomandări în cadrul MCV, corelate ulterior indirect și cu decizia politică europeană cu privire la accederea în spațiul Schengen. Consider că este momentul să regândim obiectivul de până acum al ridicării Mecanismului MCV.
Aveți în proiect anumite schimbări de pe poziția pe care o ocupați acum?
Nu le-aș numi schimbări, cât mai degrabă armonizări, ajustări, completări. A schimba înseamnă pentru mine a experimenta, ori cred că am depășit faza experimentelor. Reforma presupune a construi și inova nu a demola și reconstrui altceva. În ceea ce privește fundamentele reformei justiției în România eu le consider ca fiind solide și serioase: legile justiției sunt în ansamblul lor bune , moderne, europene și eficiente. Cel mult, ele presupun completări sau armonizări pe chestiuni punctuale, nicidecum în esența lor. Restul e bună – credință, preocupare, consecvență, responsabilitate individualã și instituțională și lecții învățate.
Ce vă nemulțumește în activitatea CSM și în general în sistemul de justiție?
Întotdeauna sunt nemulțumiri. Eu cred că la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în ultima perioadă, s-au făcut pași importanți în a consolida o echipă, în a decanta valori și a respecta principii și în a aborda profesionist și ferm provocările. În problemele cu adevărat serioase, chiar dacă nu a existat întotdeauna un consens, Plenul a coagulat o majoritate și a luat hotărâri eficiente. Și până la urmă, la sfârșitul zilei, asta e ceea ce contează: rezultatul. Este valabil atât pentru CSM, ca instituție, cât și pentru Justiție, ca sistem.
Cum comentați disputele generate de candidatura dumneavoastră?
În cazul în care candidatura mea ar fi fost ilegală, imorală sau ar fi dăunat sănătății sistemului, nu mi-aș fi depus-o sau probabil că nu ar fi obținut majoritatea necesară alegerii mele în funcția de președinte al CSM. Desigur este o premieră în istoria relativ scurtă a Consiliului în formula și pe legea în vigoare, ca un procuror să dețină mandatul de președinte și ca orice noutate provoacă opinii și discuții pro sau contra. În termeni jurnalistici este o știre și cred că va fi tratată ca atare atât de media cât și de opinia publică, inclusiv de colegii mei magistrați. Îi asigur pe colegii mei judecători și procurori că voi acționa principial în raport cu toate aspectele ce țin de atribuțiile mele ca președinte al CSM, că voi fi un susținător loial și corect al tuturor proiectelor utile și constructive, indiferent pentru ce parte a sistemului judiciar, parchete sau instanțe.
Cum vedeți colaborarea cu membrii CSM, majoritatea judecători?
De facto, colaborarea într-un organism colectiv de decizie are la bază comunicarea, dezbaterea, seriozitatea și legalitatea argumentației, soliditatea principiilor și valorilor și asumarea interesului instituțional, iar în cazul Consiliului Superior al Magistraturii a celui de sistem și, nu în cele din urmă, a celui național. În aceste coordonate, văd, ca și până acum, de altfel, doar posibile variații – punctuale, conjuncturale sau generate de personalitatea fiecăruia – a parametrilor pe care i-am enumerat mai sus.
Ați ocupat funcții importante și în Bacău. Ce vă leagă de acest oraș, cu ce amintiri ați rămas?
La terminarea facultății, am dat examen pentru a intra în Ministerul Public și am ales un post la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru că era firesc pentru mine să-mi încep cariera acasă. Anii petrecuți ca procuror în Bacău au fost ani frumoși, ani în care am învățat abc-ul meseriei și în care am întâlnit oameni deosebiți, care mi-au marcat evoluția profesională cum ar fi d-na procuror Victoria Bosu, fost procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În mare parte, prieteniile legate în acei ani au rezistat testului timpului și evenimentelor… Sigur, nu toate, am avut din păcate și ocazia să văd că oameni în care am investit încredere s-au dovedit a fi cu totul altceva decât ce păreau și atunci acele prietenii s-au rupt. Sunt convinsă că nu sunt niște pierderi, ci dimpotrivă. Acum, de Bacău mă leagă familia, care este aici, cei câțiva prieteni rămași dar mai ales sentimentul de acasă pe care îl am aici, de oriunde m-aș întoarce.
