ÎNCURCĂTURI… După ce, în ultima perioadă, au devenit tot mai acute problemele legate de neputința Primăriei de a asigura adăpost unor persoane care dorm pe străzile orașului, discuțiile despre soluțiile în această direcție au căpătat și ele un alt interes. De pildă, recent, executivul a anunțat că în proaspăt renovata clădire a „Băii Populare”, un ONG are în intenție să facă activități sociale, adăpostind oamenii străzii, dar și victimele violenței domestice din oraș. Unii consilieri însă au observat că cel care deține ONG-ul în cauză ar fi o persoană care a mai deținut asemenea asociații, ce ar fi sfârșit în insolvență.
ONG-ul care, în următorii 5 ani, a primit cu titlu gratuit clădirea Băii Populare, pentru a realiza acolo un adăpost specializat pentru oamenii fără adăpost și pentru victimele violenței domestice, se numește Econova. Primarul Ioan Ciupilan a explicat că atât sediul fostei Băi Populare, cât și alte spații din oraș, au primit finanțare europeană pentru reabilitare, tocmai pentru a deveni sedii pentru activități sociale. „Baia Populară, Casa Ralea, Casa Moruzi și centrul social de la Școala 5 s-au făcut toate în parteneriate cu ONG-urile, care își vor desfășura activitățile sociale acolo, noi asigurând doar întreținerea”, a spus primarul Ciupilan. Consilierul Radu Bobârnat a intervenit: „Se dă în folosință gratuită Asociației Econova, ca să efectueze niște activități sociale acolo. Scrie aici „centru social de urgență, destinat victimelor violenței domestice”. Spune că li se va acorda asistență socială, psihologică, juridică etc. Poate ar fi bine ca aceste aspecte să fie trecute și în contractul de dare în folosință gratuită. Ideea este că sunt acolo, totuși, câteva lucruri care ar trebui completate. Văd că este contractul pe 5 ani. De asemenea, văd că asociația trebuie să prezinte anual raport de activitate. Din câte știu eu, la Econova este domnul Mălăescu, care a fost și la „Totul pentru Viață”, care a avut și un proiect acolo, deasupra Creșei municipale, și nu a făcut nimic. Și știți că s-au încurcat mult lucrurile acolo”, a precizat avocatul Radu Bobârnat. „Din câte știu, ei au început activitatea acolo, au obținut un fond de la Ministerul Muncii, din câte țin minte eu, pentru a face niște investiții, după care au intrat într-o insolvență”, a intervenit primarul Ciupilan. „Păi, da. Și și-a făcut altă asociație, cu care vrea acum, probabil, să facă o altă insolvență”, a replicat Radu Bobârnat.
Primarul Ciupilan: „Prin noi își vor face activitatea, prin Asistența Socială, și avem cazuri destul de multe”
Primarul Ioan Ciupilan s-a arătat mai încrezător în proiectul de la Baia Populară, în sensul adăpostirii oamenilor străzii acolo, precum și a victimelor violenței domestice. „Deci, oricum, clădirea este a noastră în continuare, este dată cu titlu gratuit pe durata folosirii. Acolo am obținut o finanțare, anume pentru activități de genul acesta. Vă dați seama că noi îi vom urmări ce fac. În primul rând, aici va fi loc pentru persoane fără adăpost, dar și persoane în risc social, precum violența domestică. Deci, din punctul meu de vedere, domnul Mălăescu, dacă poate să își facă treaba, bine, dacă nu, poate fi schimbat, dar activitatea trebuie să meargă în continuare cinci ani de zile, căci așa a fost prevăzut în finanțarea europeană primită. Prin noi își vor face activitatea și avem cazuri sociale mereu”, a susținut primarul Ciupilan. „Era bine ca domnul Mălăescu să vină personal aici, să își prezinte planurile, ce intenționează să facă, să ne explice, având în vedere că antecedentele dumnealui în materie nu sunt prea bune”, a mai spus consilierul Radu Bobârnat.
Malaescu e foarte priceput la astfel de inginerii financiare de unde să tragă partea cea mai importantă pentru el. Rușine!!!
Centrele sociale, mai ales într-un județ precum Vasluiul, sunt binevenite! Oamenii cu reale nevoi sociale trebuiesc ajutați.
Dar ce te faci la Huși, unde problema sunt managerii urbei care au reușit „performanța” să ducă la DEZASTRU activitatea spitalului din localitate. Acești manageri nu sunt în stare să gestioneze problema sănătății în zona Hușului, dar credeți că o vor rezolva pe cea socială?
Astea sunt marile investitii la Husi, centre sociale.
In timp ce in vest se investeste in oameni si viata lor sociala, la noi se investeste in saracie!In timp ce in vest se investe in scoli moderne, baze de agrement multifunctionale, bazine olimpice etc,(lucruri care aduc bani la bugetele locale), noi investim in asezeminte sociale care vor cheltui bani cu nemiluita🤣🤣
Tot inainte dragi conducatori, spre distrugerea unui oras frumos.
Abia asteptam sa vedem ceva concret. Oare asa sa fie?
Și când se va da în folosință? Este iarnă. Ciupilane, lasă golanelile și fă-ți treaba căci ne-ai scârbit cu toate mizeriile ce le faci hușenilor .