BĂIEȚI BUNI… Nu se știe dacă neapărat Ciprian Trifan sau conducerea organizației PSD Vaslui a preferat în funcția de vicepreședinți ai CJ Vaslui doi tineri mai puțin rulați în administrația județului. Costel Zară este la al doilea mandat de consilier județean și a lucrat mai mulți ani în cadrul DGASPC Vaslui, iar Mădălin Căciulă s-a “dedicat” activităților economice. La capitolul studii, Zară are bifate două facultăți și un master, iar Căciulă are și el ceva la “facultatea din Sibiu”, nu știm care sau dacă e de stat sau de “dat bani”. Dar asta mai puțin contează atât timp cât pășești pe urmele tatălui!
Cine e Costel Zară
Costel Zară are 38 ani, este căsătorit și are un copil de 6 ani. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice-specializarea asistență socială, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, promoția 2008. Are master în probațiune și mediere socială, urmat tot în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași. Costel Zară este și absolvent al Facultății de Drept la Universitatea Danubius Galați. Din 2009 este membru PSD Bârlad. A fost președinte la Organizația de Tineret PSD Bârlad, iar în prezent este vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Bârlad și consilier județean la al doilea mandat. A lucrat în perioada 2009-2013 în sistemul privat. Din 2014 este angajat al DGASPC Vaslui- Complexul de Servicii comunitare Neculai Roșca Codreanu Bârlad. Din 2017 până în prezent a deținut mai multe funcții de conducere în sistemul de protecție și a avut în subordine câteva sute de persoane. Deține de trei ani un cabinet de asistență socială și a avut parteneriate cu UNICEF și Crucia Roșie, dar activitatea acestuia va fi suspendată, odată cu alegerea sa în funcția de vicepreședinte al CJ Vaslui.
Ce spune Costel Zară: “Mulțumesc celor știuți și neștiuți!”
“Se spune că există în viață un moment când îți poți atinge vise pe care nu le-ai visat, dorințe pe care nu ți le-ai proiectat, sau gânduri pe care nu ți le-ai imaginat. Mulțumesc celor văzuți și nevăzuți! Mulțumesc celor știuți și neștiuți! Și mai mult de atât, mulțumesc cetățenilor județului Vaslui pentru încrederea acordată Echipei PSD. Voi toți m-ați adus aici! În funcția de Vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui!”, a declarat Costel Zară, într-o inspirație poetică de zile mari.
Cine este Mădălin Căciulă
Mădălin Căciulă are 42 de ani, este căsătorit și are doi copii: un băiat de 7 ani și o fetiță de 3 ani. A absolvit Facultatea la Sibiu, specializarea Economia Comerțului și Turismului, și a absovit și un master în domeniu. A lucrat în domeniul privat, fiind administrator din 2001 al Societății Electrosanit Huși. Mădălin Căciulă va renunța la funcția de administrator, pentru funcția de vicepreședinte CJ. Din 2004 este în PSD, are două funcții politice: din 2012 până în prezent deține funcția de vicepreședite al Organizației Muncipale Huși și din mai 2024 este și vicepreședinte al Organizației Județene PSD Vaslui.
Ce spune Căciulă: mulțumiri, promisiuni și asigurări!
“Am avut onoarea de a fi ales vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, alături de colegul meu, domnul Costel Zara. Este un moment deosebit pentru mine, însoțit de o mare responsabilitate pe care o voi îndeplini cu maximă seriozitate. Îi mulțumesc domnului președinte Ciprian Ionuț Trifan pentru încrederea acordată și pentru deschiderea de a forma o echipă tânără, pregătită să răspundă nevoilor vasluienilor. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a susține proiectele și inițiativele Consiliului Județean. Împreună cu colegii mei, voi depune toate eforturile pentru ca Vasluiul să-și continue drumul spre dezvoltare, iar rezultatele muncii noastre să fie în beneficiul întregii comunități. Vă asigur că voi rămâne aproape de fiecare dintre dumneavoastră și că voi acționa cu dedicare în sprijinul comunității noastre”, a declarat Căciulă cu respect, motivație, onoare și alte câteva cuvinte de bine și optimism.
Mădălin Căciulata: un băiat de bun simt, corect , muncitor. Succes !
Felicitări si mult succes in activitate ,Costel Zara!Mă bucur pentru această numire ,acest om dând dovadă de multe calitati …modestia,empatia ,determinarea,integritatea,abilitatile de comunicare fiind unele din acestea.